Olimpiada caselor solare

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii echipei EFdeN, fiind un proiect românesc de cercetare şi inovaţie.

În cadrul competiției internaționale de case solare Solar Decathlon care a avut loc în Dubai (18 – 28 noiembrie), România a câștigat probele de Comunicare, locul III la categoria Sustenabilitate și locul II la categoria Inginerie și Construcție.

Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Estul Mijlociu.  

Proba Comunicare evaluează capacitatea de comunicare și de conștientizare socială a echipelor, având în vedere creativitatea, eficacitatea și eficiența împărtășirii subiectelor relevante ale competiţiei (durabilitate, eficiență energetică și utilizarea energiilor regenerabile), precum și obiectivele echipei.

Grădina

Proba Sustenabilitate evaluează modul în care fiecare echipă a reuşit să reducă impactul locuinţei asupra mediului pe durata ciclului de viață, păstrand în acelaşi timp condiţiile de confort şi sănătate, modul interdiscplinar de proiectare. Inițiativele de conservare a apei și vegetația sunt parte a acestei evaluări. Mai mult, este important și impactul pe care echipa l-a avut la nivelul societății, proiectele educaționale și de conștientizare publică, aparițiile media și participările la evenimente.

Locul II la categoria Inginerie și Construcție

Proba Inginerie şi Construcţie a avut ca obiectiv să evalueze construcţia şi sistemele incluse, inovaţia, integrarea şi implementarea. Echipele a trebuit să demonstreze un nivel ridicat de funcţionare a structurii, instalaţiilor electrice, mecanice şi alegerea echipamentelor. 

Evaluarea a fost făcută de un juriu internaţional, format din specialişti de la World Green Building Council şi nu numai, care au evaluat atât parcursul echipelor din perioada celor doi ani, cât şi prezentările susţinute pe situl competiţiei, punând accentul pe soluţiile incluse în Casa EFdeN Signature, fezabilitatea proiectului, condiţiile de confort şi impactul la nivel naţional. Casa EFdeN urmărește să fie certificată LEED Platinum. Premiul vine ca un rezultat al eforturilor EFdeN din ultimii 6 ani şi energiaTa de a face Sustenabilitatea un subiect de discuţie în România și prosumatorii o realitate. 

“Echipa a reuşit să ducă mai departe agenda sustenabilităţii la nivel naţional. Au avut un impact atât asupra copiilor, prin cursuri şi workshop-uri, dar şi la nivel guvernamental. Ei au demonstrat o abordare sustenabilă a caracteristicilor proiectului, punând accentul pe strategiile active şi pasive şi designul biofilic, dar luând în considerare şi fezabilitatea proiectului.”, a afirmat juratul Dr. Kheira Aoul, specialist în sustenabilitate. 

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii echipei EFdeN, fiind un proiect românesc de cercetare şi inovaţie.

Echipa EFdeN

În doar 14 zile, echipa EFdeN formată din 33 de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Universitatea Bucureşti şi Politehnica Bucureşti, a asamblat prototipul EFdeN Signature în Dubai, fiind printre primele echipe care au finalizat casa, în etapa premergătoare competiţiei. 

Probele monitorizate reprezintă 40% din punctajul final al competiţiei şi presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilor de confort şi funcţionalitate, în timp ce probele jurizate reprezintă susţinerea şi argumentarea proiectului în faţa unui juriu internaţional format din specialişti din fiecare domeniu. De asemenea, casele pot fi vizitate zilnic, pe situl competiţiei, prin înregistrare pe website-ul competiţiei.

Pentru ca echipa să fie prezentă în Dubai timp de 45 de zile, tinerii au lansat campania Susţine Inovaţia Românească, prin care au strâns 70% din fondurile necesare. Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.efden.org/sustine-inovatia

Solar Decathlon este cea mai importantă competiție de locuințe sustenabile din lume și a luat naștere în 2002 în Statele Unite ale Americii. În 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediția Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat la ediția Versailles cu casa care acum este Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort. Până în prezent, echipa EFdeN a câștigat peste 30 de premii naționale și internaționale, la Solar Decathlon și alte competiții.

EFdeN este cel mai important ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educațional și de cercetare, alături de produse sustenabile și module educaționale atât pentru studenți, specialiști, cât și pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcționează pe bază de parteneriate strategice și sponsorizări. Membrii echipei sunt studenți ai Universității Tehnice de Construcții București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea Politehnică București și Universitatea București. Mai multe informaţii despre proiect puteţi găsi pe website-ul www.efden.org şi pe paginile de social media EFdeN, Facebook şi Instagram. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*