Fauna marină migrează spre poli mai repede decât cea terestră

Peşti în Oceanul Atlantic/Foto Newswire

Cercetătorii din California au descoperit că încalzirea rapidă a oceanelor determină speciile maritime să-şi schimbe perioada de împerechere şi să-şi deplaseze habitatul spre poli, mult mai rapid decat speciile terestre, anunţă Environment News Service (ENS).

Oameni de ştiinţă de la 17 instituţii de cercetare din lume şi-au publicat studiul, finanţat de Fundaţia Naţională Americană pentru Ştiinţă, în ultimul număr al jurnalului Nature Climate Change, arătând că aceste modificări pot produce schimbări majore în modul de deplasare a reţelelor de distribuţie a hranei în ocean, cu implicaţii atât asupra vieţii marine cât şi asupa oamenilor.

Plasă plină de peşte, Oceanul Indian- Foto Jose Cort, NOAA Fisheries

Proiectul de cercetare derulat pe parcursul a trei ani şi condus de cercetători de la Centrul Naţional pentru Analiză şi Sinteză Ecologică din Santa Barbara al Universităţii din California (NCEAS), a monitorizat literatura de specialitate şi a alcătuit o bază de date cu 1.735 de schimbări în viaţa marină. Studiile care au fost luate în considerare includ aproximativ 40 de ani de observaţii în toate oceanele planetare, cu un accent special asupra coastelor de est si de sud ale Australiei, Oceanului Atlantic şi Mării Mediterane. Au fost incluse specii de mamifere marine, peşti, păsări, broaşte, calamari, precum şi nevertebrate, crustacee sau alge. Fitoplanctonul, zooplanctonul şi peştii osoşi sunt în prima linie a migraţiei, deplasându-se spre zonele mai reci cu o medie de 72 de kilometri pe deceniu, faţă de 6 km/deceniu, la suprafaţa Pământului.

Proiectul, denumit „Tiparul global al schimbărilor climatice din mediul maritim”, va face parte din Raportul de anul viitor al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbări Climatice (IPCC), cu sediul la Geneva. IPCC evaluează informaţii ştiintifice, tehnice şi socio-economice privind schimbările climatice, efectele acestora şi opţiunile referitoare la adaptarea speciilor şi migraţie.

„Efectele schimbarii climatice asupra speciilor maritime nu au fost până acum un punct central al cercetărilor IPCC pentru că nimeni nu a depus munca necesară pentru a colecta şi sintetiza observaţiile disparate, disponibile la nivel internaţional”, spune Carrie Kappel, asociat NCEAS. „Acest studiu oferă o bază solidă pentru includerea faunei marine în tabloul mai larg al expunerii globale despre modul în care schimbările climatice ne afectează viaţa”.

Zooplancton copepod

„Rezultatele au fost un adevarat şoc”, a spus John Pandolfi, profesor la Centrul de Excelenţă pentru Studii asupra Recifelor de Corali ARC şi Universitatea din Queensland, citat de ENS. „Am descoperit că schimbările din viaţa acvatică, la o încălzire de un grad a Pământului, sunt mult mai semnificative decât cele observate până acum la nivelul solului.

„Aceste rezultate arată că guvernele trebuie să adopte urgent planuri de management pentru a asigura sustenabilitatea oceanelor planetare şi a bunurilor şi serviciilor pe care ele le oferă societăţii umane”, a conchis Pippa Moore, lector în biologie acvatică la Universitatea Aberystwyth din Wales.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*