Cum să construieşti un dinozaur

Muzeul Naţional de Geologie vă invită să participaţi la programul Cum să construieşti un dinozaur, conceput şi susţinut de artişti plastici, special pentru copiii pasionaţi de reptilele înfricoşătoare din preistorie.


Programul începe pe 17 octombrie şi este structurat pe două  module (două ateliere în fiecare lună) în care priceperea şi imaginaţia copiilor vor fi solicitate la maxim. Lumea preistorică va fi folosită drept pretext pentru a descoperi formele 3D cu ajutorul tehnicilor specifice modelajului. Programul celor două module se va desfăşura după cum urmează:

Modulul I are loc în 3 paşi şi începe cu asamblarea armaturii din sârmă, reprezentând scheletul, apoi acesta va fi acoperit treptat cu burete şi scotch până se obţine forma dorită şi în final se realizează finisarea detaliilor precum dinţii, unghiile şi ochii.

Modulul II constă în acoperirea corpului animalului cu faşă gipsată, pictura, redarea culorii şi textura pielii animalului.

Condiţia de participare este frecventarea ambelor module, întrucât sunt structurate în paşi evolutivi pentru realizarea lucrării tridimensionale. Durata unei întâlniri este de 60 de minute, iar costul atelierului este 100 de lei pentru ambele module şi se achită integral la începutul primului modul din fiecare lună. Vârsta admisă pentru participare este între 7 şi 10 ani şi se alcătuiesc grupe de participanţi de câte 10 copii, numărul minim de participanţi fiind de 5.

Accesul la atelier se face pe bază de înscriere telefonică, în limita locurilor disponibile. Zilele de înscriere telefonică sunt luni şi vineri, începând cu ora 10. Înscrierea se face doar la începutul primului modul din fiecare lună, urmând ca cei 10 înscrişi să aibă locurile rezervate pentru modulul doi din luna respectivă. Părinţii nu participă la ateliere şi sunt obligaţi să îşi exprime acordul ca fotografiile cu copiii, precum şi cu lucrările realizate de aceştia să fie folosite de către Muzeul Naţional de Geologie pentru promovarea programelor educaţionale proprii.

Calendarul activităţilor, dar şi alte informaţii sunt disponibile pe www.geology.ro şi la numărul de telefon 021.2128952 int.123.

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*