Jurnal din Bangkok

Stăm la o măsuţă roşie, de plastic, pe trecerea de pietoni vizavi de Gara Centrală din Bangkok. Foto: Bogdan Croitoru

Scene si ipostaze din Bangkok ce dezvăluie feţele unui oraş fascinant şi ameţitor.

Text: Catalin Gruia

Bangkok. Ora 8.00 seara. Transpir. Transpiră şi berea. Strada e înţesată de oameni care curg printre grătare aprinse şi tarabe de tot felul.  Stăm la o măsuţă roşie, de plastic, pe trecerea de pietoni vizavi de Gara Centrală. Adică chiar în stradă, între maşini şi scutere parcate de jur împrejur. Vitrina cârciumioarei unde ne-am aşezat la câte o bere Singha: un fel de acvariu mare în care atârnă picioare de porc şi raţe fripte întregi. Am fugit din hotelul nostru Twin Towers alungaţi de aerul condiţionat care sufla ca un crivăţ (şi pe care n-am ştiut să-l oprim). Aşteptăm trenul de noapte spre Chumphon.

Bogdan îşi trece în revistă zestrea adusă din ţară: o sticlă de Teachers, una de Jameson şi una de palincă (pentru schimburi culturale). „Nu ştiu dacă o să ne ajungă trei zile”, spune el îngrijorat. Şi pe aici alcoolul  e atât de scump, pe cât de ieftină e mâncarea…

Eu îmi trec în revistă însemnările din jurnalul ultimilor zile despre Bangkok.

Bangkok, o capitală cat o ţară

megalopolis al Asiei de Sud Est cu 12 milioane locuitori, cu 6 milioane de maşini, haos, poluare, şi aglomeraţie cat cuprinde. Îmi place la nebunie. Capitală a Thailandei din 1782, Bangkok-ul are 22 de zone care concurează pentru titlul de „centrul oraşului”, aproape 1000 de hoteluri…

Uneori durează o oră să parcurgi 2 km. Străzile nu fac faţă fluxului de oameni veniţi aici în ultimii ani. Dacă toată Thailanda avea numai 2 millioane de locuitori în 1900; populaţia a depăşit azi 60 millioane. Îmi place amestecul acesta de mizerie şi sublim, cu oazele de linişte şi autostrăzi uriaşe sugrumate de trafic, îmi place să mă pierd în aglomeraţia din jurul zgârie-norilor, în forfota exotică a bărcilor cu încărcături pestriţe din piaţa plutitoare.

Cu vaporul pe Chao Praya

Prea târziu am învăţăt să evit traficul călătorind cu bărcile de pe  Chao Phraya – 15 baht cursa obişnuită şi 45 – cea pentru turişti. Abia ieri am descoperit long tail boats pe post de taxiuri care circulă în special pe numeroasele canale care i-au câştigat Bangkok-ului renumele de „Venţia orientului”. Începând cu anii ’70 multe dintre aceste canale au fost astupate pentru a face şosele, în special în centrul oraşului.

Majoritatea canalelor rămase, precum şi piaţa plutitoare sunt localizate în vestul oraşului. Îmi plac canalele acestea  pentru că sunt pur şi simplu frumoase. Sunt şi foarte importante, pentru că străbat oraşul în întregime. Pe lângă faptul că sunt utile ca drumuri, furnizează apă pentru spălat (şi uneori pentru băut, lucru care nu e deloc sănătos), ţin răcoare, iar în suburbii sunt folosite la irigaţii în agricultură.

Boxul thailandez, sportul national al Thailandei

M-am lăsat dus de o maree de oameni turbaţi pe strada Sanam Luang. Habar n-aveam încotro mergem, dar cineva îmi tot spunea într-o engleză thailandeză fără „r”-uri că va fi un meci de „kick-boxing”. Probabil ai văzut aşa ceva la televizor. E un stil de luptă feroce şi sălbatic, în care luptătorii nu-şi folosesc doar pumnii ci şi capetele, coatele, picioarele, genunchii.

O muzică în stil „Rocky” trâmbiţează în timp ce un crainic strigă numele luptătorilor. Dar spectatorii sunt cei cu adevărat turbaţi. Urlă şi repetă, loviturile care se dau în ring. Ba mai rău, cei de pe rândurile din spate, care stau pe locurile lor la început, ajung să strige la cei din primele rânduri să se dea la o parte că nu văd bine, şi de obicei, aruncă pietre şi mizerii în ei să-i facă să plece. Nebunie curată! Cu toate acesrea, un localnic mi-a spus ca, dacă boxul thailandey este sportul naţional, cel mai popular este, totuşi, fotbalul, Thailanda având campionat naţional de fotbal.

Calugari si templele budiste

Bangkokul are peste 400 de temple. Este capitala unei ţări unde budismul e mai mult decât o religie, e un mod de viaţă. Templele sunt pretutindeni şi nu e deloc neobişnuit să vezi călugări dis-de-dimineaţă mergând din casă în casă pentru a primi de mâncare. Respectul împiedică femeile să-i atingă sau să le ofere daruri în mod direct. Să dai de mâncare unui călugăr e considerată onoare.

Templele aparţin întregii comunităţi care finanţează de regulă construirea lor. Templu budist e mai mult decât un centru religios care educă şi adăposteşte călugări, un loc unde „oamenii de rând” vin să mediteze, să ceară sfat, să fie arşi după moarte. Dar e şi un centru cultural unde poţi admira arta şi chiar te poţi iniţia în anumite meşteşuguri şi un centru comunitar unde se pot ţine târguri, concerte sau chiar evenimente sportive, o instituţie care oferă mânare şi acoperiş celor fără adăpost.

Decriptarea masajului thailandez

Azi am mai spulberat un mit. În ciuda faimei sale deocheate, masajul thailandez autentic nu are absolut nimic erotic. Nu se folosesc uleiuri sau creme ci forţa brută: maseorul presează cu putere anumite puncte şi trage cu nădejde de articulaţii pentru a elibera stresul şi oboseala. Tratamentul nu e nici pe departe blând, dar dă rezultate: după 60 de minute de masaj eşti mai odihnit şi mai bine dispus ca după o noapte de somn liniştit.

Apărut în India cu peste 2 milenii în urmă, masajul thailandez reprezintă unul dintre cele mai vechi remedii ale medicinei orientale. Templul Wat Po din Bangkok are o şcoală de masaj renumită în toată lumea. Cursurile pentru cei care doresc să-şi însuşească tehnicile masajului thailandez durează 10 zile.

Fructe si flori exotice

Era sufocant de cald, dar am continuat să mă plimb prin piaţa de fructe şi flori. Thailanda e cu siguranţă patria fructelor exotice. În afara pieţelor speciale, aproape fiecare colţ de stradă are tarabe cu fructe. Pe lângă banalele portocale, mandarine, banane, ananas, nuci de cocos sau mango, sunt la ele acasă fructe care ajung rar pe la noi: rambutan, pomelo, guava, durian, kraton, Jackfruit…În piaţă o femeie foarte drăguţă mi-a dat un pomelo (un fruct dulce, asemănător grapefruit-ului) să mănânc, iar bărbatul ei mi-a oferit mâna fiicei lor! Şocat în primă fază de nevorosimilul situaţiei, mi-am regăsit repede simţul umorului şi am refuzat zâmbind. Am râs cu toţi. Eram foarte obosit, soarele apunea şi încă nu ştiam încotro e hotelul…

Dans tradiţional thai khon

Dansul Khon e una dintre cele mai vechi şi mai frumoase forme de artă din Thailanda. E un fel de dans mascat extrem de elaborat şi stilizat (fiecare gest are o anume semnificaţie) care înfăţişează (prin mimă) istorii din Ramakian, versiunea thailandeză a epopeii hinduse Ramayana. Chiar şi titlul poveştii sugerează o diferenţă care spune multe despre valorile thailandeze: „Ramakian” înseamnă „Gloria lui Rama”, ceea ce reflectă ataşamentul istoric al thailandezilor pentru idea unui rege puternic. Regii Thailandei, începând cu secolul 18 au fost numiţi „Rama”, după personajul principal din Ramakian.

Rege al Thailandei din 1946, Bhumibol Adulyadej, sau Rama IX e venerat în toată ţara (deşi nu are decât puţină putere executivă). Influenţa extraordinară de care se bucură se datorează carismei personale a suveranului. E un om care vorbeşte fluent 4 limbi străine, e un excelent pictor, muzician, compozitor (a scris şi imnul naţional), e pasionat de navigaţie şi e un lucrător în lemn priceput. Chiar şi a spune ceva rău despre rege e considerată o mare crimă în Thailanda.

Reguli de bună purtare thailandeze.

Nu eşti bine privit dacă eşti expansiv, dacă ridici vocea, sau dacă nu răspunzi la salutul tipic thailandez asemenător unui gest de rugăciune: împreunarea mâinilor la nivelul pieptului şi uşoară aplecare a capului. Nici măcar în glumă nu ai voie să atingi capul unui thailandez. Potrivit religiei budiste, capul reprezintă cea mai importantă şi mai demnă de respect parte a trupului. E nepoliticos să îndrepţi piciorul spre cineva. Şorturile, sandalele ce lasă călcâiul descoperit, tricourile decoltate sau fără mâneci nu sunt recomandate într-un loc religios. Într-un restaurant, sau în casa unui thailandez nu e recomandat să mănânci chiar tot din farfurie: gazda se poate simţi jignită că nu a pus pe masă suficientă mâncare. La casele de schimb valutar bancnotele de 50 şi 100 de dolari au curs mai bun decât cele valoare mai mică. În anumite bungalouri, pe tavan sau pe pereţi se mişcă şopârle mici şi foarte rapide care sunt ţinute la mare preţ pentru că ţin departe insectele nedorite.

Tuk-tuk

Unii şoferi de tuk-tuk (o motocicletă taxi pe 3 roţi) sunt cu adevărat nebuni, dar e experienţă esenţială în Bangkok să încerci unul. La micul dejun am întâlnit un fost „baron al lemnului” din Thailanda care mi-a spus că poţi măsură cât de dezvoltată e o ţară asiatică după numărul bicicletelor, motocicletelor şi al maşinilor care circulă pe stradă. Ţarile subdezvoltate au preponderent biciclete; în staiul următor vezi foarte multe motociclete; stadiul avasat puţine biciclete şi motociclete şi maşini din belugug. După această scală, Bangkokul se îndreaptă rapid spre capătul „dezvoltat”.

Mâncare pe stradă

Ieşind la plimbare într-o noapte prin faţa hotelului, străzile zumzăiau încă de insecte… sărate, un fel de greieri cred, oferite de un vânzător ambulant. sunt considerate o delicatesă rară. Un altul, mai încolo, vindea viermi într-o supă de carne cu nucă de cocos. Am decis să mă nu încer nici una… erau la concurenţă cu multe alte feluri de mâncare thailandeză mult mai apetisantă. Peisajul e compleşitor. Bloc după bloc, la nesfârşit, are în faţă tarabă de stradă a unui restaurant. Trecătorii mănâncă puţin din asta, puţin din cealaltă, dar parcă mănâncă non-stop. Mâncarea thailandeză e foarte iute şi condimentată. Aproape fiecare masă are orez; alte ingredinte de bază sunt carnea de pasăre, peşte, fructe de mare, legume, fructe gătite în lapte de cocos, sos de peşte şi pastă de creveţi. Ierburile şi mirodeniile adăugate (în special ardei iute, ghimber şi lămâie verde) fac mâncarea thailandeză unică şi gustoasă.

Final

Ora 10 seara. Transpir. Transpiră şi berea. În curand vine trenul nostru. Cerul se înnorează dintr-o dată şi începe să plouă cu găleata. Ne retragem repede la mesele de plastic acoperite cu muşama albastră din interiorul cârciumii. Pe masă sunt tot felul de sosuri iuţi. Mă simt mult mai în largul meu aici decât în restaurantele hotelurilor cu multe stele. Miroase a raţă friptă. Lumea se uită la noi curioasă şi zâmbeşte. Zâmbesc şi eu.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*