Sculpturile de granit din Corsica

Foto Cristian Lascu

Corsica e o insulă cu suprize. Conturul crenelat al ţărmurilor sale înseamnă tot atâtea golfuri stâncoase cu ape limpezi, vegheate de tot atâtea turnuri genoveze vechi de 500 de ani, năpădite de iederă şi de vegetaţie ţepoasă.

Oraşele sunt prietenoase şi pitoreşti. Bonifacio, în extremitatea sudică, stă cocoţat deasupra mării albastre, pe o surplombă de calcar de peste 100 metri înălţime. Calcare există şi în nord, unde sunt şi câteva peşteri cercetate de Emil Racoviţă pe la 1905.  Oraşul Ajaccio  e bine cunoscut lumii pentru că acolo s-a născut Napoleon. Şi pentru că acum joacă acolo Adrian Mutu.

În inima insulei sunt munţi mai mari decât Făgăraşii, ce ţin zăpada până-n vară. Atârnate de versanţi abrupţi  sunt sate cu case din piatră, răsărite  din piatră. Insula e formată în cea mai mare  parte din granite, care par să fi influenţat nu numai relieful dar şi arhitectura şi poate şi firea neânduplecată a corsicanilor.

Vântul a cooperat cu granitele pentru a forma plăsmuiri absolut spectaculoase, care completează bogata salbă de atracţii turistice.

Câteva au devenit celebre pentru că seamănă cu diverse lucruri. Leul de la Roccapina de exemplu, privit cu bunăvoinţă din unghiul potrivit, seamănă cu un leu. Stânca Iubirii se numeşte aşa pentru că are decupată în mijloc o fereastră în formă de inimă. Prozaici, geomorfologii numesc aceste găuri şi scobituri cioplite de vânt nu numai în Corsica, dar oriunde ar fi, taffoni. Pe mine m-au impresionat cel mai mult plăsmuirile pe care vânturile le-au cioplit pe malul mării în zona Palombaggia, care nu seamănă cu nimic. Unele sunt înalte de câţiva metri şi au o forţă de expresie comparabilă cu cea a  unor sculpturi de Henry Moore sau Brâncuşi.

– Cristian Lascu

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*