(P) Travlocals.com: O incursiune în România magică a experiențelor cu iz local

Foto: PR

România este un tărâm binecuvântat cu peisaje de vis. Această țară poate oferi multe dintre frumusețile pe care adesea le-am căutat în depărtări, neștiind că le putem găsi atât de aproape.

Din fericire, platforma Travlocals.com și-a propus să scoată la iveală cele mai frumoase experiențe și să ajute turiștii din întreagă lume să le rezerve necomisionat, direct de la gazde, sprijinind comunitățile locale.

Echipa Travlocals.com a pornit inițial cu proiectul Wildventure Romania, acesta devenind în ultimii ani una dintre principalele surse de inspirație pentru împătimiții experiențelor cu iz local. De la cazare în case tradiționale, case boierești, conace sau castele și până la cazare în glampinguri, căsuțe în copac sau bungalow-uri, au reușit să le scoată la lumina pe majoritatea, oferindu-le totodată posibilitatea turiștilor de a le rezerva simplu, rapid și necomisionat.

Foto: PR

În plus, pe lângă secțiunea destinată cazărilor autentice sau mai puțin obișnuite, Travlocals.com mai are și o secțiune destinată experiențelor precum degustările de vinuri nobile în gospodăriile tradiționale, plimbări cu sania trasă de câini husky prin munți, rafting, experiențe 4×4 cu brunch-uri la stână și altele.

“Trebuie să recunosc că sunt un iubitor de vechi, de la arhitectură, mobilier și până la mașini sau modă. Consider că tot ce se făcea pe vremuri avea mai multă personalitate, atenție la detalii și un farmec aparte. De asemenea, am fost mereu înnebunit după zonele rurale, după peisajele pitoreșți și după liniștea pe care ti-o conferă traiul simplu de la țară.

În urmă cu 3-4 ani, pe vremea când activam într-un cu totul alt domeniu decât cel turistic, eram îngrozit că valul de kitsch care a cuprins România după revoluție va distruge și ultima fărâmă de bun gust din țară noastră. Practic, asistam impasibil la contaminarea cu construcții de prost gust a unor locuri idilice pe care le frecventam destul de des. Totodată, clădirile care odinioară erau fermecătoare zăceau în paragină și nimeni nu părea interesat de ele.

Schimbarea se producea deja, dar eu nu știam la vremea respectivă. Oamenii începuseră ample proiecte de restaurare a clădirilor de patrimoniu, pe care ulterior le introduceau în circuit turistic, fiind frecventate mai ales de străini. La vremea respectivă, nu exista nicio platforma care să centralizeze toate aceste experiențe, excluzându-le complet pe cele despre care eu consider că mai mult strică imaginea țării decât să ne aducă beneficii.

Așa am luat decizia să lansez site-ul Wildventure.ro. Chiar dacă inițial nu credeam că voi reuși să adun mai mult de 20-30 de experiențe care să respecte criteriile de autenticitate, bun gust și calitate a serviciilor pe care le-am impus, am rămas plăcut surprins să realizez că la 2-3 luni de când m-am apucat de treabă, nu mai făceam față cu volumul de muncă. România magică trăia, dar nimeni nu o promova.

Ulterior, încurajat de aprecierile care n-au întârziat să apară, dar mai ales de numărul mare de detalii suplimentare cerute de turiști, am decis că este nevoie de mai mult decât un simplu blog. Așa a luat naștere platforma Travlocals.com. Aceasta are o funcționalitate mult mai complexă, fiind capabilă să ofere atât partenerilor, cât și clienților lor, un nivel de calitate a serviciilor comparabil cu al marilor platforme internaționale”, spune Radu Fusea, fondatorul platformei Travlocals.

Foto: PR

Așadar, dacă vă doriți experiențe unice, care să va rămână întipărite în suflet pentru tot restul vieții, acestea se află acum la un click distanță. Frecventând aceste locații, sprijiniți comunitățile locale, dar mai ales perpetuarea unui stil de viață de mult timp apus în restul Europei.

Sursa, foto: PR

1 Trackback / Pingback

  1. Travlocals.com: O incursiune în România magică a experiențelor cu iz local - Travlocals.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*