Laudă zăpezii

Jokkmokk, Suedia: Târgul de iarnă. Târgul istoric, vechi de peste 400 de ani, de produse meşteşugăreşti Sami (ceşti de lemn ca nişte polonice, căciuli cu căptuşeală de blană) le oferă dependenţilor de cumpărături destule ocazii să se despartă de bani cu sânge rece – la propriu. Foto: Joerg Modrow

Iată 42 de motive să ne bucurăm, nu să ne ferim, de iarnă.

Şi uite-aşa a revenit zăpada. Un strat de 15 cm pe pătura mea, fulgi aduşi de curent pe pernă. Iar mi-a făcut-o mama – a deschis fereastra în toiul nopţii. („Aerul rece face copiii sănătoşi”, îmi spunea când mă plângeam de obiceiul ei.) Am matura vârstă de şapte ani şi sunt în casa noastră de vacanţă din Sainte-Adèle, în inima lanţului muntos Laurentian, Mecca schiului din Quebec.
Peste noapte, am primit cadou 60 cm de zăpadă proaspătă care, adăugată peste cei 90 pe care-i aveam deja, ajunge aproape de pervazul ferestrelor de sus. Temperatura e în jur de -23°C. Mai târziu, după o escapadă pe podelele de lemn îngheţate şi câteva straturi de haine în plus, beau ciocolată caldă în faţa focului turbat din şemineu.
Aşa am crescut – pe patine, pe schiuri, venerându-l pe zeul zăpezii. Când am avut şi eu copii, am decis să-i învăţ şi pe ei să iubească iarna. Îmi amintesc când l-a prins microbul pe cel mai mare, la cinci ani. Ploua cu găleata; eram la cabana noastră din Tennessee, într-un colţ al Parcului Naţional Great Smoky Mountains. Tocmai adusesem lemne. Ne uitam la televizor, când a apărut pe ecran o avertizare de zăpadă.
În nici o oră, iarba era presărată cu fulgi umezi imenşi. Eram în al nouălea cer: băiatul meu era fascinat. Am adormit pe când se stingeau ultimii buşteni din şemineu.
Când m-am trezit, am aprins lumina. Nimic. Am încercat televizorul. Nimic. Orbecăind pe întuneric, mi-am dat seama că n-aveam curent. Eram hăt, departe de civilizaţie, pe un drum rar umblat, la 24 km de prima localitate. La răsărit, s-a lămurit situaţia: eram în mijlocul a ceea ce avea să se numească mai târziu „viscolul din ’93”.

Foto: Giovanni Simeone

 

 

 

 

 

Până s-a potolit, aveam un metru şi jumătate de zăpadă. Şase zile n-am avut electricitate. Bateriile radioului au murit după o zi. Băiatul meu stătea pe-afară ore întregi, într-un „costum de zăpadă” improvizat din cizme impermeabile, hanorac, câteva straturi de haine şi şosete, două pulovere, o căciulă şi un fular. Cu atâta zăpadă, de-abia reuşeam să ne croim drum câteva zeci de metri până la 4×4, care arăta ca o moviliţă înzăpezită la poartă. Am reuşit să facem un iglu şi o familie de oameni de zăpadă. Dar mare parte a timpului ne-o petreceam la adăpost, lângă căldura focului, mâncând tocană şi fasole la conservă, complet izolaţi de restul lumii.

Experienţa mi-a lăsat amintiri de neşters: albul pur al zăpezii, tăcerea impasibilă, întreruptă uneori de trosnetul unei ramuri prea ninse sau de urletul vântului noaptea. Zăpada ne apropiase. Era înainte de apariţia smartphone-urilor şi a emailului pe mobil. N-aveam asemenea distracţii. Citeam, jucam jocuri, vorbeam şi hrăneam întruna focul.

După aproape o săptămână, ne-a deszăpezit Garda Naţională. Băiatul meu povesteşte şi acum cât de viu se simţea când nu avea altceva decât propriile resurse. Aşa se face că, de cum vine iarna, caută s-o întâmpine faţă în faţă. La fel şi eu. Nu că m-ar fi fermecat zăpada şi frigul. Mai degrabă era ideea de a te simţi bine, în ciuda zăpezii şi a frigului. De a fi înăuntru când afară vremea e câinoasă. De a te aventura, apoi, să dai piept cu natura, ca să te întorci şi să te încălzeşti iar. Era un ciclu nesfârşit al iernii – rece/cald, ud/uscat – şi îl iubeam.

Despre asta vorbim aici – despre cum să găsim spiritul zăpezii în fiecare dintre noi. Consideraţi-o o serie de vederi cu zăpadă măruntă şi gheaţă, din lumea întreagă: cum sărbătorim iarna, cum ne pierdem în ea şi, în fond, cum ne bucurăm de ea.  – Keith Bellows, redactor şef

 

Narragansett

Cel mai tare surf – la rece
Alăturaţi-vă puţinilor curajoşi pe o plajă din Rhode Island.

De-abia pot să respir; Peter Panagiotis îşi conduce camioneta – cu plăcile de surf şi grămezi de echipament – pe lângă căsuţele de pe plajă pustii. E drept că inima îmi sare în piept de nerăbdare, dar am mai tras şi vaselină pe nas; Panagiotis m-a pus să mi-o întind pe pielea expusă de pe faţă pe post de izolaţie. Valurile sunt perfecte, aici în golful Narraganset, dar temperatura apei în februarie e tot în jur de 17°C, iar din stratul de un metru de zăpadă se ridică ceaţă. La capătul străzii sunt parcate trei maşini cu suporturile pentru plăcile de surf goale. Vara, ar fi plină toată strada.

„Cu vremea asta, adio, îmbulzeală”, spune Panagiotis, cunoscut în cercurile de surferi ca Pan, fiindcă atunci când vine vorba despre valuri, e ca un copil mare. „Uite-aşa-mi place mie.”

Surferii ţin piept iernii pe toată coasta estică a S.U.A. (zone preferate sunt nordul plajei Jersey Shore şi Outer Banks din Carolina de Nord), dar Rhode Island, cu valuri uneori anemice vara, e printre cele mai bune destinaţii pentru valuri de iarnă de pe Coasta de Est. Păşim cu zgomot prin zăpadă, acoperiţi din cap până-n picioare în costume de surf. (Pan, proprietarul afacerii Narragansett Surf & Skate, vă poate închiria placa şi echipamentul.) Pe plajă, ceaţa se îndeseşte, dar prin ea văd formele fantomatice ale valurilor cum înaintează spre ţărm, ca nişte ziduri superbe, netede, cenuşii.

Intru în apă. Dând din braţe, culcat pe placă, încep deja să mă încălzesc, când un val apare din ceaţă. Vâslesc rapid din braţe de vreo patru ori, apoi sar în picioare. Urmează un moment de gravitaţie zero, apoi zborul. Orice surfer cunoaşte fericirea asta, indiferent de sezon.        — Ken McAlpine

Date la rece
Zăpada proaspătă conţine 90-95% aer şi cântăreşte circa 2,7 kg/m3.

 

Destinaţii de iarnă
Anotimpul festivalurilor

Jokkmokk, Suedia
Târgul de iarnă

Târgul istoric, vechi de peste 400 de ani (mai jos), de produse meşteşugăreşti Sami (ceşti de lemn ca nişte polonice, căciuli cu căptuşeală de blană) le oferă dependenţilor de cumpărături destule ocazii să se despartă de bani cu sânge rece – la propriu. Aţi rămas fără? Urmăriţi cursele de reni de lângă Lacul Talvatis. 2-4 februarie; www.jokkmokksmarknad.se

 

Winnipeg, Canada
Festival du Voyageur

În vestul Canadei se aduc omagii vieţii primilor negustori de blănuri, prin evenimente ca momentele muzicale francofone şi metise, Barul Zăpezii şi patinajul pe Râul Forks, cel mai lung patinoar natural din lume. 17-26 februarie; www.festivalvoyageur.mb.ca

Madison, Wisconsin
Festivalul Iernii

Locuitorii din tot statul Wisconsin se întrec pe biciclete pe un teren cu obstacole acoperit de zăpadă, în Piaţa Capitoliului din centru, în timpul festivalului anual al iernii. 18-19 februarie; www.winter-fest.com.

Mayrhofen, Austria
Snowbombing

Nu, nu e un nou sport extrem de iarnă; e un festival muzical care face din simpatica staţiune de schi din Alpi o nebunie rave în aer liber, noapte de noapte. 9-14 aprilie; www.snowbombing.com

Maine, SUA
Recolta de gheaţă

O tradiţie din Noua Anglie mai rezistă în câteva locuri încăpăţânate.

Dimineaţa devreme, în miezul iernii, conduc pe un drum de ţară întortocheat şi acoperit cu gheaţă. Mă îndrept spre o tabără de vânătoare îndepărtată din nord-vestul statului Maine, ca să încerc o activitate care era odinioară inima şi sufletul locului: recolta de gheaţă. Pe când nu existau frigidere electrice, gheaţa tăiată din râurile şi lacurile din Noua Anglie era un bun larg răspândit, care putea ajunge într-un cufăr cu gheaţă din Shanghai sau într-un daiquiri în Havana. Industria gheţii a dispărut, dar câteva bastioane mai rămân. Cobb’s Pierce Pond Camp recoltează gheaţă din lac pentru răcitoarele şi băuturile vizitatorilor pe toată durata verii. La lac, îi găsesc pe participanţi prinşi de spiritul sărbătorii; se încălzesc tăind bucăţi mari de gheaţă cu ferăstraie cu ramă.

O recoltă a gheţii mai accesibilă publicului larg are loc anual, în februarie, la Thompson Ice House Museum din South Bristol. Veniţi înainte de 7:30-8:00 dimineaţa dacă vreţi să vedeţi cum lucrează voluntarii cu ferăstrăul circular montat pe sanie, făcând tăieturi adânci în gheaţa care atinge o grosime de 55 cm. Să nu vă aşteptaţi să staţi cu mâinile-n sân: recoltarea de gheaţă nu e un sport pentru spectatori. Vizitatorii sunt încurajaţi să se înhame la ferăstraiele vechi şi cârligele cu care se trag blocurile de gheaţă pe funicularul care le duce la gheţărie (înscrisă în Registrul Naţional al Locurilor Istorice în 1974). La 3 după-amiaza, recolta e gata, iar cele câteva sute de blocuri de gheaţă, cu greutăţi de până la 136 kg, sunt stivuite în gheţărie şi acoperite cu iarbă de mlaştină sărată pentru termoizolare.

Ca să vă bucuraţi de rodul muncii voastre, reveniţi în iulie, la întrunirea anuală a pasionaţilor de îngheţată de la muzeu, la care se serveşte îngheţată (cea cu aromă de cafea şi batoane de caramel rămâne preferată an de an) făcută din recolta de gheaţă a iernii trecute.         — Whit Richardson

Date la rece
O lopată de zăpadă udă poate cântări şi 9 kg.

 

Norvegia
Zona aurorei boreale

Cerul de deasupra oraşului Hammerfest, în regiunea Finnmark, scânteiază din noiembrie până la jumătatea lui aprilie, ceea ce îl situează printre cele mai bune locuri din lume unde se poate vedea aurora boreală. Vizitaţi-l între jumătatea lui noiembrie şi jumătatea lui ianuarie, când soarele nu se ridică deloc deasupra orizontului, şi staţi într-un lavvu, cortul tradiţional al localnicilor Sami.

 

Alaska
Raiul rachetelor de zăpadă

Singurătatea şi priveliştile care-ţi taie respiraţia ne aduc mai aproape de cer.

 

Mai toată lumea asociază lanţurile muntoase din zona de coastă a Alaskăi cu schiul prin zone izolate unde ajungi cu elicopterul. Dar orăşelul meu, Haines, oferă o alternativă: o excursie cu rachetele de zăpadă pe Muntele Ripinski.

Iarna, cel mai mult îmi place să urc pe muntele de 1.124 m din spatele oraşului. (Traseul începe la câteva străzi de barul Pioneer.) Urşii dorm în vizuini; zăpada abundentă ascunde cărările adânc săpate şi îngroapă arboretul, aşa că poţi ajunge pe jos aproape oriunde şi, mulţumită urmelor pe care le laşi, nu te poţi rătăci prea tare.

Excursiile cu rachete de zăpadă aici sunt de talie internaţională, dar practicate doar de câţiva localnici viteji, care vor fi încântaţi să vă ajute să vă orientaţi. Întrebaţi de Greg Schlachter, amatorul de excursii cu rachetele de zăpadă de la operatorul de călătorii de aventură Expedition Broker. Rezervaţi o zi pentru excursia cu rachete dacă veniţi la sfârşitul lui noiembrie, să vedeţi vulturii, sau primăvara, dacă veniţi pentru schi, dar cel mai bun sezon pentru aşa ceva e între decembrie şi aprilie.

Zăpada şi ploaia pot face din iarnă un anotimp trist în colţul sud-estic al Alaskăi, dar când plouă pe lângă golf, ninge pe munte. Zilele cu cer limpede oferă vederi fabuloase asupra munţilor, gheţarilor şi fiordurilor. În dimineţile cu furtuni aprige, rămâneţi pe pantele joase ale Muntelui Ripinski. Sunt ferite de molizi şi pini-canadieni înalţi. Dar în zilele senine de după ninsoare sau în nopţile luminate de lună, urcaţi mai sus de linia copacilor, de unde puteţi vedea la kilometri depărtare, peste fiord – nu chiar până în Rusia, dar aproape până la Juneau.           — Heather Lende

 

Date la rece
Polul zăpezii din S.U.A.: Muntele Rainier, Washington (1,3 – 1,8 m/an).

 

Iarna prin ţări străine

Taebaeksan, Coreea de Sud
Trenul florilor de zăpadă

Luaţi „trenul florilor de zăpadă”, care circulă doar iarna, până la gara Chujeon din Taebaek, cel mai înalt punct terminus din ţară, pentru o privelişte de la înălţime şi o excursie inimoasă pe Muntele Taebaeksan. În ianuarie anul trecut, Festivalul Zăpezii Taebaeksan a organizat o bătaie cu bulgări care a doborât recordul mondial Guinness.

Cambridgeshire, Anglia
Lacul lebedelor

La Welney Wetland Centre aterizează circa 9.000 de lebede după migraţia epică din Siberia şi Islanda. Puteţi privi îngrijitorii cum hrănesc lebedele adăpostite peste iarnă, din octombrie până în martie. www.wwt.org.uk

Rheingau, Germania
Un toast cu „vin îngheţat”

Făcut din struguri îngheţaţi (mai jos), eiswein a fost produs pentru prima oară la Schloss Johannisberg, aproape de Frankfurt, în 1858. Azi, puteţi vizita crama istorică şi cumpăra sticle din băutura seducător de dulce. www.schloss-johannisberg.de

Snowdonia, Ţara Galilor
Cursuri de alpinism

Ian Whitehead, ghid montan cu experienţă, predă alpinism în munţii din nordul }ării Galilor, în care puteţi învăţa cum se folosesc pioleţii şi crampoanele (tot el asigură echipamentul specializat) şi chiar cum se sapă un adăpost în zăpadă. www.hightrek.co.uk

Italia
Mândrii Dolomiţi

Vara, turiştii iau cu asalt cele trei vârfuri numite Tre Cime di Lavaredo, simbol al Dolomiţilor. „Când am schiat acolo iarna”, spune fotograful Dan Patitucci, „nu mai erau alte urme de schiuri; totul era neatins. Aşa că poţi să ieşi de pe pistă şi să ai tot muntele doar pentru tine – lucru rar.” Deşi regiunea pare ruptă de civilizaţie, Cortina, o staţiune de schi aglomerată, e la doar 24 km distanţă.

Japonia
Sculpturi uriaşe

Festivalul Zăpezii din Sapporo eclipsează oamenii de zăpadă obişnuiţi.

Hello Kitty aruncă o umbră intimidantă când are doi metri şi jumătate şi e cioplită dintr-un bloc de gheaţă. La scara asta, i-ar da de furcă şi lui Godzilla, aşezat lângă ea, în mijlocul unei scene iernatice de prăpăd. Dar aici, în Japonia, ce-i simpatic învinge întotdeauna. Copiii, bine înfofoliţi, mişună ca pinguinii prin faţa unui Mickey Mouse de zăpadă în detalii hiperrealiste. Mărşăluiesc pe ritmul unor balade pop dulci ca siropul, cântate cu mare elan de interpreţii îmbrăcaţi în costume de schi de pe scena îngheţată. Mai departe se vede un sat arctic, cu tot cu igluuri în mărime naturală, păduri de ţurţuri şi reni sculptaţi în gheaţă ridicaţi în două picioare.

Bun venit la Festivalul Zăpezii din Sapporo (www.snowfes.com/english), o tradiţie anuală din februarie, care sărbătoreşte viaţa la latitudini nordice, în special în capitala Insulei Hokkaido, al patrulea oraş japonez ca mărime.

Urmez exemplul localnicilor şi combat elementele naturii cu un păhărel de sake cald şi cu o gură obligatorie de bere Sapporo. Stomacul îmi protestează zgomotos. Urmez aromele îmbătătoare de miel la frigare, scoici la grătar, crabi fierţi şi tăiţei ramen cu unt. Cot la cot cu mulţimea, îmi completez masa cu căni aburinde de vin Tokachi fiert. Caloriile mă încălzesc pe dinăuntru – sau poate e de la încălzitoarele pentru mâini de unică folosinţă pe care mi le-a pus în mănuşi un localnic prietenos. În scurtă vreme, soarele zgârcit lasă loc nopţii şi mii de reflectoare inundă festivalul cu nuanţe pastel. Lumina o avantajează cel mai bine pe Hello Kitty cea uriaşă, poleită acum cu un roz sclipitor.          — Matthew D. Firestone

Până s-a potolit, aveam un metru şi jumătate de zăpadă. şase zile n-am avut electricitate. Bateriile radioului au murit după o zi. Băiatul meu stătea pe-afară ore întregi, într-un „costum de zăpadă” improvizat din cizme impermeabile, hanorac, câteva straturi de haine şi şosete, două pulovere, o căciulă şi un fular. Cu atâta zăpadă, de-abia reuşeam să ne croim drum câteva zeci de metri până la 4×4, care arăta ca o moviliţă înzăpezită la poartă. Am reuşit să facem un iglu şi o familie de oameni de zăpadă. Dar mare parte a timpului ne-o petreceam la adăpost, lângă căldura focului, mâncând tocană şi fasole la conservă, complet izolaţi de restul lumii.
Experienţa mi-a lăsat amintiri de neşters: albul pur al zăpezii, tăcerea impasibilă, întreruptă uneori de trosnetul unei ramuri prea ninse sau de urletul vântului noaptea. Zăpada ne apropiase. Era înainte de apariţia smartphone-urilor şi a emailului pe mobil. N-aveam asemenea distracţii. Citeam, jucam jocuri, vorbeam şi hrăneam întruna focul.
După aproape o săptămână, ne-a deszăpezit Garda Naţională. Băiatul meu povesteşte şi acum cât de viu se simţea când nu avea altceva decât propriile resurse. Aşa se face că, de cum vine iarna, caută s-o întâmpine faţă în faţă. La fel şi eu. Nu că m-ar fi fermecat zăpada şi frigul. Mai degrabă era ideea de a te simţi bine, în ciuda zăpezii şi a frigului. De a fi înăuntru când afară vremea e câinoasă. De a te aventura apoi să dai piept cu natura, ca să te întorci şi să te încălzeşti iar. Era un ciclu nesfârşit al iernii – rece/cald, ud/uscat – şi îl iubeam.
Despre asta vorbim aici – despre cum să găsim spiritul zăpezii în fiecare dintre noi. Consideraţi-o o serie de vederi cu zăpadă măruntă şi gheaţă, din lumea întreagă: cum sărbătorim iarna, cum ne pierdem în ea şi, în fond, cum ne bucurăm de ea.

Text: Keith Bellows

Acest articol a apărut în revista Traveler, numarul de iarnă 2010-2011



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*