Pauza de prânz

 

Rai gurmand pe malul Tamisei

Îmi bălăngănesc picioarele, cocoțată pe o balustradă, și urmăresc coada de bilete pentru Turnul Londrei. Zâmbetul crispat al Elisabetei a II-a împânzește afișele și stegulețele din jur, amintind mereu de jubileul urcării sale pe tron.

Mi-e atât de foame, că aș înșfăca primul baton de ciocolată de la toneta de vizavi. Dar am promis să mă abțin. Îl aștept pe Jack, un argentiniano-britanic de-abia mutat de pe băncile Oxfordului pe cele dintr-un minister englez; s-a tot ținut de capul meu să vin la Londra și neapărat joia; a descoperit, zice el, un loc care dă dependență; și mai important, dă de mâncare.

După ce apare, mă zorește pe Tower Street și peste London Bridge – pauza lui de prânz ține doar o oră. Străzile mustesc de finanțiști scrobiți și turiști care pozează curgerea gri-gălbuie a Tamisei. Nu ne ia mult și ajungem la Borough Market. Din Southwark Street coborâm câteva trepte și planurile acestui gaucho par destul de clare. Grătarele și tigăile cât OZN-urile se înșiruie ordonat pe o alee îngustă, cârnații englezești sfârâie în grăsime, iar creveții rozalii tronează pe niște paella cât pentru o cazarmă. Pe dreapta, mâncăcioșii stau aliniați pe bănci de lemn și-și potrivesc cantitățile de muștar și sos chili.
Antreul ăsta carnivor se deschide larg, în piața propriu-zisă, pe care localnicii îl numesc Triunghiul, parte din curtea unei biserici, pe la 1700. Nici nu știu încotro s-o apuc; Jack m-a abandonat pentru o coadă la paste italienești frământate iscusit pe o măsuță cu mușama. Oricum, aici nu poți umbla organizat, ci mai mult sub dictatura simțurilor. Pe un panou îți stă la dispoziție silueta unei vaci, în interiorul căreia dibuiești perimetrul pieței, împărțită între nucleul vechi, Green Market și Jubilee Market și flancată de o puzderie de buticuri și cafenele.

Majoritatea tarabelor te îmbie să deguști din platourile pline de bunătăți, de la produse făcute în casă, lactate cu rețete ingenioase, până la gustări vegetariene și delicatese de pretutindeni. Hotărât lucru, am parte de un regal de aperitive.
La cerere, băieții cu sorțuri albe și accent italienesc de la L’Ubriaco oferă cubulețe de brânză cu note fructate, bine maturată și „amețită” timp de 6 luni în Merlot sau Cabernet.
Cu o barbă veche de-o zi și ochi calzi, pătrunzători, Fabien Joly, un tinerel de la The French Comte, expune între fâșiile de carne afumată și vinuri, o brânză topită neobișnuită, Cancoillotte, fabricată din zerul rămas din baterea untului, căreia i-a adăugat nuci sau usturoi.
Totul se întâmplă fără obligații: nimeni nu se încruntă dacă nu cumperi; sunt bucuroși să-și spună povestea; rețetele rămân însă secrete. Și deși nu prea îți ajung pe o măsea, firimiturile de ceva pot fi ale naibii de memorabile. Suficient cât să scoți 5-6 lire pentru o bucățică de brânză zburată peste Marea Mânecii. E un soi de tur de inițiere la sfârșitul căruia, obligat-forțat (de programul pieței, de stomacul meu chircit, care deja orăcăie) trebuie să aleg un prânz decent.
Densitatea și varietatea gusturilor pe metru pătrat e copleșitoare. Preludiul culinar continuă cu: biscuiți unși cu ulei de trufe din Croația, jeleu de guavă din Caraibe, prăjitură cu migdale din Spania la Brindisa și Schüttelbrot, lipie din Tirolul de Sud, la Exquisite Deli. Mi-au oferit și niște jambon de căprioară la ea; am refuzat, un pic indignată. Bambi era desenul meu preferat în copilărie.

Îmi dau răgaz pentru digerat și mă așez la cea mai lungă coadă, la The Veggie Table. Or ști toți oamenii ăștia ceva. Jack apare cu o mutră satisfăcută, mestecându-și ultimul ravioli. Mi se pare meschin să vii într-un serai gastronomic și să alegi doar niște paste. Dar după tot ce-mi povestește, e deja de-al casei, le-a încercat pe toate și cum n-are timp, acum caută prânzuri consistente și ieftine, dar autentice. În fiecare săptămână altceva. Grija mea acum e să nu termine garniturile până nu-mi vine rândul. Proprietarii mesei vegetariane – Adam și Anna Robertson, care zâmbesc larg de pe un afiș și promit o mâncare 100% naturală – au avut milă de mintea mea indecisă și au făcut un meniu scurt. Aleg Heavenly Halloumi, un burger de brânză halloumi cu morcovi, dovlecei, mentă și coriandru, într-o cutie cu verzituri, humus și chutney de ceapă. Legumele afundate în brânza aburindă se servesc direct de pe grătarul fumegând, în timp ce sosurile, în contact cu căldura, înmoaie cutia de carton reciclat. Pe cuvânt dacă-mi pasă de hârtia fleșcăită. Nici măcar nu-i mai pot descifra engleza șuierată a lui Jack. Dulceața morcovilor explodează, coriandrul e crănțănitor, iar brânza dă să țâșnească, sărată și rumenă. Mănânc rezemată de gardul bisericii în curtea căreia înfometații fac picnicuri pe iarbă sau pe genunchi. Chimia mea cu Londra cam lâncezise până acum. Însă chifteaua asta a produs scântei. – Alexandra Popescu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*