La aniversarea de 80 ani, Laboratoarele Boiron depăşesc în România 10.000.000 euro

Conferinta de presa

Laboratoarele Boiron aniversează 80 de ani de la înfiinţare prin lansarea în România a uneia dintre cele mai importante cărţi de homeopatie a momentului – “Homeopatie şi prescripţie oficială”.

Autoarea cărţii, fiica fondatorului Laboaratoarelor Boiron, a fost prezentă în ţara noastră în premieră pentru lansarea acestui volum. Laboratoarele Boiron sunt prezente în România încă din 1997, iar filiala de promovare a Boiron a fost înfiinţată în anul 2000.
Deşi piaţa de produse homeopate este încă la început, în 2011 Boiron România a avut o cifra de afaceri de 8.700.000 euro, iar anul acesta se estimează o creştere de aproximativ 17,4%. La nivel mondial, cifra de afaceri Boiron reprezintă 0,1% din piaţa farmaceutică internaţională, adică aproximativ 535 milioane de euro.
„Obiectivul nostru pentru România, este acela de a creşte notorietatea medicamentelor homeopate, ca alternativă terapeutică eficientă, pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii, cât şi pentru marele public. Acest obiectiv îl realizăm sprijinindu-ne pe extinderea distribuţiei în farmacii şi prin campanii de informare corecte şi etice asupra beneficiilor acestor tratamente, în scopul îmbunătăţirii calitătii vieţii pacienţilor”, declară Ştefania Popescu, Director de Marketing şi Comunicare Boiron România.

Conferinta de presa

Pe piaţa de profil din România, Boiron este prezent cu 15 medicamente homeopatice, cu nume de marcă înregistrată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, ca medicamente OTC (fără prescripţie medicală). Dintre medicamentele prezente pe piaţă, cele mai cunoscute branduri sunt Oscillococcinum (locul 7 în medicaţia de raceală şi gripă), Stodal (locul 7 în rândul medicamentelor contra tusei) şi Sedatif PC (locul 2 în categoria medicamentelor OTC destinate stresului, anxietăţii şi tulburărilor de somn). La aceste branduri se adaugă 300 de medicamente homeopatice unitare, cu nume ştiinţifice latineşti, autorizate ca medicamente cu prescripţie medicală.
Cu alte cuvinte, ceea ce se doreşte este promovarea Homeopatiei ca terapeutică medicală pentru că reprezintă una dintre bogăţiile medicinei. Ea nu trebuie nici privilegiată, nici penalizată în raport cu alte branşe ale terapeuticii medicale, ci din contră, este necesar să se ţină cont de specificitatea sa.
În 1932, fraţii Henri şi Jean Boiron creau la Paris Laboratorul Central Homeopatic, care avea să devină unul dintre cei mai importanţi producători de produse homeopatice din lume, prezent în 100 de ţări, cu peste 2800 de angajaţi.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*