(P) Chirie în Galați – Ce ai de declarat și până când

chirie galati

Dacă te numeri printre cei care obțin venituri din chirie în Galați sau în restul țării, știi că ești obligat de lege să le declari. Datorită perioadei pe care o traversăm, data depunerii declarației unice s-a modificat.

Cei care oferă chirie în Galați și în restul țării sunt obligați să plătească impozit pentru veniturile obținute în urma cedării folosinței bunurilor. Fiscalizarea veniturilor obținute din chirie în Galați și în țară se face prin declarația unică. În cazul unor venituri mai mari, cumulate cu alte venituri vizate de declarație, va deveni obligatorie și plata contribuției la sănătate prin acestă declarație.

Ce este declarația unică

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se mai completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Informații complete privind persoanele fizice care au obligația depunerii declarației unice, precum și instrucțiuni privind completarea acesteia se regăsesc în Anexa nr. 2 a Ordinului președintelui ANAF nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“. Instrucțiunile sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, secțiunea „Formulare fiscale ordonate după număr“.

Până când poți declara veniturile din chirie în Galați și în țară

Declarația trebuia depusă până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, de către cei care au realizat venituri din chirie în Galați și în țară sau în străinătate, în anul 2019. Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Mai exact, cei care obțin venituri din chirie în Galați sau în țară după data de 30 iunie, o pot depune ulterior.

 

Sursă foto: pixababy.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*