Un nou pas în lupta cu Salmonella

Cercetători de la Universitatea din Cambridge au dezvăluit  mecanismul prin care Salmonella se reproduce şi răspândeşte în organismul uman.

Un studiu publicat pe 7 decembrie în jurnalul PloS Pathogens deschide calea pentru îmbunătăţirea tratamentului şi vaccinării împotriva acestui patogen. Salmonella enterica ramâne o ameniţare majoră la adresa sănătăţii publice, provocând gastroenterite şi boli sistemice precum febra tifoidă şi paratifoidă, pentru care nu există o cură suficient de eficientă.

 

Cu ajutorul unor tehnici imagistice precum fluorescenţa şi microscopia confocală, echipa de la laboratoarele Mastroeni şi Maskell ale Departamentului de Medicină Veterinară de la Cambridge au arătat că în organism, spre deosebire de culturile in vitro, bacteria lipsită de o anumită genă se reproduce în interiorul celulei, dar rămâne captivă acolo, nereuşind să se răspândească eficient dacă se află în prezenţa unui anumit complex enzimatic (NPDPH-oxidază). Dr. Andrew Grant, autorul principal al studiului, speră că aceste noi date cheie vor putea duce la noi tipuri  intervenţii medicale în cazul salmonelozei.

Sursa: http://www.cam.ac.uk/research/news/new-study-sheds-light-on-how-salmonella-spreads-in-the-body/



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*