(P) Trei zile de Festival ARTmania la Sibiu

ARTmania: Staruri rock și elita industriei muzicale europene, în trei zile de festival la Sibiu

Staruri rock bine cotate și reprezentanți de top ai industriei europene de spectacol se întâlnesc pentru prima dată în România, la Sibiu, unde se vor desfășura, în paralel, între 27 și 29 iulie, două dintre cele mai importante evenimente ale verii: Festivalul ARTmania – cu nume importante pe afiș, printre care Tarja, Lacuna Coil, Devin Townsend Project sau Beyond the Black, și reuniunea internațională East European Music Conference – prima întâlnire în România a celor mai puternici reprezentanți ai industriei europene de evenimente, o inițiativă ARTmania, eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu. Vor veni la EEMC peste 400 de delegați români și internaționali, de la Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, până la Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa, Guido Janssens și Laura Coroianu – directorii companiei Emagic sau Mihai Păun, directorul festivalului Electric Castle. Petrecerea începe joi seara, 27 iulie, cu două concerte gratuite ale unor artiști internaționali de anvergură: olandezii My Baby – un experiment muzical ce combină sounduri contemporane cu ritmuri străvechi, ancestrale, și britanicul Alex Clare – unul dintre cei mai buni artiști britanici, deținător al unor premii de excelență și iubit de fanii din întreaga lume.

27 iulie: Gală de deschidere cu olandezii My Baby și cel mai bun artist britanic, Alex Clare!

Laureați ai unuia dintre cele mai prestigioase premii din Olanda, Edison, care se atribuie pentru compoziții muzicale de calitate excepțională, trupa olandeză My Baby cântă pentru prima dată în România. Cu patru albume în palmares, dintre care cel mai recent, Preistoric Rhythm, a fost lansat chiar anul acesta, My Baby mizează pe beaturi hipnotice, voci educate și ritmuri psihedelice pentru un show care evocă tradiții străvechi, urmărite mii de ani în urmă prin muzică. My Baby vor deschide concertul britanicului Alex Clare, favoritul topurilor britanice și germane, al cărui single “Too Close”, cu peste 100 de milioane de vizualizări numai pe youtube, i-a adus vânzări record, și o foarte prețioasă nominalizare la Brit Awards. Iubește jazz-ul – pe care îl ascultă încă din copilărie, iar BBC i-a inclus piesa “Up All Night” pe coloana sonoră a serialului Class, un science-fiction lansat anul trecut, în continuarea longevivului Doctor Who. Ca în basme, în cel mai greu moment al vieții a primit un e-mail prin care Microsoft îl anunța că dorește să-i folosească una dintre piese, “Too Close”, într-o uriașă campanie internațională, contract care l-a urcat peste noapte direct pe primul loc în topurile germane, pe locul 4 în Marea Britanie și pe un remarcabil 7 în Statele Unite. Și lucrurile nu s-au oprit aici. A vândut în peste 500.000 de exemplare albumul “The Lateness of the Hour”, a fost nominalizat la Brit Awards, Asociația Americană a Compozitorilor și Muzicologilor (ASCAP) i-a oferit titlul de compozitorul anului, iar piesa “Too Close” a urcat la aproape 100 de milioane de vizualizări, cumulat, pe youtube. Aflat în turneu de promovare a celui mai recent album, “Tail of Lions”, Alex Clare își întâmpină fanii din România cu un electropop viguros cu secvențe acustice, influențe din dubstep-ul londonez al anilor ‘90, elemente de compoziție clasică cu producție electronică. Spre deosebire de majoritatea celorlalți artiști pop, Alex Clare nu merge la petreceri, însă va fi sufletul unei mari petreceri care se va ține, joi seara, în Piața Mare din Sibiu.

Artiștii români îi pot întâlni pentru prima oară în România pe directorii marilor festivaluri

Artiștii români care visează o carieră internațională îi vor putea întâlni pentru prima oară pe cei care le-ar putea influența destinul: directorii marilor festivaluri și cei mai importanți agenți de booking de pe Continent, care vin la East European Music Conference. Organizată în premieră în România, această reuniune este, de asemenea, prima întâlnire a decidenților din industria muzicală după seria atentatelor care au vizat, în ultimele luni, evenimentele culturale cu participare largă. Cele mai recente vești care au zguduit scena muzicală a Europei sunt doar ultimele evenimente dintr-o serie care a adus îngrijorare la nivel internațional. Industria oricum era în alertă, fiind vorba despre primul an în care au fost folosite opritoare de tancuri pentru a fi protejate anumite festivaluri europene, alături de alte măsuri de securitate luate pentru a face față noilor riscuri și amenințări. Acestea sunt tot atâtea teme de la care ar putea porni discuția cu privire la viitorul marilor festivaluri într-o Europă a schimbărilor. Până la urmă, cum se mai cântă pe un continent care încearcă să-și păstreze echilibrul în fața provocărilor actuale, de la polarizarea economică și divizarea societăților naționale, până la idei naționaliste, xenofobie, amenințări teroriste și, dincolo de acestea, prea multe tipuri de probleme de natură culturală? Lucian Mîndruță, Vlad Tăușance sau Horia Ghibuțiu se numără printre moderatorii dezbaterilor programate pe agenda East European Music Conference, care, începând din 28 iulie, pune în discuție acest subiect, alături de alte teme foarte actuale, de la noile standarde internaționale de securitate pentru evenimentele mari, la strategii de marketing și de comunicare pentru crearea și susținerea unor artiști la nivel european sau mondial. Conferința de deschidere a reuniunii EEMC, “Festivaluri într-o Europă în criză”, programată la Sala Thalia din Sibiu, vineri, 28 iulie, de la ora 10.00, este organizată sub egida Take a Stand, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania Take a Stand (https://www.take-a-stand.eu/) este o inițiativă a Yourope, asociație la care Festivalul ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

Cine vine la East European Music Conference?

Cavaler al Artelor – distincție acordată de autoritățile franceze, Fruszina Szep, directorul Lollapalooza Berlin, este unul dintre cei peste 20 de delegați străini care vor participa la conferința de la Sibiu. O secundează Stephan Thanscheidt, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri europene în aer liber, precum festivalurile gemene Hurricane și Southside, dar și cele mai faimoase evenimente indoor, cum ar fi Metal Hammer Paradise sau Rolling Stone Weekender. Stephan este directorul general companiei FKP Scorpio – cu sediul în Hamburg, Germania-, și principalul agent de booking al acesteia. Vor veni la Sibiu și Thomas Zsifkovits, co-proprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock sau Frequency, sau Christof Huber – directorul OpenAir St.Gallen – cel mai mare festival din Elveția. Totodată, Christof este Președinte al Adunării Directorilor companiei elvețiene wepromote Entertainment Group Switzerland AG, holdingul care organizează toate aceste evenimente. A răspuns invitației de a participa la această conferință și coordonatorul și consilierul echipelor de securitate britanice, Chris Kemp, responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice găzduite, în 2012, de Londra. Doctorand în psihologie, Chris este profesor la catedra de Politici Publice a Edinburgh Napier University, a fost profesor la Universitatea Tehnologică din Sidney – unde a predat un curs de Siguranța evenimentelor -, și la Bucks New University – unde a susținut cursul de managementul mulțimilor. Vor mai fi la Sibiu editori și corespondenți ai principalelor publicații internaționale, de la Billboard la Pollstar, experți în sistemul international de taxe sau reprezentanți ai celor mai importante asociații și instituții internaționale de reglementare. Evenimentul este organizat în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri fondatori promoter precum: Emagic, Events, Electric Castle, ARTmania, Blaj aLive, Summer Well sau Twin Arts, printre alții. Directorii celor mai multe dintre aceste festivaluri vor fi, de asemenea, prezenți la reuniunea de la Sibiu.

Tarja și Lacuna Coil, în serile rock ARTmania

După-amiezele sfârșitului de iulie vor fi cu mult rock la Sibiu! Ajuns la cea de-a 12-a ediție, ARTmania propune un line-up de excepție, în seria artiștilor confirmați numărându-se și cea mai bună voce de metal simfonic din Europa și probabil una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii, Tarja Turunen. Soprana și pianista finlandeză, care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish, își va prezenta noul album în premieră în Transilvania, într-un concert care va avea loc sâmbătă, 29 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Beyond The Black, eroi ai rock-ului simfonic european, au confirmat și ei venirea la Sibiu. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt apreciați ca vârf de lance în muzica metal continentală, de criticii muzicali, care consideră că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstrație de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă. Vin și rebelii noului val alternativ israelian, Walkways, o trupă tânără care și-a câștigat faima pentru maniera genială în care alătură părți lirice reprizelor executate în forță, sau Lacuna Coil – muzicienii ale căror piese au fost incluse pe coloana sonoră a unor filme cu succes de casă, precum “Underworld” și “Resident Evil”. Sunt pe afiș și starurile britanice ale noului val – You Me At Six, cea mai bună trupă britanică în 2011, polonezii Riverside – un alt fel de Pink Floyd contemporan, sau canadienii Devin Townsend Project – un experiment genial al unui muzician inventiv și plin de forță, care și-a început cariera ca vocal pentru Steve Vai.

Biletele pentru Festivalul ARTmania au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, iabilet.ro și pe kompostor.ro. În perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 190 de lei.

Biletele pentru cele două zile de întâlniri din cadrul East European Music Conference costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*