5 reguli pe care să le urmezi în vacanță de dragul telefonului tău

vacanta telefon

Să ai astăzi telefonul mereu cu tine nu este altceva decât un lucru pur și simplu firesc. Orice ai face în decursul unei zile, telefonul se află tot timpul în preajma ta! Chiar și atunci când vizitezi alte țări. Așadar, haide să povestim astăzi împreună despre cele mai utile TIPS & TRICKS de vacanță, de dragul telefonului tău.

Cum poți avea mereu suficientă baterie, cum poți suna mult mai simplu, cum poți evita pericolele de tip phishing, atunci când vrei să faci online banking. Toate acestea, precum și alte sfaturi de bun simț te așteaptă în rândurile de mai jos:

  1. Ține mereu telefonul blocat

În vacanță, toate telefoanele trebuie să fie securizate! Este o regulă valabilă pentru absolut orice destinație de vacanță în care alegi să mergi. În cazul în care îl pierzi sau îți este furat, telefonul tău trebuie să îți protejeze extrem de bine datele personale, exact așa cum face și iPhone X, cu ajutorul noii sale tehnologii Face ID.  

2. Cumpără un SIM local

Toți cei care călătoresc foarte mult recomandă ca pe timpul vacanțelor să cumpărăm SIM-uri ale rețelelor locale de telefonie mobilă. Care ar fi avantajele unui astfel de demers? Ei bine, cu doar câțiva euro, te bucuri de un pachet complet de servicii extrem de avantajoase (apeluri, MB) adică o variantă ce se poate dovedi mult mai convenabilă decât clasicul abonament din țară. Dacă ai SIM și în România, poți activa totuși roaming-ul, pentru că atingerea limitei de conversații nu vine cu absolut niciun cost în plus.

3. Atenție la rețelele Wi-Fi

Știm cât de mult îți place să ai mereu acces la net, oriunde te-ai afla, însă trebuie să ai mare grijă la rețelele WI-FI la care alegi să te conectezi. Fii liber să utilizezi rețeaua de net a hotelului sau a restaurantului, atunci când vrei să îi saluți pe cei rămași în țară, pe Facebook sau Insta. Folosește totusi 3G-ul atunci când faci online banking, pentru un plus de siguranță binevenit.

4. Nu lăsa acasă bateria externă

Dacă vrei să ai mereu suficiente resurse de baterie, pentru a face câte poze și clipuri vrei în vacanță, cumpără din timp o baterie externă. Ține-o mereu la tine în ghiozdan, pentru că niciodată nu strică un strop în plus de energie. Dacă vrei ca telefonul tău să se încarce în cel mai scurt timp posibil, mizează pe un charger extern cu o capacitate în jurul mediei de 10.000 mAh. Un astfel de accesoriu se încarcă rapid prin USB, deci îl poți alimenta oriunde, în camera de hotel, la masă, sau chiar în aeroport.

5. Încarcă telefonul cu modul Airplane ON

Dacă nu ai bateria externă la tine și singurul mod prin care poți încărca telefonul este direct de la priză, încarcă-ți mereu telefonul cu modul Airplane activat. În acest mod, absolut toate aplicațiile și tool-urile din telefon sunt puse pe hold, astfel încât bateria ta să fie mai puțin solicitată, în timpul încărcării. Telefonul tau se va încărca mult mai rapid, lucru binevenit de altfel, atunci când timpul nu este chiar cel mai bun prieten al tău.

Indiferent de smartphone-ul pe care îl ai – iPhone X, Galaxy S9, Huawei P20 Pro – modul în care lucrezi cu el în vacanță îți oferă mai multă siguranță, mai mult confort, mai multă libertate pentru a-l folosi așa cum vrei, fie că faci poze, fie că vorbești cu cei dragi rămași în țară.

Sursa: Digital Workforce

Sursa foto: Pexels

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*