Mâncare thai pentru cunoscători

Foto: Bogdan Croitoru

 

 

 

Cum m-am luptat neînfricat, până-n la felul șapte, la cea mai copioasă cină din viața mea.

 

 

Text: Cătălin Gruia

 

 

 

În seara în care ne-am luat la revedere, prietena noastră Khun Kae a ținut să ne ducă la un restaurant-grădină din orășelul Langa-Na (în sudul Thailandei: între portul Pak Bara și orașul Langu). “They have big playgound for children. Bisza and Miru can play.” Așa a fost, Vladimir al meu (care nu împlinise 2 anișori) și Bisza (fiul ei de șase ani) s-au jucat ca ca turbații. Bisza a venit la masă din când în când pentru a-și lua îmbucătura dinainte pregătită în lingură.Vladimir surescitat, a refuzat să mănânce. Adina a fost victimă colaterală : a trebuit să se țină cu două mâini de coada cometei Vladimir ce gravita într-un acces de nebunie sinucigașă între tobogane, trenulețe-dragon, leagăne etc – și multe alte instalații din preistoria locurilor de joacă, cum aveam și noi prin anii ‘80-‘90 unde roiau copii kamikaze localnici.

 

Deși meniul era în engleză, m-am uitat la el ca pisica în calendar. Așa că are am rugat-o pe Kae să aleagă ceva pentru toți. Doar să fie ceva “not very spicy”. Și am contribuit la alegerea băuturilor: apă plată, apă minerală și cola (la sticlă de doi litri). În sudul musulman nu e de bonton să bei alcool.

 

Iată-ne sporovăind, în jurul unei mese mici de beton care imita lemnul, cea mai apropiată de locul de joacă, nici nu bănuiam ce simfonie culinară avea să urmeze. Uvertura ar fi trebuit să-mi dea de gândit: salată de crab-potcoavă, adusă direct în carapacea fantastică asemănătoare cu un tanc experimental de dinaintea primului război mondial. Am ridicat carapacea și am gustat bănuitor; mesaj urgentisim de la prima papilă gustativă: puțin amărui, ca atunci când mănânci pești mici și nimerești o parte cu mațe necurățate. (Adina l-a găsit absolut delicios.)

 

Continuarea a fost cât se poate de pașnică și de înșelătoare : un platou mare cu orez prăjit cu fructe de mare. Și un platou cu jumătăți de lime (lămâile acelea mici, verzui de Asia). Combinația de lime, conținutul negricios din carapacea crabului-potcoavă și salata de orez prăjit cu fructe de mare mi s-a părut bestială. Am crezut că asta va fi masa. M-am repezit cu avânt în luptă și în 10 minute mi-am mai umplut odată farfuria.

 

Tocmai când mi-am depus satisfăcut tacâmurile (pentru prima oară în acea seară), femeia care servea ne-a adus bolul cu tom yam cu fructe de mare (un fel de supă de fructe de mare). Prin definiție, tom yam trebuie să fie spicy, dar pentru noi, farangi nepricepuri, l-au făcut mai domol. Dar nu mai puțin delicios. În runda a IV-a a intrat în ring platoul cu scoici în sos cu chilli. Scoicile erau aduse direct în carapacea lor care semăna la perfecție cu o teacă de fasole, sau două unghiile false (dar de 7-8 cm lungime) ale vreunei mondene. În sos, ca niște mine de teren, stăteau ascunse bucăți mari de ardei roșu. Am mâncat una din greșeală și am simțit că leșin : mi-au pocnit instantaneu urechile de parcă timpanul ar fi fost de sare peste care a năvălit un tsunami. 10 minute nu mi-am mai simțit limba. Noroc cu un platou de felii de castraveți care erau acolo, cică taman în acest scop : să taie iuțeala.

Apoi au venit chifteluțele prăjite din creveți tocați, cu sos dulce-amăriu.

Peste ale câteva minute bune un red-snaper prăjit, cu sos de lămâie și ardei.

Și la final : un fel de mâncare de tăieței „de sticlă” cu creveți într-un sos caramel. Nota de plată pentru toți: aprox 120 de lei.

A fost cea mai copioasă cină din viața mea.

 

PS: Povestea mea are un clenci: îți trebuie 7 ani în Asia, sau o gazdă fantastică precum Kae, pentru a putea încerca o astfel de experiență. Altminteri, pentru un farang obișnuit – o cină autentică thailandeză rămâne o taină, oricâte articole sau ghiduri gastronomice ai citi.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*