Grupul Ensana Health Spa Hotels Sovata mizează pe ridicarea restricțiilor sanitare balneare

Foto: PR

Sezonul turistic balnear din 2021 va fi dictat de gradul de imunizare, de gradul de vaccinare și de ridicarea restricțiilor sanitare din balneologie si Spa. Grupul hotelier Ensana Health Spa Hotels Sovata mizează pe ridicarea restricțiilor sanitare aferente industriei balneare și spa pentru revenirea la normalitate.

”Pentru noi, problema cea mai mare este legată de restricțiile de functionare a piscinelor, deoarece la Sovata totul pornește de la apă și de la nămol. Doar prin acces la APA care vindecă, Spa-ul și baza de tratament își pot atinge potențialul maxim”, afirmă Andrei Rusu, Director de Operațiuni la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

2020 a fost un an atipic pentru grupul hotelier din Sovata, în care toate cele trei hoteluri din portofoliu – Brădet, Sovata și Ursina au fost închise minim 3 luni, pentru ca ulterior să existe perioade de rotație în privința opririi operațiunilor ( hotelurile Ursina si Sovata – au fost închise aprox 6 luni anul trecut). Astfel, în 2020, suma medie cheltuită în cadrul hotelurilor Ensana a fost de 1450 de lei/ familie, echivalentul voucherelor de vacanță.

”În 2020, noi am mizat pe turiștii noștri fideli, cei interesați de terapii balneare, însă, din nefericire aceștia au fost cei mai afectați de pandemie. Erau oameni care alegeau minim un sejur de 7-10 zile de tratament, care consumau servicii din zona ”Remediu Tradițional Sovata” și ”Remediu de testare”, dar și pachete de recuperare respiratorie și tratament ginecologic”, punctează Directorul de Operațiuni la Ensana Health Spa Resort Sovata.

Totuși, 2020 a adus și vești bune. Tipologia turistului s-a schimbat, pentru că, de anul trecut, tinerii și cei de vârstă medie au devenit conștienți de valoarea prevenției a întăririi sistemului imunitar. ”Totodată, începând cu prima vacanță școlară din acest an, foarte multe familii cu copii au inceput sa ne caute. Motivația? Din cauza pandemiei și a lipsei de mișcare, copiii au probleme de obezitate, pe care caută să o trateze la Sovata. Trasee în aer liber, salina Praid, pârtii, cure de teren, excursii montane.

În 2021, locațiile Ensana din Sovata se așteaptă la un trend de creștere: atât a numărului de nopți petrecute în stațiune (de la 3 la 4), dar și a veniturilor cu minim 20% față de anul trecut. Anul acesta, la fel ca în 2020, Ensana Health Spa Resort Sovata mizează pe turismul balnear. ”2021 se anunță un an al turismului medical, deoarece mulți oameni și-au amânat tratamentele alternative regulate din cauza pandemiei, pe când, pe de altă parte, foarte mulți, care au trecut prin forme gravă de boală, au nevoie de programe de recuperare susținute și serioase”, constantă Rusu.

În această direcție, grupul hotelier Ensana a dezvoltat un pachet de recuperare respiratorie și recuperare post Covid care se desfășoară la nivelul a 16 locații din cele 26 pe care grupul hotelier le deține în toată Europa.

”Curele respiratorii și de recuperare post Covid sunt foarte căutate, declară Andrei Rusu. Există o cerere mare din partea turiștilor, iar noi estimăm că acest tip de tratament va reprezenta cam 40% din totalul operțiunilor balneare din acest an. Acestuia i se vor adauga un procent de 40% pe zona de afecțiuni reumatologice și cam 10% pe remedii ginecologice”, adaugă reprezentantul Ensana.

Și în acest an, hotelurile Ensana din Sovata pun siguranța turiștilor și a angajaților pe primul loc.”De mai bine de un an, punem mare accent pe siguranța turiștilor noștri, astfel încât să rămânem sănătoși. Aici, la Sovata, nu am avut niciun caz de infectare – nici în rândul angajaților, nici în rândul turiștilor. Continuăm cu implementarea măsurilor de siguranță deja arhicunoscute: menținerea distanței minime de 1,5-2 m, purtarea obligatorie a măștii în interiorul clădirilor, prezența dezinfectanților in zonele publice, dezinfectarea camerelor, folosirea la jumătate din capacitate a resturantului. La SPA, avem interdicții în ceea ce privește înotatul în piscine, astfel putem oferi doar acces la bazinele de tratament cu apa sarata sau dulce, în baza unui consult prealabil din partea unui medic si pe baza unei programari, pentru un interval de o ora.

Din acest sezon, ne redefinim standardele de curățenie și siguranță și vom monitoriza în mod activ și vom dezvolta soluțiile noastre pentru a asigura o atentie continuă asupra sănătății și siguranței oaspeților și angajatilor noștri”, adaugă Rusu.
Anul trecut, în luna iulie, grupul hotelier Ensana a deschis cel mai nou hotel din portofoliul, Ursina Ensana Health Spa Hotel, după o investiție de mai bine de 8 milioane de euro. Hotelul Ursina este clasificat la 3 stele, are 144 de camere, un spa ultra modern și o bază de tratament. În 2202, din cauza pandemiei, hotelul a putut funcționa doar 3 luni.

Complexul turistic Sovata Ensana Health Spa Hotels Hotels Group este format din hotelurile Brădet Ensana Health Spa Hotel****, Sovata Ensana Health Spa Hotel **** şi Ursina Ensana Health Spa Hotel***. Cele 3 hoteluri sunt parte a unui complex unitar, care pune la dispoziția turiștilor un total de aproape 410 camere duble (820 de locuri de cazare).
Cele 3 hoteluri ale Grupului Ensana se află la mai puțin de 200 de metri de Lacul Ursu, singurul lac heliotermal din Europa. Salinitate sa ridicată i-a adus supranumele de Marea Moartă a Transilvaniei.
Sovata Ensana Health Spa Hotels face parte cu mândrie din portofoliul grupului Ensana. Pentru mai multe informații despre Ensana Health Spa Hotels, dați un click pe www.ensanahotels.com (P)

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*