Minunile Planetei

O mulţime de flamingo-mici, pe Lacul Bogoria, în Valea Marelui Rift din Kenya. Foto: Martin Harvey

Lista obiectivelor din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO include cele mai fascinante – şi, uneori, şi cele mai ameninţate – locuri şi obiceiuri. În anul în care lista UNESCO împlineşte 40 de ani, celebrăm opt comori de frumuseţe naturală şi cultură tradiţională mai puţin cunoscute.

Kenya. Migraţia înaripată
Sistemul de lacuri din Valea Marelui Rift din Kenya e o escală în migraţia pe culoarul african-eurasiatic, un aviariu fără colivii populat de treisprezece specii de păsări endemice şi ameninţate. Aici se adună până la patru milioane de flamingo-mici, printre pelicani care-şi fac cuib, cârduri rătăcitoare de lopătari-roz, corcodei şi berze. Adăposteşte peste 100 de specii de păsări migratoare din noiembrie până în martie, perioadă considerată de Preston Mutinda, ghid de safari din zonă, cel mai bun sezon pentru urmărit păsările. Spre nord, la două ore cu maşina, lacurile puţin adânci, alcaline, se unesc pe o suprafaţă de 316 km2: Elmenteita, Bogoria şi Nakuru sunt, cum spune Mutinda, „ca perlele înşirate într-un colier de-a lungul Văii Marelui Rift.” Pe fundul văii clipocesc izvoare termale, care le oferă alge verzi pe săturate păsărilor în căutare de hrană. Zebrele, rinocerii negri, gheparzii, leii şi girafele apar şi ele pe mal – dar în roluri secundare faţă de atracţia principală, decolarea norului roz.

Wadi Rum, din Iordania, e locuit de triburi de beduini. Foto: George Steinmetz

Iordania. Ascensiune pe nisipuri
Zona Protejată Wadi Rum din sudul Iordaniei, cu relieful ei de gresie şi granit, poartă numele de Valea Lunii. O altă poreclă posibilă ar fi „grădina de piatră a zeilor”. T.E. Lawrence (Lawrence al Arabiei) a fost atât de fermecat de Wadi Rum, încât a scris că „apusul stacojiu ardea pe stâncile fără pereche şi arunca scări de foc ameţitor în josul căii înconjurate de ziduri” în Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii, autobiografia lui ca ofiţer în armata britanică, inspirată din perioada petrecută în Peninsula Arabică în timpul Primului Război Mondial. De 12.000 de ani, fiecare popor, de la triburile arabice pre-islamice şi nabateeni la beduinii zilelor noastre, a încercat să consemneze minunile zonei în peste 40.000 de petroglife şi inscripţii care stau mărturie a culturilor trecute. Cu cămila sau cu jeepul, sau prin aer, cu aeronave ultrauşoare, vizitatorii străbat întinderea de nisip roşu şi formaţiunile de stânci colţuroase (numite djebel, cuvântul arab pentru munte) care, conform temerilor unor arheologi, sunt periclitate de administrarea turistică inadecvată. Indiferent ce mijloc de transport aleg, toţi călătorii se vor simţi, probabil, la fel de neînsemnaţi ca Lawrence când scria: „Mica noastră caravană şi-a luat seama şi a căzut într-o tăcere de moarte, cuprinsă de teamă şi ruşine la gândul de a se făli cu propria micime în faţa dealurilor impunătoare.”

Text: George W. Stone

Vezi articolul integral în revistă.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*