Programul Casa Verde Fotovoltaice: nu a ajutat nici măcar un cetățean să devină prosumator

Foto: 123rf

Programul Casa Verde Fotovoltaice al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), care a fost anunțat inițial în 2018, nu a ajutat încă nici măcar un cetățean să devină prosumator, adică să își producă singur energia din surse curate, se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace România.

Mai mult, conform informațiilor furnizate, la solicitarea Greenpeace România, de AFM și de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), peste 13 milioane de euro sunt alocați în proiect (și probabil, parțial cheltuiți) unor cheltuieli colaterale precum dezvoltarea unei platforme informatice, publicitate sau salariile echipei de proiect.

Finanțare generoasă

Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 25.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare. Din păcate, viteza cu care AFM derulează acest proiect este foarte redusă, nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic.

Pe de altă parte, AFM prevede un buget de cheltuieli „indirecte” generos. 13% dintre fondurile atrase de AFM de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din fonduri europene (peste 13 milioane de euro) sunt folosite, conform informațiilor de la AFM și MLPDA  pe cheltuieli precum dezvoltarea aplicației informatice care gestionează înscrierile în program, informarea și publicitate, auditul financiar extern, salariile echipei de management proiect. Cu aceste fonduri, AFM ar fi putut să finanțeze alte peste 3000 de instalații fotovoltaice.

„Prosumatorii așteaptă de un an și jumătate ca această finanțare să ajungă la ei. Acest program a fost măcinat de promisiuni, amânări repetate și chiar de suspiciuni de fraudă și, din păcate, nu înregistrează niciun progres real.

Suntem surprinși de costurile mari ale proiectului, le considerăm nejustificate ținând cont de rezultatele slabe. AFM trebuie să explice pentru ce a bugetat aceste fonduri și care au fost realizările de până acum,” spune Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.

Fondurile totale ale programului de finanțare cumulează peste 113 milioane de euro, aproape 27.000 de cetățeni putând deveni prosumatori.

”E nevoie ca cei interesați să fie prosumatori să primească cât mai repede ajutor financiar.  AFM trebuie să lucreze eficient, să comunice transparent cu beneficiarii și instalatorii de sisteme fotovoltaice.

Este de neînțeles cum o autoritate publică, care gestionează bugete uriașe, nu a mai comunicat oficial pe acest subiect urmărit de zeci de mii de beneficiari din 6 noiembrie 2019.” a mai spus Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.

Citește și

Prosumatori

Sursa: Greenpeace România
Foto: 123rf

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*