(P) Sumă record strânsă la a 10-a ediție a DHL Carpathian Marathon powered by MPG

Festivitate de premiere DHLCM 2019

La finalul celei de-a zecea ediții a DHL Carpathian Marathon powered by MPG, aproape 20,000 de euro vor fi donați în beneficiul sportivilor paralimpici!

Este cea mai mare sumă strânsă până acum, datorită celor peste 1.500 de alergători care au luat startul sâmbăta trecută, la Cheile Grădiștei, Fundata, și a numeroșilor sponsori care s-au alăturat acestei ediții. Evenimentul din inima Carpaților a cucerit participanții și susținătorii prin peisajele fantastice, traseele memorabile, greu de descris în cuvinte, atmosfera plină de energie și șansa de a face bine, de a contribui la viitorul sportului paralimpic românesc.

Proba de Semimaraton (21km) a fost favorită și în acest an și a strâns la linia de start cel mai mare număr de participanți, cu 25% mai mulți alergători față de ediția precedentă, mai precis, peste 450 de iubitori de mișcare. La Maraton (42km) s-au înscris peste 120 de alergători, iar proba de Ștafetă (7km) a fost și ea un real succes, 155 de echipe luând startul sâmbătă, în echipe de 3 sau de 6 persoane. O creștere impresionantă s-a înregistrat și la Cursa Copiilor, unde s-au înscris 300 de copii, cu 100 mai mult față de anul trecut.

Ziua Sportului Paralimpic

Sportivii paralimpici români au luat și ei startul în concurs în proba de Ștafetă, iar în plus față de alți ani, atleții de la tandem, semi-văzători și nevăzători, au participat la eveniment pe bicicletă, alături de ei fiind și doi utilizatori de fotoliu rulant, la categoria hand bike. Ziua Sportului Paralimpic s-a desfășurat în paralel cu evenimentul și a cuprins cinci activități sportive, tenis de masă, tir cu arcul, tenis de câmp, blind football și goalball, sportivii paralimpici oferind adevărate demonstrații de îndemânare și de talent. Numeroși copii și adulți au venit să îi cunoască și au putut practica sport alături de ei.

DHL Carpathian Marathon powered by MPG atrage, de la an la an, din ce în ce mai mulți fani din afara țării și își consolidează drumul către un eveniment internațional! Anul acesta, numărul de țări participante s-a dublat față de ediția din 2018, ajungând la 15, alături de România: Marea Britanie, Italia, China, Suedia, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Letonia, Republica Moldova, Olanda, Noua Zeelandă, Rusia și Spania.

Ambasadori DHL Carpathian Marathon 2019

Parte dintre ambasadorii și susținătorii DHL Carpathian Marathon powered by MPG au fost sâmbătă la eveniment dorindu-și să se aventureze și să trăiască LIVE această experiență inedită. Dragoș Bucurenci și dr. Șerban Damian au alergat la Semimaraton, Mihai Morar și Otniela Sandu au făcut echipă în proba de Ștafetă alături de Daniel Kearvell, iar Chef Simona Pope le-a fost alături cu încurajări și cu aplauze și a participat activ la atelierele desfășurate în cadrul Zilei Sportului Paralimpic.

„A fost o ediție memorabilă, în urma căreia am strâns o sumă record în beneficiul sportivilor paralimpici români. Ce mă bucură cel mai tare e să constat participarea în număr din ce în ce mai mare a copiilor. Vremea a ținut cu noi, cursa a fost fantastică, iar echipa de Ștafetă în care am alergat alături de Mihai Morar și de Otniela Sandu s-a clasat pe locul 4 în categorie. Este un eveniment care crește de la an la an și le mulțumesc tuturor pentru implicare și participare. A fost minunat!”, a declarat Daniel Kearvell, Director General DHL Express România.

„Pentru noi, evenimentul acesta e o ocazie deosebită de a promova sportul adaptat și mă bucur că deja suntem cunoscuți și creăm conexiuni. Ziua Sportului Paralimpic s-a derulat în paralel cu DHL Carpathian Marathon și s-a bucurat de succes. Sunt foarte încântat de reacțiile oamenilor, au jucat sport alături de noi, copiii au fost fascinați de tir cu arcul. Vă mulțumim pentru sprijin, pentru ocazia de a ne face mai vizibili. Să fim în mișcare și să ne vedem cu bine și la anul!”, a subliniat Ciprian Anton, vicepreședintele Comitetului Național Paralimpic.

„Mă bucur tare mult să fiu din nou la DHL Carpathian Marathon, mi se pare că evenimentul a crescut extraordinar de frumos în ultimii doi ani. Eu aici am alergat primul meu Semimaraton montan și sunt foarte recunoscător pentru că mi-am depășit această limită, așa că o să revin mereu cu plăcere. Dar ce mă inspiră cel mai tare și ce mă face să revin cu drag este cauza pentru care alergăm, Comitetul Paralimpic Român. Un traseu spectaculos, nu foarte dificil, dar nici ușor, care face să merite fiecare picătură de transpirație! Le mulțumesc organizatorilor și îi invit pe toți să vină să alerge la Cheile Grădiștei”, a precizat Dragoș Bucurenci.

„Acest eveniment e prima competiție la care particip. N-am mai alergat pe munte, îl iubesc, dar iubesc să-l admir. M-au convins cauza de a alerga pentru sportivii paralimpici și starea pe care o am de fiecare dată când ajung în munți. A fost greu să nu mă fure peisajul. Absolut superb! O să-mi rămână trei lucruri în minte după această competiție: clopotele vacilor, mirosul de balegă și super femeia pe care am întâlnit-o pe traseu. Am fost parteneri pe mai mult de jumătate din cursă. Pe coborâre, puteam să merg mai repede, dar am vrut să terminăm proba împreună. Asta înseamnă conexiunea umană de la un astfel de concurs. Sper să mă vedeți ani mulți de acum înainte la linia de start, ca un dependent de alergare”, a declarat Mihai Morar.

Start ciclism DHLCM 2019_sportivi paralimpici

„Sunt foarte bucuros că am mai terminat un Semimaraton aici, în munți. N-a fost deloc ușor, dar mă bucur că am avut o vreme foarte bună, ne-am bucurat de peisaje, a fost o cursă foarte reușită. Felicit organizatorii pentru eveniment și pentru susținerea unei cauze așa de frumoase. Aș vrea ca la anul să fim de două ori, poate de trei ori mai mulți, să umplem munții cu veselie și cu oameni dornici să-și îmbunătățească performanțele și să-și mențină o stare de sănătate optimă”, a menționat dr. Șerban Damian.

„E al treilea an în care particip la eveniment, deja e o tradiție pentru mine. Anul acesta a fost ceva nou, pentru că am participat la Ștafetă. A fost dificil traseul, dar îmi place să văd că am voință de fier și că m-am luptat cu mine să trec linia de Finish, să închei cursa cu bine. Sunt entuziasmată de această experiență, cu siguranță ne vedem și la anul! A devenit dependență pentru mine. M-aș bucura ca la anul să vină cât mai multă lume, mai ales că susținem o cauză atât de frumoasă, sportivii paralimpici români”, a spus Otniela Sandu.

„Sunt foarte entuziasmată că am avut ocazia să particip și anul acesta la eveniment! De această dată nu am alergat, însă am fost implicată în toate atelierele desfășurate de sportivii paralimpici, pentru că am vrut să văd exact ce reprezintă ele, cât sunt de grele sau de ușoare. M-am bucurat că a venit atât de multă lume să alerge, să-i susțină pe acești sportivi și sper să ne adunăm cât de mulți și la următoarele ediții, pentru că ei merită toate eforturile noastre, sunt extraordinari!”, a declarat Chef Simona Pope.

Felicitări tuturor câștigătorilor și participanților la ediția aniversară, de 10, a DHL Carpathian Marathon powered by MPG! Iulian Filipov a scos cel mai bun timp în proba de Maraton, la masculin, (3:53:17), iar Ionela Iorga, la feminin (5:18:20)!

În proba de Semimaraton, Locul I a fost adjudecat, la masculin, de Hunor Albert (1:51:39), iar la feminin de Ilinca Maria Tempeanu (1:58:51).

În probele de Ștafetă (7 km), la echipele de 3 persoane, podiumul a fost cucerit de: Trupa lui Fane (1:51:47) – cea mai bună ștafetă de masculin, Moieciu biathlon team (2:10:15) – cea mai bună ștafetă de mixt și de Fetele din SMFA (2:17:56) – cea mai bună ștafetă de feminin. Pentru echipele de 6 persoane, cea mai bună ștafetă de masculin a fost Team Sponsor (3:54:08), Smile Experts (3:29:43) a fost desemnată cea mai bună ștafetă de mixt, iar echipa DHL – MPG (4:24:51) și-a adjudecat titulatura de cea mai bună ștafetă de feminin.
Rezultatele complete, de la fiecare categorie, pot fi găsite pe www.maratondhl.ro, la secțiunea Rezultate.

Ediția 2019 a DHL Carpathian Marathon a fost organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piață pe segmentul sportului de masă: „De peste 21 de ani, MPG conectează branduri importante cu comunitățile de sportivi amatori prin sponsorizări, consultanță și un PR specializat, prin servicii de logistică și management sportive. DHL Carpathian Marathon este un proiect unic care pune în lumină valorile sportului și forța acestuia de a aduce oamenii împreună și de a ajuta. Ne bucurăm că facem parte din echipa de implementare”, a declarat Tudor Mocuța, Event Director MPG.

Toate detaliile despre eveniment, cât și albumele foto și filmul evenimentului, sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro și pe pagina Facebook DHL Maraton.

Evenimentul a fost susținut de sponsorii Barilla, Generali, Medlife și Goldnutrition, și i-a avut ca suporteri pe Alka, La Vitta, Buff Romania, Terapie prin mișcare, Julius Meinl, Cristim, 4×4, Recosport, Orlandos, Torockoi, Temad, Organic India, Ruvix, B-Live, ANSWEAR.ro, Easy Plast, Porsche Inter Auto Romania, Omniperform, Runningwarehouse, Arla Protein și Cheile Grădiștei. Boomerang a fost partener oficial pentru Crosul Copiilor, Banca Transilvania s-a alăturat ca sponsor principal al acestei curse, iar Lego și Napolact, ca sponsori. Companiile DigiSign, Polach, Bachmann, Vora Invest, i-Body România, Fundația Conservation Carpathia, Herbagetica și Smile Expert au susținut echipele de voluntari care au alergat pentru cauza evenimentului.

Ziua Sportului Paralimpic i-a avut ca sponsori pe Suunto, IAR și Herbagetica, iar partenerul oficial al acestui eveniment a fost Kaufland România: „Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia Kaufland România, iar sănătatea este unul dintre pilonii de investiție comunitară. Compania se implică în proiecte care promovează atât sportul și mișcarea, cât și grija pentru sănătate a fiecărei persoane”.

Le transmitem mulțumiri autorităților: Parcul Național Piatra Craiului, Romsilva, Centrul Romania – CSTP, Convenția Carpatica, Consiliul Județean Brașov, Fundația Conservation Carpathia și Ministerul Tineretului și Sportului pentru suportul și facilitățile oferite evenimentului, dar și partenerilor: Comitetului Național Paralimpic, RoClubMarathon, Centrul SuperFit și Let’s Do It Romania, și Bucharest International 10K, Brașov Marathon, Maratonul Internațional Brașov și Elite Running, ca evenimente partenere.

Le mulțumim partenerilor media care s-au alăturat evenimentului și ne-au susținut în campania de promovare: Radio ZU, News.ro, Telekom Sport, Adrenallina, Business Review, Business Cover, Sunt-în-formă.ro, 4run.ro, Alerg.ro, Brașov TV, Ziarul de Sport, FitReport și GOKID.ro.

Sursa, foto: PR

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*