Noua viață prin artă a clădirii Ciclop

© Art Safari

Parcarea Ciclop a apărut în viața bucureștenilor în anul 1928, fiind prima parcare supraetajată din România și primul imobil din Europa construit cu sistem anti-seismic pe role. Ridicată de una dintre cele mai bogate familii din România – Bragadiru – parcarea s-a numit la inugurare “Auto Palace Ciclop”.

Câteva evenimente importante au marcat istoria acestei clădiri, astăzi monument istoric. Acum doi ani, în 2015  a fost gazda celei de-a doua ediții a Pavilionului de Artă București – Art Safari, în perioada 13 – 17 mai 2015. Timp de 5 zile clădirea Ciclop a fost hotspot-ul bucureștean prezentând publicului, în cardul Pavilonului Muzeal, o selecție inedită de artă modernă, avangardă și realism socialist din muzeele de artă din Constanța, Arad, Târgu Mureș, Craiova, Centrul Artistic Baia Mare etc., iar în cardul Pavilionului Galeriilor, au expus galeriile de artă comerciale și enumerăm doar câteva: 418 Contemporary Art Gallery (Bucureşti), Baril (Cluj), Galleria Doris Ghetta (Italia), Eastwards Prospectus (Bucureşti), Five Plus Art Gallery (Austria), Jecza Gallery (Timişoara), Galeria Lina (Bistriţa), Galeria Ilea (Arad), Kunst Art (Germania), Laborna Contemporary Art Gallery (Bucureşti), Larmgalleri (Danemarca), Lateral ArtSpace (Cluj), Plan B (Cluj/Berlin), Schleifmühlgasse 12-14 (Austria) etc.

„Art Safari își propune să participe activ la eforturile comunității artistice de promovare a artei contemporane românești și a culturii urbane bucureștene”, declară Ioana Ciocan, director general Art Safari. Pornind de la aceste considerente, în ediția din 2015 a fost inclus în zona de artă contemporană un program special de artă experimentală și performance – The Space, pentru artiști sub 25 de ani. Un spațiu dedicat artei supercontemporane, în cadrul căruia sunt invitați tineri artiști afați la început de carieră. Vizitatorii au putut lua parte la dezbateri în jurul artei, conferințe, toate acestea ținându-se sub umbrela Art Dialogue.  

© Art Safari

„Ciclop este un reper arhitectural discret al Bucureștiului. Arhitectura acestei ediții Art Safari Bucharest se subordonează structurii impresionante a clădirii Ciclop, fără să încerce să estetizeze spațiul, ci mai degrabă prin a susține traseul unic, planimetria, ritmul dat de compartimentarea arhitecturală și proporțiile specifice funcțiunii originale.”, declară arhitectul Art Safari 2015 – Attila Kim. Arta contemporană și cea de patrimoniu au adunat aproximativ 20.000 de iubitori de cultură în garajul Ciclop.

Art Safari București reprezintă o intervenție creativă asupra spațiului neconvențional, în cazul de față o parcare ce impresionează prin valoarea arhitecturală, poveste, dar și rezistență. Acestea sunt marile evenimente care au marcat istoria clădirii Ciclop și care sperăm că au dat startul unui lung șir de manifestații culturale și artistice.

Imediat după deschidere, în perioada 12 decembrie – 10 ianuarie 1932, a fost organizată ”Expoziția Modei”, care a răpit inimia femeilor. Două etaje din “Auto Palace Ciclop” au fost ocupate de casele de modă și firmele de prim rang din industria modei, care au adus în atenția publicului feminin tendințele în domeniu. Un eveniment important la acea vreme, a marcat evoluția spiritului feminin din România, fiind considerat o manifestație artistică rară. Anii au trecut și garajul Ciclop nu părea să aibă o viață prea activă.

        

Sorina Vazelina & Ada Muşat | © Anda Bolohan

                                 

Cuzina | © Anda Bolohan

Cei mai mulți dintre noi știau că poți să-ți achiziționezi de la parter o frumoasă bicicletă Pegas sau că-ți poți parca liniștit mașina în garaj. Lucrurile au început să se schimbe în 2013, când garajul Ciclop a fost transformat într-un altfel de muzeu, spre bucuria și uimirea bucureștenilor.  Timp de 10 zile, peste 30 de artiști din diferite domenii (instalație, street art, pictură, fotografie și performance) au fost următiți live, dând culoare și viață spațiului. În perioada 1-11 iunie 2013 interiorul parcării se pregătea pentru Episodul 3  expoziție colectivă de artă contemporană, iar pe 12 iunie ne-am bucurat de vernisajul expoziției organizate de Work in Progress, în parteneriat cu Pegas și Ciclop,.

Prin această intervenție artistică s-a dorit reintegrarea imobilului în circuitul urban și cultural al Bucureștiului. Episodul 3 a fost deschis între 1- 23 iunie 2013, cu program zilnic de vizitare, chiar și în zilele de pregătire a expoziției. Expoziția a trezit interesul a 2000 persoane, chiar în ziua vernisajului, în timp ce alte 2.200 au fost curioase să vadă procesul din spatele expoziției.

       

Cuzina | © Anda Bolohan

                                        

Episodul 3 a dat startul manifestărilor artistice în spațiul Ciclop, urmat fiind de a doua ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari 2015.

Clădirea Ciclop este extrem de ofertantă și poate fi asemănată cu Guggenheim, respectând proporțiile, iar Pavilionul de Artă București – Art Safari a dorit să contribuie la viața culturală a acestui monument istorc. Garajul Ciclop a ajuns, între timp, în posesia moștenitorilor familiei Bragadiru, însă este în continuare în atenția publicului bucureștean, dar și a studenților. Anul trecut, în cadrul Diploma 2016, Romina Ababei (absolventă a Facultății de Arhitectură, Universitatea ”Spiru Haret”) a participat cu proiectul Muzeul Autovehiculelor Garajul Ciclop. Este un proiect îndrăzneț, care propune transformarea Garajului Ciclop într-un muzeu de autovehicule, de unde vine și numele proiectului. Coform planului, zona din spatele garajului se poate transforma într-un spațiu pietonal, iar fațada se dorește a fi tratată în concordanță cu plastica arhitecturală modernă interbelică. Și asta nu e tot. Proiectul propune construirea unei extensii a muzeului, pe spațiul imobilului Scala, care se dorește a fi o clădire de birouri.

Trecem destul de des pe Magheru și de fiecare dată vedem aceeași clădire impunătoare, monument istoric, în proces de degradare și ne întrebăm, inevitabil, care-i este viitorul. Ne vom continua plimbările pe acest bulevard aglomerat și poate că într-o zi vom vedea răspunsul.

Sursa: Art Safari



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*