Protejează fânețele transilvane

Rodics Gergely este directorul Asociatiei Microregionale Pogány-havas. Foto: Kőrössy Ruki

Rodics Gergely, directorul Asociației Microregionale Pogány-havas, conduce o echipă care luptă pentru salvarea pajiștilor transilvane.

În iulie 2013, 34 de ediții internaționale  ale National Geographic au publicat un reportaj de 20 de pagini despre un tărâm minunat, misterios, unde omul și natura, trudind în simbioză sute și sute de ani, au creat „una din cele mai mari comori ale lumii cultivate de om: fânețe de o bogăție și diversitate botanică rar egalată în Europa”. Ecosistemul acesta unic se află chiar aici, în Transilvania.  Din păcate, este extrem de fragil: o fâneață necosită în fiecare vară e cotropită de tufe și dispare în numai câțiva ani.

Rodics Gergely, directorul Asociației Microregionale Pogány-havas, conduce o echipă care luptă pentru salvarea pajiștilor transilvane.

Gergely provine dintr-o familie profund legată de conservarea naturii. De mic i-au plăcut în drumețiile, cu canoea, cu bicicleta. A studiat dezvoltarea rurală și gospodărirea terenurilor la cea mai mare universitate agricolă din Ungaria. Iar mai târziu a lucrat în aceste domenii, extinzându-le prin politici de susținere a energiei din surse regenerabile și alte proiecte de dezvoltare a unor electrocentrale.

Interviu de Cătălin Gruia

Î: Cum ai început să protejezi fânețele transilvane?

În 2006 am acceptat să devin directorul Asociației Microregionale Pogány-havas. Așa m-am mutat în Transilvania. M-au atras aici frumusețea nemaipomenită a zonei și ospitalitatea oamenilor. În primii ani, am pus la punct strategii de dezvoltare pentru regiune, care să respecte moștenirea naturală și culturală. Mi s-a părut important să nu vin pur și simplu și să le spun oamenilor ce să facă, fiindcă toate rezultatele muncii lor erau infinit mai bune decât ce se obține prin agricultură la scară largă în restul Europei. Așa că am început prudent, dar în același timp conștient de faptul că România va adera la UE în 2007, ceea ce va schimba multe reguli din producția și igiena alimentară, cum văzusem că s-a întâmplat și în Ungaria. Ideea principală, deci, era să ajutăm țăranii din zonă să se pregătească pentru noile reguli. În cazul nostru, faptul e strâns legat de administrarea fânețelor: dacă e nevoie de fân, se vor gospodări și fânețele. Pentru a crește cererea de fân, trebuie să creștem numărul de vite, iar pentru asta trebuie să le vindem produsele la un preț mai bun. Așa că am început să deschidem, împreună cu asociațiile de fermieri, puncte de colectare a laptelui, unde calitatea acestuia să poată fi testată pentru fiecare fermier în parte, și am organizat ateliere de fabricare a brânzei, pentru a spori varietatea de brânzeturi și a le putea vinde în piețe sau magazine.

Pe parcurs, am câștigat un prieten nou, pe Demeter László, biolog din zonă, care mi-a făcut cunoștință cu Barbara Knowles, biolog din Anglia, care, ca și mine, s-a îndrăgostit de Transilvania.  Ea a început să ne susțină financiar eforturile, iar mai târziu s-a mutat în Transilvania  și a devenit colega noastră. Astfel, ne-am extins mult rețeaua de persoane și organizații engleze interesate de natură și durabilitate (țăranii care practică agricultura de subzistență în România și-au dovedit durabilitatea metodelor păstrându-le aproape neschimbate de câteva sute de ani). Împreună cu Knowles și László ne-am demarat munca de cercetare biologică a fânețelor, dovedind în scurtă vreme că sunt comunitățile botanice europene cu cea mai mare biodiversitate și că Transilvania  are unul dintre ultimele peisaje medievale la scară largă din Europa.

Î: Prințul Charles e foarte interesat de Transilvania, pe care o numește „un tezaur de informație de care vom avea nevoie pentru supraviețuire”. Explică-ne de ce sunt atât de speciale fânețele și oamenii din Transilvania?

Prințul Charles cunoaște Transilvania  de câteva decenii. „Fânețele asigură nenumărate avantaje comunităților agricole și societății în general. Compun unul dintre cele mai spectaculoase peisaje fizice și culturale din Europa. A sta cu mâinile în sân și a privi cum ne dispare din fața ochilor moștenirea aceasta naturală, culturală și de mediu nu e o opțiune.” Acesta a fost mesajul Prințului de Wales, transmis printr-un videoclip la seminarul nostru pentru noi politici susținut la Parlamentul European, la Bruxelles, în 2012.

Într-adevăr, metodele agricole tradiționale au dovedit aici, de secole, că reprezintă un sistem durabil, ale cărui intrări și ieșiri se armonizează cu legile naturii, și că un nivel de trai mai scăzut nu echivalează neapărat cu o calitate a vieții mai slabă. Fânețele sunt o paletă a speciilor de plante și insecte din zonă ca spațiu mai larg. Au fost create prin asigurarea de condiții optime pentru cele mai multe plante non-arboricole, în primul rând prin îndepărtarea plantelor concurente, mai înalte. În astfel de locuri se concentrează o multitudine de specii. Fânețele de munte sunt printre zonele cu cea mai mare biodiversitate din lume: calculat pe mai puțin de 100 m2, nici un alt habitat din lume nu e la fel de bogat în traheofite. Pe baza celor peste 12 ani de studii biologice în zona noastră am descoperit:

–      un total de 617 specii de plante;

–      390 de specii în fânețe (63% din total);

–      81 de specii pe o suprafață de 4×4 m (locul 3 în Europa);

–      38 de specii de plante protejate la nivel național sau internațional;

–      33 de specii de plante aflate pe „lista roșie”;

–      12 specii de plante endemice.

Dacă există habitat pentru plante, acestea la rândul lor creează un habitat pentru insecte și alte specii de animale. Iată altă comparație interesantă: un grup de lepidopterologi a descoperit în 2011 că pe o singură pășune transilvană se găsesc specii de fluturi cât în întregul regat al Marii Britanii. Bogăția aceasta a dispărut în Europa occidentală din cauza monoculturilor industriale intensive. De exemplu, din anii ’50 până azi, Anglia și-a pierdut 97% din fânețele bogate în specii. Dacă vor dori vreodată să-și regenereze habitatele naturale, astfel de țări vor trebui să importe majoritatea speciilor de altundeva. „Protecția acestei resurse de diversitate naturală este vitală pentru conservarea pe termen lung a florei și vegetației de fâneață și are aplicații practice în înmulțirea plantelor, programe de recuperare a speciilor, repopulare și îmbunătățire a speciilor și vegetației și proiecte de restaurare ecologică, de exemplu, popularea cu vegetație a acostamentelor noi. Valoarea științifică și economică a varietății ecologice și geografice din flora de fâneață transilvană oferă un argument puternic în favoarea conservării”, scria dr. John Akeroyd, botanist și prieten al Alteței Sale Regale Prințul de Wales, în rezumatul discursului pregătit pentru conferința noastră din mai 2013.

Î: Cu ce amenințări se confruntă fânețele transilvane?

În primul rând, trebuie să facem diferența între fânețele de interior și cele de exterior. Fânețele de interior sunt aproape de sat și gospodărite mai intens: se împrăștie pe ele bălegar și sunt cosite de două ori pe an. Fânețele de exterior, sau de munte, sunt departe de sat – uneori la distanță de 10-20 km –, la altitudine mai mare, gospodărite mai puțin  și au o biodiversitate foarte mare. Cele două tendințe principale care duc la dispariția la scară îngrijorătoare a fânețelor de munte sunt abandonul și transformarea în pășuni. În ambele cazuri, diversitatea speciilor scade.

Î: Ce e de făcut pentru salvarea lor?

Principalele căi de salvare a fânețelor ar fi:

Mai multe vaci în regiune. Astfel ar spori cererea de fân. Dar această măsură nu e suficientă, fiindcă fânețele de interior, cu exploatare intensivă, pot satisface toată sau aproape toată cererea.

Noi regimuri de gospodărire. Organizațiile de gospodărire a fânețelor ar putea înlocui metodele tradiționale ale țăranilor în pregătirea, transportul și vânzarea fânului de munte pe terenuri abandonate și i-ar putea ajuta pe țăranii care-l cultivă activ în unele din activitățile de mai sus.

Practic, acestea ar putea fi asociațiile proprietarilor de teren din fiecare sat. Fără subvenții, un astfel de efort nu poate fi viabil.

Noi piețe pentru fân. Dacă nu e nevoie de fân pentru vacile localnicilor, s-ar putea încerca vinderea lui pentru alte scopuri. Plaja de posibilități e largă, dar trebuie studiate în detaliu. Să menționăm doar câteva: Fân de calitate ca nutreț pentru animalele de valoare, cum sunt caii de curse; semințe de fân pentru supraînsămânțare sau nutreț; producerea de pelete de fân pentru încălzire; material de ambalare pentru produse fragile; terenuri de golf, sculpturi din fân, terenuri de joacă și multe altele.

Diversificarea subvențiilor . Subvențiile europene oferă aceleași sume pentru fânețe ca pentru pășuni. Creșterea subvențiilor pentru gospodărirea fânețelor ar face o mare diferență și i-ar motiva pe țărani să continue să producă fân de munte.

Conservarea naturii. La nivel general, se poate spune că fânețele de munte ar trebui să devină zone protejate la nivel național și european. Natura 200 ar putea contribui la suplimentarea prețurilor pentru terenuri, sau administrațiile parcurilor naționale ar putea aloca fonduri independent de Natura 2000.

Conștientizarea și mândria. Oamenii – fie ei țărani sau orășeni – trebuie să fie conștienți de valoarea extraordinară a fânețelor și să fie mândri de ele. Dacă societatea recunoaște importanța supraviețuirii lor, țăranii vor fi mai ușor de convins să le folosească, iar formatorii de opinie – să asigure subvenții mai mari și alte forme de sprijin.

Se cere o mențiune: tot mai mulți tineri cu educație și copii de țărani încep să înțeleagă importanța agriculturii tradiționale și să se întoarcă la un trai cu mai multă muncă fizică, mai apropiat de natură. La drept vorbind, nu e vorba decât de obiceiuri și de renunțarea la o parte din confortul cu care suntem obișnuiți. În același timp, schimbarea asigură o experiență sănătoasă și plină de învățăminte, cu mult superioară statului în mașină în fiecare dimineață, blocat în trafic.

Î: Ce potențial turistic are fânul transilvan?

Cred că despre asta vom afla mai multe după apariția articolului din National Geographic în 34 de țări. Până acum, am avut următoarele tipuri de turiști:

Oameni de știință. Am avut mulți biologi și câțiva sociologi, foarte interesați și impresionați de ce au trăit aici. Pentru biologi, cea mai importantă experiență a fost să-și dea seama că o asemenea biodiversitate nu e doar un vis, că se poate crea și administra pe termen lung. Au venit și fermieri și administratori ai zonelor protejate, dar și membri ai ONG-urilor pentru conservarea naturii, care au învățat despre munca noastră și a țăranilor de aici.

Un alt grup, mai greu de delimitat, e cel al oamenilor în căutare de idei noi, de impresii noi despre societate, natură și durabilitate. Pentru unii dintre ei, experiența e profund marcantă – văd că lucrurile pe care le-au învățat la universitate sau le-au citit în cărți groase și foarte apreciate sunt, aici, parte din realitatea de zi cu zi și din stilul de viață al țăranilor.

În plus, fânul transilvan a încurajat și turismul din unele zone ale Marii Britanii, fiindcă, după participarea la Festivalul Internațional al Fânului de la noi, unii fermieri entuziasmați au început să reintroducă la fermele proprii cositul manual și și-au lansat propriile festivaluri ale fânului, la ei acasă.

În sfârșit, o nouă perspectivă foarte interesantă și promițătoare vine din faptul că la conferința noastră pe tema fânețelor, din mai 2013, s-au înscris lideri de ONG-uri și profesori universitari din zona sub-sahariană, din vestul Africii. Îi interesau practicile de gospodărire a fânețelor și cunoștințele ecologice tradiționale din zona noastră, pentru a reintroduce și a preda tehnici agricole durabile și eficiente la scară mică în regiunea de munte Fouta Djallon, tehnici care să lupte cu lipsa resurselor alimentare și cu malnutriția din țările lor.

Î: Câți turiști primește Asociația Microregionale Pogány-havas? De unde sunt? Cât stau de obicei? Cât cheltuiesc? Ce activități preferă?

Nu suntem o organizație turistică la bază, dar asigurăm ghizi și organizăm programe zilnice și săptămânale pentru turiști. Conferințele pe care le-am organizat până acum au avut între 50 și 130 de participanți – organizăm astfel de evenimente în fiecare an. Activitățile noastre de teren (studii asupra fluturilor sau plantelor, curățarea fânețelor și cositul) au avut între 5 și 30 de participanți, cu 3-6 evenimente pe an. Participanții sunt din zona noastră, din alte părți ale României, dar și din alte țări. Cel mai mare grup, venit din estul României să afle mai multe despre proiectele Asociației Microregionale Pogány-havas, a avut 50 de membri, dar au stat la noi doar o zi. Ne vin astfel de grupuri interesate și din Ungaria – unul-două pe an.

Aș spune că, într-un an, avem între 100 și 300 de turiști. În medie, un turist cheltuiește zilnic cam 100 de lei pe cazare, 50 pe transport, 100-200 pentru ghid și, probabil, 100-300 de lei pe suvenire. Ocaziile de a cheltui mai mult pe evenimente sau locuri de vizitat sunt foarte puține, din moment ce lucrurile pe care vin să le vadă sunt peste tot în jur. Asigurăm transfer la și de la aeroporturi, încercând să implicăm companii locale, și oferim și călătorii cu căruța, sau cu sania trasă de cai, iarna. În general, turiștilor noștri le place să învețe despre locurile de aici și cultura care le-a creat și le întreține. Așadar, e esențial să se întâlnească cu localnicii și să aibă ghid. Dar cel mai de succes eveniment al nostru e Festivalul Fânului.

Î: Care e povestea Festivalului Internațional al Fânului?

Ideea unui festival al fânului vine din efortul de a proteja fânețele de abandon, de a le arăta localnicilor că fânețele sunt interesante și valoroase pentru turiști veniți de departe și de a-i învăța pe participanți metodele tradiționale prin care pregătesc localnicii fânul. Locația e mica pensiune a prietenilor noștri din Ghimeș-Făget, deschisă chiar în casa tradițională care i-a aparținut bunicului lor și în fostul hambar, într-un peisaj montan superb. Perioada variază în funcție de când se recoltează fânul în zonă: are loc în a doua jumătate a lui august. Timp de o săptămână, participanții învață și iau parte la toți pașii de pregătire a fânului, de la cosit până la uscat, strâns și adunat în căpițe. {i ne trezim devreme…:) Uneori avem și evenimente neașteptate, ca acum doi ani, când un vecin a avut nevoie de o mână de ajutor ca să-și salveze fânul, deja bine uscat, din calea furtunii; participanții la festival au terminat munca foarte repede, iar apoi vecinul a venit cu o ladă de bere – a fost o seară veselă, în care toată lumea a împărțit experiența plăcută și recunoștința proprietarului. Pe lângă pregătirea fânului, în unele zile facem demonstrații de fabricare a brânzei tradiționale, în altele mergem în pădure la cules de ciuperci, iar într-o zi stăm în autocar și învățăm despre istoria și arhitectura zonei, dar și despre proiectele Pogány-havas. Participanții vin din multe țări – Norvegia, Marea Britanie, Germania, Austria, Ungaria. De aceea, limba comună e engleza pe timpul zilei și dansul tradițional și muzica la ceas de seară. Programul e accesibil persoanelor de ambele sexe și de orice vârstă, am avut oaspeți de tot felul, de la o fetiță de 8 ani la un domn de 70. Unii participanți chiar au simțit că săptămâna aceasta a fost o experiență care le-a luminat viața, cum ne spunea cineva: „Am venit la Festivalul Internațional al Fânului să aflu mai multe despre pregătirea tradițională a fânului și să iau parte la ea, să văd satele, peisajele și o parte din fauna dintr-un colț de lume superb, pe care nu l-am mai vizitat, să cunosc localnici și să încerc o parte din stilul lor de viață – ceea ce am și făcut, deci așteptările mele au fost mai mult decât îndeplinite. Dar un lucru la care nu mă așteptam (și pe care cred că-l voi ține minte cel mai mult) era să cunosc oameni care să fie o adevărată sursă de inspirație.”

Mai multe informații pe www.poganyhavas.ro



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*