Varşovia mea

Un cer sumbru încadrează emblematicul Palat al Culturii într-o dimineaţă de octombrie. Palatul Culturii şi Ştiinţelor a fost construit de URSS în 1955 (cu 3.500 de muncitori ruşi aduşi la Varşovia) şi a fost dăruit poporului polonez în semn de apreciere. Încă simbol al dominaţiei sovietice asupra Poloniei, el e supranumit „Tortul de nuntă al Rusiei”. Foto: Alexandru Guţă

Un zbor razant şi foarte personal pe deasupra capitalei Poloniei, oraşul lui Chopin şi parte din  patrimoniul UNESCO.

Am ocolit câteva străduţe întortocheate  şi întunecate şi într-un viraj brusc a părut că ne-am ridicat în aer şi am început să planăm deasupra Varşoviei. Am intrat pe strada Novy Swiat. Era drumul meu preferat, pentru că el mă purtase de fiecare dată către miezul liniştit al Varşoviei: locul pe care acum multe secole se construise cetatea.

Am revăzut zilele cu soare primăvăratic răcoritor, când oamenii păreau că adulmecă pe străzi razele sălbatice ale noului anotimp, dar şi zilele cu viscol, în care spiritele vulpilor de la gâturile doamnelor respectabile se luptau îndârjit cu fulgii de zăpadă. Am trecut iute peste locul unde lună de lună mă opream să privesc şi să citesc file desprinse din istoria Poloniei. Acolo îi văzusem agăţaţi pe pereţii galeriei stradale pe Samaritenii din Markowa.

Pe zăpadă sau pe vreme bună, pacea şi calmul domină Oraşul Vechi după o lungă şi tulbure istorie, care însă inspiră şi poate servi drept exemplu pentru alte oraşe şi naţiuni oprimate. Însă aceste locuri şi chiar restul Varşoviei au fost distruse intenţionat în 1944 (în proporţie de 85%), ca represalii la rezistenţa poloneză din timpul ocupaţiei germane. În următorii cinci ani, voluntari civili din întreaga ţară au contribuit la reconstrucţia aproape intregrală a oraşului istoric, în care au fost incorporate cu o grijă meticuloasă toate elementele originale salvate. Foto: Alexandru Guţă

Toată existenţa lor fusese comprimată în imagini: artişti din fire, însă întreprinzători ca spirit, markowenii de acum câteva decenii fuseseră decimaţi de armatele naziste pentru că făcuseră oribila crimă de a ascunde pe timpul războiului evreii ce le fuseseră camarazi de-o viaţă. Tot acolo am văzut-o şi pe fetiţa cu balon ce umbla nedumerită printre dalele de ciment tapetate cu imagini ale unui copilandru în haine preoţeşti. O mamă tinerică îi explica în cuvinte simple povestea părintelui Jerzy Popiełuszko. Având un har înnăscut de a predica şi a medita în rugăciune, Popiełuszko ajunsese unul dintre conducătorii informali ai luptei împotriva comunismului în Polonia. La numai 37 de ani, Jerzy Popiełuszko fusese omorât de miliţiile steagului roşu pentru a preveni orice împotrivire în masă asupra regimului. Am dat câteva spirale ameţitoare coloanei lui Sigismund, care trona la înălţime deasupra celor mai importante simboluri varşoviene. El era printre puţinii supravieţuitori ai bombardamentelor din timpul războiului. Masivitatea bronzului din care fusese făurit i-a certificat încă o dată că el, cel care proclamase Varşovia drept capitala Poloniei, nu va putea fi vreodată înfrânt. Am accelerat. Noaptea se apropia rapid şi voiam să mai revedem câteva frânturi.

Text: Alexandru Guţă

Vezi articolul integral în revista NG Traveler toamna 2011



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*