Unicum Szilva, un lichior unic în lume, acum şi pe piaţa din România

Unicum Szilva

Compania Heinrig Distribution, lansează pe piaţa din România un nou lichior premium, Unicum Szilva, o băutură din plante, maturată pe pat de prune, cu gust amărui – catifelat, originară din Ungaria.

Produsul are un conţinut de 35% alcool, fiind obţinut din peste 40 de plante şi condimente din toată lumea, după o reţetă secretă a familiei Zwack. O parte dintre plante şi mirodenii  sunt  macerate, iar celelalte sunt distilate. Produsul astfel obţinut este maturat timp de şase luni, pe un pat de prune uscate, în butoaie de stejar. Unicum Szilva se poate consuma ca shot rece sau în băuturi mixate.

Zwack Unicum este o băutură cu tradiţie de peste 200 de ani fiind o marcă de prestigiu în Ungaria. În 1840 Doctorul Zwack  a deschis prima fabrică pentru producerea acestei băuturi, Unicum devenind marcă înregistrată în 1883. Fabrica a fost naţionalizată spre sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial de comuniştii maghiari iar familia Zwack s-a refugiat în Statele Unite.

Compania Heinrig Distribution este pe piaţa românească din 2003 si are un portofoliu variat de produse. Firma are parteneriate solide cu cele mai importante companii de retail, dar şi colaborări de succes cu firme de distribuţie zonală pentru acoperirea naţională . În plus, calitatea produselor pe care le distribuie este recunoscută prin numoeroase premii şi distincţii câştigate la concursuri internaţionale. În portofoliul Heinrig Distribution se regăsesc brand-uri de prestigiu precum Davidoff, Unicum, Sierra Tequila, romul Old Pascas şi Stroh 80, lichioruri de bar De Kuzper )nr. 1 la nivel mondial, în cartegoria menţionată), vinuri ale faimoaselor companii, precum Gallo )cel mai mare producător de vinuri californiene), Cava Freixenet (cel mai bine vândut brand de cava la nivel mondial)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*