„România minunată”

libelula
libelula

„Frumuseţea se află în ochii privitorului” spunea cineva. Cineva care, cu siguranţă, a văzut, cu sufletul său, frumuseţea.

Pornind  de la această idee, în cadrul Mega Image, membru Delhaize Group, a fost lansată o provocare, conturată sub forma unui concurs de fotografie. Sub denumirea de „România minunată”, organizatorii au cerut angajaţilor să înscrie fotografii pe care le-au făcut pe parcursul explorărilor lor prin ţară şi care să ilustreze, cât mai artistic, floră şi faună sălbatică.

Câteva zeci de angajaţi au răspuns prompt şi cu dorinţă de afirmare a pasiunii lor pentru natură, postând imagini din rezervaţii naturale (din Deltă, până în Retezat), de pe creste de munţi sau de pe plaja ce bordează Marea Neagră, în diverse momente ale zilei sau ale anului. S-a format, astfel, o colecţie impresionantă de fotografii ce nu fac altceva decât să alcătuiască un atlas al colţurilor pitoreşti, şi de multe ori ascunse turiştilor. Poate fi considerat un album de familie, deoarece reuneşte amintiri de călătorie ale unor oameni ce petrec mult timp împreună, ce-şi împărtăşesc zilnic şi bune şi rele.

Concursul intern a avut două obiective principale. Primul a fost descoperirea României şi a frumuseţilor pe care le putem găsi din orice unghi am privi, ilustrarea florei şi a faunei în mediul lor natural, acolo unde ele sunt acasă. Capturarea acelui unghi plin de culoare, armonie, delicateţe şi perfecţiune care să conţină esenţa naturii: o plantă, un copac, un animal, o insectă, o pasăre. O pată însufleţită care să dea cadrului fotografic un sens, o animaţie.

Cel de-al doilea obiectiv a fost transmiterea unui mesaj puternic legat de îngrijirea şi ocrotirea naturii, în sensul că, dacă ne place ceea ce vedem şi trăim în călătoriile noastre, avem datoria de a conserva totul astfel încât şi copiii noştri să se bucure de aceleaşi splendori, nealterate şi neafectate de trecerea noastră pe-acolo. Eforturile pe care le presupune conservarea naturii sunt minime, ba chiar sunt mai mici decât cele pentru distrugerea sa. Însă este necesară conştientizarea faptului că simpla vizitare a unor locuri lasă urme, afectează mediul respectiv, deteriorează ceea ce noi am găsit acolo în stare pură, curată. Trebuie să lăsăm totul în urmă la fel de sălbatic cum l-am găsit, la fel de preţios cum era înainte de prezenţa noastră acolo.

Aşadar, „România minunată” a adus în prim plan şi în conştiinţa tuturor faptul că locuim într-o ţară superbă, plină de inedit, de frumos, şi că ne dorim, cu siguranţă, să o lăsăm moştenire ca pe o valoare pe care nu am deţinut-o niciodată în proprietate, ci doar în suflet.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*