Cum îți astâmperi setea la tropice

Foto: Catalin Gruia

Critica lichidelor Asiei de Sud Est –  bazată pe observații solide.

Text: Cătălin Gruia

Învățat cu apa gustoasă de izvor pe care o aveam acasă în Mureș, (și cu berea nefiltrată care se face într-o făbricuță obscură la noi în sat) am crezut că o să mor de sete în primele zile petrecute în preajma Tropicului Capricornului asiatic.

Păi ai gustat vreodată când erai mic apă din bateria de mașină? Așa este apa de băut de aici. Și mă refer la apa scumpă, sterilizata industrial și îmbuteliată la pet, pe care o cumperi din magazine cu 2-2,5 lei sticla de 1,5 litri. În stare naturală, apa asta de la tropice, stătută, sălcie, din rezervoarele  care colectează apa de ploaie, este atât de vie, încât  te rog: nu te gândi s-o bei – nici măcar să te speli pe dinți cu ea. Riști să ai la propriu, a doua zi, broaște în burtă…. Asiaticii mai săraci care totuși o beau s-au obișnuit cu ea și oricum – o fierb mai întâi.

Norocul meu a fost că am descoperit sticlele minuscule de Soda Water, la prețuri între 0,7 și 2 lei, în funcție de unde o cumperi. Are gust de sifon comunist, dar e totuși un gust. Apa plată trebuie tratată chimic pentru a omorî totul din ea ; e o apă moartă. Și chestia cea mai nașpa e că totul, de la bere la coca cola, de la supă la suc – este pe bază de apă din asta moartă.

Încă de la ultima descindere în Asia de Sud Est, m-am jurat să nu mai  beau niciodată apă plată la pet sau alcool. Mă hidratez strict cu suc de nucă de cocos, o băutură cu adevărat fantastică, atât în ceea ce privește gustul, cât și proprietățile. Dar până a ajunge la nucă de cocos, la divina nucă de cocos, m-au mâncat sfinți nenumărați și paharul meu a trecut prin multe furtuni.

Că informație preliminară, trebuie spus că mai tot acoolul are un preț prohibitiv aici. De exemplu, Thailanda, țara budistă prin excelență, luptă cu succes împotriva consumului de alcool, lovind direct în buzunarul păcătoșilor. Taxele pe alcool sunt de cca 300%. În Malaezia muslmană– alcoolul e interzis pe față.

(Mai trebuie să precizez din start că în rândurile de mai jos discut băuturile pe care le găsește plebeul de rând pe toate drumurile. Hotelurile și restaurantele de 5 stele sunt de pe altă planetă, cu care nu avem treabă decât din joi în paști).

Vinul  e scump și greu de procurat. De regulă, e vorba de vin prost de masă din Europa sau America de Sud. Astfel, pe căi legale, la un mic restaurant thailandez sau pizzerie fără pretenții, un pahar costă în jur de 10 lei.

În Thailanda există mai tipuri de bere locală – Singha, Chang, Leo sau Tiger (malaeziană) – în ordinea prețului. Man, administratorul de la Panka Bay Resort din sudul Thailandei îmi explica așa: thailandezii preferă Leo chinezii – Singha, iar europenii – Chang.

Mie unul mi se pare că toate au același gust de poșircă făcută din praf de bere dizolvat în apa asta nefericită.

Toate sunt imitații jalnice de bere. (să mă ierte cei care sunt fanii acestor branduri). O sticlă mare de bere (750 de ml) costă în jur de 10-15 lei. O doză mică de aluminiu – un jur de 5 lei. Amatorilor de alcool cu grade le recomand două mărci de rachiu distilat din orez : Sang Som și  Hong Thong. (ambele au ca la 30 de grade și costă cam 15 lei sticla de 0,33 l). Există și Lao Cao, marca preferată de localnici : 6 lei sticla de 0,33 l. Nimic nu se compară însă cu la palincă noastră de pere, făcută în casă, la Mures…

Localnicii beau în draci Coca Cola, Fanta sau Sprite – dar aici toate un gust cumva aparte, dulceag. O doză costă în jur de 2 lei. Sucurile naturale sunt apanajul farangilor (cum li se spune turiștilor străini). Sunt de regulă scumpe : peste 7 lei paharul. Când comanzi un suc fresh e  foarte important să spui dinainte cum vrei să fie. Eu unul am mereu grijă să spun : no ice, no sugar. Altminteri te trezești cu un pahar de gheață în care au pus câteva lopeți de zahăr și pe unde mai rămâne loc, un strop de suc natural.

Preferatul meu e sucul de ananas, dar: no sugar, no ice, pls:)

Sucul de portocale, chiar dacă nu se adaugă în el zahăr, e o siropoșenie pe care nu o pot bea. Portocalele asiatice sunt incredibil de dulci și fără gust de citrice adevărate. Pentru aventurieri există suc de pepene sau de orice altceva ce se poate stoarce.

Cafea și ceaiul sunt de regulă de la plic. Localnici nu beau așa ceva. Dar există în orice bodegă care se respectă, strict pentru farangi  – care strâng din dinți și beau. Excepție face zonă de nord a Thailandei, cultivatoare de ceai și zona de sud – unde găsești cafea malaeziană.

Pentru mine, cea mai bună băutură din din lume rămâne sucul de nucă de cocos.

Nuca de cocos verde (2,5-3 lei pe stradă, sau 5 lei la restaurant) e o  minune alimentară. După ce termini de sorbit sucul, pulpa albă din interior îți dă de lucru la scormonit cu lingurița minute bune.

În ultimii ani, prețul nucilor aproape s-a dublat. Producția  a scăzut considerabil atât din cauza dezastrelor naturale suferite în ultima decadă, cât și datorită faptului că fermierii se îndreptă spre culturi mai rentabile.

Sucul este o sursă bogată de antioxidanți și cea mai bună modalitate de hidratare la tropice. În nucile mai mari și galbene, lichidul semi-fermentat e folsit pentru gătit. Din pulpa interioară, albă se prepară lapte de cocos (nam kofee), fără de care nu se poate pregăti curry-ul.

*Prețurile listate în acest material sunt aproximative (variază de la zonă de la zonă) și deja convertite de mine în lei

** Pentru mai multe articole scrise de același autor despre Asia de Sud Est intră pe www.thaistory.ro



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*