(P) Iubesc vinul românesc!

Campania “Iubesc Vinul Românesc” continuă: În perioada 28 – 30 octombrie, are loc a 6-a ediție a  salonului VINTEST București

Salonul de vinuri Vintest București face parte din eforturile depuse în campania „Iubesc vinul Românesc”, o campanie de informare și educare inițiată în 2014 de expertul degustator Lucia Pîrvu, Vinvest – salonul de vinuri din Timișoara – și  Asociația de Cultură și Promovare a Vinului.

Ne propunem ca prin acest salon să venim puțin mai aproape de consumatorul final, să-l educăm cu privire la consumul vinului autohton. Vorbim de vin cu denumire de orgine controlată – DOC, vin cu indicație geografică – IG,vin varietal, dar mai important, e vorba de vinul nostru românesc.”, declară Lucia Pirvu, expert degustător și organizatorul salonului de vinuri VINTEST București.

În programul salonului VINTEST de anul acesta au fost incluse și 3 pre-evenimente de degustare, realizate cu aportul producătorilor de vin și sustinute de organizatorii salonului împreună cu profesori din cadrul USAMVB, prof. dr. Arina Antoce, prof dr. Adrian Peticila și prof. dr. Ioan Namoloșanu. Cele trei evenimente premergătoare salonului s-au ținut în incinta USAMVB (Universitatea de Agricultură București) și s-au adresat studenților si masteranzilor acestei instituții educaționale. Aceștia au avut ocazia să deguste soiuri de viță-de-vie autohtone, precum: Festească Regală, Busioacă de Bohotin, Tămâioasa Românească, Fetească Alba, Fetească Neagră, Negru de Drăgășani, oferite de 12 producători locali.

Ne-am propus ca prin aceste pre-evenimente să oferim studenților facultății oportunitatea și cadrul formal de a interacționa la prima mână cu câteva dintre soiurile tradiționale celebre și de ce nu, să le trezim interesul de a interacționa și cu mai mulți producători la salonul de săptămâna aceasta.” declară Lucia Pîrvu.

În cadrul salonul de vinuri VINTEST vor putea fi degustate mai mult de 220 de vinuri de la crame cu vinuri din soiuri de viță-de-vie autohtone cu renume. Printre expozanții de anul acesta se numară: Domeniile Sâmburești, VINARTE, Domeniile Anastasia, Crama Hermeziu, Casa de Vinuri Cotnari, Vincon România, Crama Rătesti, Crama 1000 de Chipuri, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului, Crama Histria, Cramele Cricova, SCDVV Pietroasa, SCDVV Bujoru, Crama Mennini, Cotnari, Domeniile Ostrov.

Pe lângă posibilitatea de a interacționa direct cu producătorii de vin preferați sau de a descoperi soiuri noi de vin la standurile expozanților, organizatorii salonului VINTEST București le oferă tuturor iubitorilor de vin două motive în plus pentru a vizita salonul din această toamnă.

Prin cumpărarea unui bilet, vizitatorii au posibilitatea de participa la una dintre degustările speciale din Biblioteca de Vinuri Autohtone. Sticlele cu soiuri românești prezentate în această bibliotecă creionează o parte din imaginea României viticole. Degustările vor fi organizate pe toată durata evenimentului, într-un spațiu dedicat, iar participanții vor avea astfel posibilitatea de a afla mai multe informații despre vinurile unui producător direct de la experți in domeniu, ca oenologi sau somelieri.

În plus, vizitatorilor li se vor pregăti multe alte surprize pe parcursul evenimentului. Toamna aceasta vizitatorii pot caștiga weekenduri de vis, cine în restaurante cu specific românesc sau premii în vin.

Salonul VINTEST se desfăsoară în acest an la Sala de Marmură, în cadrul Casei Presei Libere din București, pe parcursul a trei zile: 28,29 și 30 octombrie. Intrarea în salon se face pe bază de invitație sau bilet, iar înscrierea la degustarile producătorilor autohtoni se face personal în cadrul salonului.

Pentru mai multe detalii despre Salonul de vinuri Vintest și campania Iubesc Vinul Românesc vă invităm să accesați pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/vintest/.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*