(P) Fii partener Nespresso la reciclare!

Foto: PR

Termenul de „sustenabilitate” e înscris în ADN-ul brandului Nespresso, iar când promite o cafea de cea mai bună calitate, Nespresso se referă la calitatea întregului proces, de la cultivare până la rezultatul final din ceașcă. Succesul brandului depinde de crearea unor sisteme sănătoase, plecând de la susținerea fermierilor care cultivă cafeaua și ajungând până la asigurarea facilităților necesare pentru reciclarea capsulelor de cafea utilizate.

Fiecare ceașcă de cafea Nespresso creează valoare atât pentru societate, cât și pentru mediu.

Sistemul de reciclare a capsulelor de cafea Nespresso a luat naștere în 1991, în Elveția, la doar cinci ani de la apariția pe piață a companiei. De atunci și până în prezent au fost deschise peste 100.000 de puncte de colectare și reciclare a capsulelor de cafea în întreaga lume, în toate țările în care Nespresso activează. Obiectivul global al companiei este ca până în 2020 aceste sisteme de reciclare să fie ușor accesibile tuturor clienților.

Pentru a proteja și păstra intacte gustul și aromele delicate ale cafelei, Nespresso folosește aluminiul ca material pentru ambalarea individuală a capsulelor de cafea. Pe lângă rolul său protector, aluminiul are marele avantaj de a fi reciclabil la infinit, nepierzându-și proprietățile. Se estimează că în prezent peste 75% din aluminiul folosit este obtinut prin reciclare. Acest proces este mult mai sustenabil, consumând mai puține resurse decât producerea lui. Nespresso a înțeles acest lucru și contribuie negreșit la reciclarea aluminiului, oferind astfel consumatorilor săi nu doar o experiență superioara a cafelei, ci și promisiunea unui consum responsabil.

La nivel global, compania lucrează împreună cu autoritățile pentru a face obligatorie colectarea capsulelor de cafea utilizate, ca parte a sistemului de reciclare. În România, alături de partenerul IndECO, a pus bazele propriului sistem de reciclare începând cu anul 2018. Clienții Nespresso din București pot aduce capsulele de cafea utilizate în punctele de vânzare Nespresso (Nespresso Boutique din Calea Dorobanți 210; punctul de vânzare Nespresso din AFI Cotroceni, culoarul Champs-Élysées; Nespresso Boutique de la Băneasa Shopping City, la parter; punctul de vânzare Nespresso din Mega Mall, la parter) primind apoi gratuit pungi sigilabile pentru colectarea capsulelor.

În țară, clienții care comandă cafea online au posibilitatea ca atunci când o primesc, să-i înmâneze curierului săculețul cu capsule pentru reciclat, fără vreun cost suplimentar pentru ei.

Cum se reciclează aluminiul

Odată ajunse în centrul de reciclare, capsulele colectate sunt introduse într-un echipament special, care separă zațul de cafea de capsula de aluminiu. Folia de aluminiu e transferată către un procesator de deșeuri metalice, unde este topită și transformată în materie primă. Zațul de cafea este utilizat pentru producerea de biogaz și apoi pentru obținerea de compost bogat în nutrienți pentru fertilizarea solului.

Foto: PR

Proiecte care să te inspire și pe tine

Pentru a găsi soluții circulare și a promova importanța unui consum sustenabil, convingand cat mai multi oameni sa recicleze, Nespresso a căutat moduri de valorificare a aluminiului reciclat. Astfel au apărut obiecte-simbol precum pixurile Caran D’Ache (din capsule Master Origin India) sau bricegele Victor Inox (din capsule Livanto).

Un alt proiect dinamic, urban și cu multă însemnătate este cel pornit alături de Vélosophy, compania suedeză producătoare de biciclete. În urma acestei colaborări a fost proiectată o serie de biciclete elegante cu design unic, în culoarea capsulelor Arpeggio, al căror cadru este realizat din aluminiu reciclat din capsulele Nespresso utilizate. Parteneriatul cu Vélosophy este cu atât mai important cu cât valorile companiei suedeze rezonează cu cele ale Nespresso. Pentru fiecare bicicletă vândută, Vélosophy donează o alta unei familii fără posibilități dintr-o țară defavorizată, demonstrând grijă atât pentru mediu, cât și pentru oameni.

Pentru a evidenția importanța reciclării și în România, în moduri cât mai creative și de impact, Nespresso a lansat în 2019, in parteneriat cu Galateca, proiectul RE-CYCLE, provocand nouă tineri artiști sa realizeze lucrări de artă – simbol din capsule de cafea Nespresso reciclate. Acestia au pus în lumină într-un mod original importanta reciclarii și au întărit promisiunea Nespresso: O viață trăită frumos și responsabil!

Sursa, foto: PR

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*