Bazar caritabil

Foto: 123rf

Pe 9 decembrie 2018, la Romexpo, Pavilionul C3, între orele 10:00 – 16:00, se aniversează 40 de ani de existență ai IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România, printr-o ediție jubiliară a tradiționalului „IWA Christmas Bazaar”, eveniment filantropic cu participare diplomatică organizat anual de IWA.

La reușita acestei manifestări de diplomație culturală contribuie anul acesta peste 55 de misiuni diplomatice, reprezentanți ai comunității internaționale din România, reunind un număr impresionant de peste 600 de voluntari ce fac parte din peste 60 de naționalități. Ca în fiecare an, reprezentanții comunității internaționale își vor etala produsele și obiectele tradiționale într-o sărbătoare multiculturală de culori, sunete, arome și gusturi, animată de cântece și dansuri specifice fiecărei țări, toate acestea cu scopul de a veni în sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societății.

Vizitatorii care vor trece pragul Bazarului de Crăciun vor putea cumpăra cadouri unice, de la obiecte meșteșugărești până la delicatese tradiționale din multe țări, și vor putea, totodată, să îi ajute pe cei defavorizați să aibă un trai decent. La tombola de anul acesta sunt listate cadouri speciale precum ultimele tipuri de telefoane Android sau pachete de vacanță în Poiana Brasov.

Fondurile strânse din vânzarea produselor donate de cele peste 55 de țări participante, precum și din sponsorizările directe, vor fi directionate prin grant-uri în beneficiul fundațiilor și asociațiilor pe care IWA le sprijină, in urma unei selecții atente făcute de către consiliul director al organizatiei.

„Sunt foarte onorată să mă aflu la cârma acestei organizații speciale în acest an anivesar. Participarea la ediția de anul trecut a Bazarului de Crăciun a fost pentru mine o experiență deosebit de valoroasă. Am avut ocazia să observ cum misiunea remarcabilă a IWA este transpusă în fapte prin promovarea interacțiunii între oameni de toate naționalitățile pentru a îi ajuta să se conecteze între ei, astfel încât, împreună, să facem o diferență în comunitatea în care locuim.

Am văzut apoi impactul real pe care l-au adus fondurile impresionante pe care le-am strâns. Pe 9 decembrie, IWA reunește o parte din globul pământesc la București într-o sărbătoare vibrantă cu muzică, dansuri, mâncăruri, băuturi și produse tradiționale. Nu ratați această ocazie de a fi parte dintr-o experiență unică!” — a spus Gladys Abankwa-Meier-Klodt, Președinte al IWA – Asociatia Internațională a Femeilor din România, soția ambasadorului Germaniei în Romania.

IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România este o organizație non-guvernamentală și non-profit, inițiată în 1978, formată din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă – culturală sau de afaceri – reprezentând peste 40 de țări.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*