A șasea ediție Bucharest Photofest

Foto: Chris Burkard, Ryan Hill

Bucharest Photofest, ajuns la cea de-a șasea ediție în 2021, este un festival-platformă care și-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională.

Sursa, foto: PR

Bucharest Photofest se desfășoară în perioada 1 – 10 octombrie în mai multe spații din București și reunește în cele 10 zile și 10 locuri de desfășurare peste 35 de evenimente: expoziții, proiecții de film, showcases, discuții și dezbateri, portfolio reviews, concerte live și invitați speciali din Franța, Italia, Spania, Maroc, Algeria, Ungaria, Germania, Cehia, Statele Unite ale Americii, Moldova și nu numai.

Evenimentele vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Victoria Hub, Golden Tulip Bucharest, Uzina Coffee, Goethe-Institut., Cărturești Modul, Cărturești Carusel, Centrul Ceh și Deschis Gastrobar iar deschiderea oficială va avea loc vineri, 1 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Muzeului Țăranului, cu proiecția filmului Bergman: A Year in a Life (r. Jane Magnusson, Suedia, 2018, 117 min., în selecția oficială din 2018 a Festivalului de Film de la Cannes și la BFI London Film Festival).

Bucharest Photofest își propune să fie cel mai important festival de fotografie din România, ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală, creând contextul pentru dezbaterea unor teme importante ale actualității socio-politice și cultural-umane.

Rezistența este perspectiva prin care ediția din 2021 a Bucharest Photofest vorbește despre oameni, valori, locuri și, în mod special, despre fotografi și munca acestora, despre maniera prin care ei rezistă din punct de vedere al creativității, al valorilor și eticii sau chiar al abordării de business.

„Rezistența este un concept; ne privește pe toți. Este capacitatea noastră, a tuturor, de a ne manifesta conform setului de valori pe care l-am deprins. Este capacitatea de a depăși provocările sociale, politice, culturale. Este dorința de a ne manifesta cultural. Este ceea ce am reușit să facem după o perioadă de pandemie prin care a trebuit să trecem toți. Este succesul oamenilor care aspiră să trăiască cu demnitate chiar dacă sunt discriminați sau modul în care aleg să nu renunțe la valorile lor universale.“ – Ionuț Trandafirescu, fondatorul Bucharest Photofest.

Printre expozițiile de fotografie care pot fi vizitate pe durata evenimentului se numără Faces of Autism a tânărului fotograf David Stescu, un proiect ce și-a propus, prin portrete ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, să exploreze multiplele fațete ale autismului; Among you de M’hammed Kilito, ce documentează identitatea unei serii de tineri marocani care își cer dreptul de a fi diferiți și care celebrează diversitatea; Curaj!, expoziția Cultura la dubă realizată în parteneriat cu Goethe-Institut, ce reunește portretele unor artiști români și germani, precum și fragmente din poveștile lor, publicate pe platforma de jurnalism independent Cultura la dubă; „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, care propune o retrospectivă a muncii lui Jiří Jírů, fotograful personal al preşedintelui Václav Havel din 1993 până în 2000; Peru. Resistance de Gabriel Șerban, dedicată unei țări care nu și-a epuizat istoria, bogățiile și poveștile ancestrale – o țară care rezistă, Boabe de Negru și Speranță, de Vladimir Gheorghiu, un omagiu adus scenei locale de muzică și concertelor organizate pe durata pandemiei la Uzina Coffee din București; Resistance, în parteneriat cu platforma dedicată fotografiei Wipplay.

Bucharest Photofest aduce și proiecții de film, printre care Beyond the Bolex (r. Alyssa Bolsey, SUA, 2018, 91 min, câștigător al celui mai bun realizator emergent la Newport Beach Film Festival 2019 și câștigător al celui mai bun film documentar la Dallas Videofest 2019, în selecție oficială la Raindance Film Festival 2019), Cultures of Resistance (r. Iara Lee, 2010, 73 min) și Side by Side (prezentat de Keanu Reeves), dar și două scurtmetraje recente ale faimosului fotograf și producător american Chris Burkard.

Bucharest Photofest, ajuns în 2021 la cea de-a șasea ediţie, este un proiect care şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale şi relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională. Dincolo de faptul că este un proiect cultural prezentat într-un concept coerent articulat, fotografia devine în contextul Bucharest Photofest şi pretext pentru dezbaterea unor teme importante ale actualităţii socio-politice şi cultural-umane, astfel, fotografia devenind un instrument de educaţie vizuală.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*