Expoziție – Versus dar împreună

Salonul de fotografie Versus dar împreună ajunge la a XI-a ediție și aduce la un loc unii dintre cei mai valoroși fotografi români.

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de la ora 17:00, în Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai” din Negrești Oaș expoziția Versus dar împreună își deschide porțile pentru public.

Într-o lume în care într-o singură zi se fac miliarde de poze, poate părea superfluă organizarea unei expoziții de fotografie. Cu toate acestea, în urmă cu un deceniu, patru fotografi din Oaș au pus bazele unui salon de fotografie sugestiv intitulat „Versus dar împreună”, iar anii care au trecut, nu au făcut altceva decât să confirme viabilitatea și consistența acestui demers artistic.

Dintre cei patru inițiatori, pe baricade au mai rămas doar trei: Remus Țiplea, Emilian Moldovan, și Romeo Komaromi, care continuă să creadă cu o superbă îndârjire, că lumea strecurată prin lentile poate fi mai frumoasă, că o fotografie are puterea să bucure și chiar să vindece.

În fiecare an au expus, pe simezele negreștene, mari fotografi din România, foarte mulți dintre ei apreciați la cel mai înalt nivel în lumea artei fotografice, dar și a publicațiilor de profil.

Evenimentul este organizat de: Komaromi Romeo, Remus Tiplea și Emilian Moldovan. Parteneri ai evenimentului sunt National Geographic România, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria Orașului Negrești Oaș, Muzeul Țării Oașului și Casa de Cultură Negrești Oaș.

1 Trackback / Pingback

  1. Group Exhibition – Versus dar impreuna 2019 | | Cristina Venedict Photography

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*