(P) Teren de vânzare – Verifică detaliile înainte să dai banii!

teren de vânzare

Teren de vânzare nu se găsește chiar atât de ușor pe cât s-ar dori. Totuși, în zonele mărginașe, mai există bucățele de teren de vânzare. Numai că mirajul de a-ți ridica propria casă nu trebuie să te orbească înaintea unei asemenea investiții.

Teren de vânzare este la mare căutare, chiar și la periferie. Totuși, alegerea de teren de vânzare nu este deloc ușoară. Înainte de a da banii, ai de verificat acte şi detalii importante.

Ai ce-ți trebuie?

Un prim detaliu important este poziţionarea acelui teren de vânzare faţă de reţelele electrice, de gaze, de apă şi canalizare. Sunt doar cåteva dintre elementele care trebuie verificate înainte de a semna contractul. Dacă distanţa faţă de utilități este considerabilă, racordarea poate ajunge chiar să dubleze preţul terenului. Astfel, un chilipir se poate dovedi o afacere păguboasă.

La fel de important este şi accesul la drumul public sau măcar la asfalt și la reţeaua de transport în comun. Probleme mult mai serioase pot crea însă nivelul pånzei freatice şi compoziţia solului. Un alt lucru important este deschiderea acelui teren de vânzare la drumul principal. Aceasta determină poziţia viitoarei construcţii. Iar pe un teren prea îngust nu se poate construi.

Verifică actele cu atenție!

Dacă terenul este amplasat în zonă inundabilă, poți solicita primăriei sau Regiei Apelor Romåne un aviz care să ateste acest lucru. În plus, trebuie să verifici cu atenție dacă nu cumva terenul este amplasat în zona unor situri arheologice. Avizele se eliberează de către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Interesează-te și dacă nu cumva pe acel teren au fost depozitate anterior deșeuri toxice sau substanțe chimice. Dacă suprafaţa de teren este străbătută de conducte de gaze, de apă sau de canalizare, nu poți construi nimic deasupra! Mai trebuie verificat dacă există sau nu o suprapunere a cadastrelor cu loturile vecine sau dacă terenul cu pricina nu face obiectul vreunei revendicări în baza Legii 10/2000 şi a Legii 18/1991.

Dacă te-ai hotărât să cumperi teren de vânzare, verifică atent în cctul de proprietate modul de dobåndire a terenului. Dacă cumva apare acolo constituirea dreptului de proprietate, terenul nu poate fi våndut timp de zece ani de la data punerii în posesie. E nevoie și de certificatul de moştenitor (dacă titularul actului de proprietate a decedat), precum și de alte documente doveditoare ale calității de vânzător ale celui care efectuează tranzacția.

Restricții pentru teren de vânzare

În Certificatul de urbanism este specificată zona în care este încadrat terenul: rezidenţială, industrială, mixtă, cu regim de înălţime mai mic sau mai mare, zonă protejată sau zonă verde. Prin urmare, tipul zonei presupune și ceea ce ai voie sau nu să construiești acolo. În zona protejată se impun foarte multe restricţii de construcţie şi sunt solicitate foarte multe condiţii de îndeplinit. Trebuie respectate stilurile arhitecturale, anumite înălţimi, retrageri faţă de vecinătăţi.  Zona verde este destinată strict pentru: păduri, parcuri naţionale, parcuri de agrement, zone de protecţie a lacurilor. Și nu se permine nicium construcţia de locuinţe.

 

Sursă foto: Pixabay

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*