Ţara giganţilor

Moai, unele înclinate sau căzute, punctează pantele craterului Ranu Raraku, de unde a fost extrasă piatra pentru majoritatea statuilor de pe Insula Paştelui. Foto: Michael Dunning

Străvechile capete de piatră de pe Insula Paştelui atrag atenţia asupra unei comunităţi izolate, cu o cultură artistică vie.

Prima mea întâlnire cu Easter Island s-a produs în 1984 când, proaspăt absolventă, am început să fac un inventar arheologic al celebrelor moai – statuile de pe insulă. Briza parfumată, cu iz sărat, învăluia peisajul lipsit de arbori, iar umbrele norilor se prelingeau peste ierburile dese. Un miros acru, ca de ars, se ridica din solul vulcanic încălzit de soare. Noaptea, cerul Pacificului de Sud avea mai multe stele decât ştiam că pot exista.
Insula era populată pe atunci, cum e şi acum, de indigenii rapa nui – şi de cel puţin 887 de giganţi de piatră. Stând în picioare cu un calm impenetrabil sau întinşi pe pământ, aparent aruncaţi, în situri în ruină, moai rămân la fel de maiestuoşi. Deşi mulţi sunt erodaţi, iar viitorul lor este sumbru, impresionează chiar şi în această stare de deteriorare.
Cândva l-am cunoscut pe Thor Heyerdahl, unul dintre ultimii mari aventurieri ai secolului al XX-lea, la o conferinţă internaţională pe Insula Paştelui. Era prima lui vizită acolo din 1955, când condusese primele studii arheologice moderne asupra insulei. Aveam un exemplar din cartea lui, Raport al Expediţiei Norvegiene de Arheologie pe Insula Paştelui şi în Pacificul de Est, iar el mi-a scris pe carte: „În amintirea momentelor plăcute petrecute împreună pe cea mai interesantă dintre toate insulele din Pacific.”
De atunci, arheologia a confirmat moştenirea polineziană a insulei şi a încurajat redescoperirea ei culturală. Alte ştiinţe au dezvăluit diverse aspecte ale  utilizării resurselor pentru supravieţuire într-un mediu izolat. Iar instrumentele moderne de comunicare şi turismul au alimentat dezvoltarea zonei.
Pentru mine, ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă vacanţă s-a transformat într-o misiune, iar eforturile mele pe Insula Paştelui continuă să evolueze. Insula este un loc cu totul aparte datorită minunatelor statui din piatră care veghează tăcute asupra peisajului senin, dar şi a ospitalităţii populaţiei moderne de rapa nui şi a tinerilor artişti talentaţi care încorporează teme ancestrale în noi lucrări, intens personale. Cei care vizitează astăzi acest loc străvechi vor găsi aici o cultură artistică, vibrantă.

Pe scurt

  • Aşezare: În sud-estul Oceanului Pacific, la 3.540 km vest de Chile
  • Suprafaţă: 163 kmp
  • Populaţie: Aproximativ 4.000
  • Limba: Spaniolă şi rapa nui
  • Notabil: Statuile, sau moai, au fost cioplite din tuf vulcanic local – o rocă moale – între anii 800 şi 1722, când un explorator olandez a descoperit insula. În medie, un moai are 4 m înălţime şi cântăreşte 10 t.  Cel mai înalt are 20,7 m. Insula Paştelui mai păstrează petroglife dinainte de primul său contact cu lumea exterioară, altare şi case de piatră.

Text: Jo Anne van Tilburg
Jo Anne Van Tilburg este cercetător asociat la Institutul de Arheologie Cotsen, de la UCLA, şi directorul Proiectului Statuilor de pe Insula Paştelui. Este co-proprietara Galeriei Mana, care susţine arta indigenă.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*