Regatul sălbatic pe roţi

Foto TENT Romania

Un autobuz-şcoală invită copiii braşoveni în „Regatul Sălbatic“ şi îi învaţă să-l înţeleagă, să-l aprecieze şi să îşi obţină bunăstarea fără să distrugă natura.

Proiectul educaţional a fost lansat la Braşov la începutul Săptămânii Altfel (1 aprilie 2013) şi după 5 zile a ajuns deja la 450 de copii. Un autobuz englezesc cu etaj a fost acoperit cu imagini din Piatra Craiului şi transformat într-un atrăgător laborator mobil – sus sală de clasă şi jos sală video – ca să-i stimuleze cât mai mult pe cei mici. Scopul iniţiatorilor, organzaţia TENT (The European Nature Trust) este de a la arăta generaţiilor viitoare că pădurile şi animalele din ele merită salvate, cum se face acest lucru şi ce beneficii, inclusiv materiale, poate aduce conservarea.

Regatul Sălbatic va circula în satele din jurul Braşovului şi până la sfârşitul anului îşi propune să ajungă la 5.000 de copii din clasele V-VIII – de câte trei ori (15.000 de vizite). Lecţia de 50 de minute e susţinută de profesorul care însoţeşte permanent autobuzul şi de traineri tineri, pregătiţi special pentru acest program. „Am avut o droaie de consultanţi, şi pe conservare, şi pe biodiversitate, chiar şi pe business, ca să vedem cum facem lecţiile cât mai atrăgătoare, şi pedagogi, psihologi. Dar cu toate astea am avut mari emoţii la prima oră“, spune Anca Dobrescu, trainer şi unul din coordonatoriii programului TENT.

Lecţiile sunt interactive, copiii sunt rugaţi să explice ce este o pădure, iar apoi, din întrebări şi materiale video, ajung să înţeleagă funcţionarea pădurii ca ecosistem şi interdependenţa speciilor. Organizatorii îşi propun şi să afle ce părere au copiii despre carnivorele mari, povestindu-le despre lupi – şi, printre altele, despre felul în care Parcul Yellowstone din SUA şi-a sporit substanţial profiturile după ce a reintrodus lupii.

Citeşte articolul Spre o lume fără lupi , despre problema conservării acestei specii.

Clasele au apoi teme de rezolvat cu profesorii lor, iar la a doua vizită sunt introduşi în tema vastă a biodiversităţii, tot prin întrebări, filmuleţe, jocuri şi concursuri.

„Cei de clasa a VI-a cu care am lucrat au venit destul de sceptici, cu un aer aşa, înţepat, şi au plecat super entuziasmaţi, spunând vă mulţumim şi mai vrem!“, îşi aminteşte Anca Dobrescu.

Ultima întrevedere e un fel de apel la acţiune. Copiii află ce pot face ei, de la a deveni mesageri ai conservării pentru familie şi comunitate, până la o multitudine de gesturi mici care pot schimba faţa pădurii – nu lăsa gunoaie, nu face focul pe pământ ca să nu distrugi solul, nu stropi chimicale în exces în grădină, valorifică înţelept resursele.

Foto Dan Dimancescu

Ca urmare a vizitelor Regatului Sălbatic, profesorii participanţi vor mai face la clasă peste 1.000 de lecţii din programul TENT. Organizaţia îşi propune ca aceste lecţii să devină în timp disponibile pentru profesori din toată ţara.

Întregul program, cu impact educaţional masiv şi evident, s-a încadrat în costuri de 100.000 de euro (jumătate pentru achiziţionarea, dotarea şi transportul autobuzului, jumătate pentru operare şi personal).

TENT este şi autor al unui documentar de mare impact, Wild Carpathia, despre valoarea munţilor împăduriţi din inima României.

– Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*