Cum arată o zi ratată

După trei ore pe drumuri în ac de păr și sate izolate, ajungem la mănăstirea Prodromu, agățată ca un mic balcon singuratic al muntelui. Foto: Bogdan Croitoru

Editorialul ediției de vară a revistei National Geographic Traveler

Mă prăbușesc! Serpentină după serpentină prin Munții Arcadiei, de două ore baleiez într-un echilibru tot mai precar pe bancheta din spate a dubiței și simt că o să mă prăbușesc – fie în plictiseală, fie în rău de mașină. Ba nu! Uite că drumul se îngustează ca într-un gât de sticlă. Și tocmai aici ne întâlnim cu o camionetă-papuc. Urmează jumătate de oră de ceartă grecească pe principii, între un localnic grăsan și scund, vânător, care ne arată pușca, și șoferul nostru, Fani, care la rându-i se încăpățânează să nu dea înapoi. Gnomul-vânător are la 15 metri mai în spate o parcare mare, unde s-ar putea retrage. Noi, o mică firidă în stâncă …

– Am în mașină un câine de vânătoare de 20.000 de euro! urlă gnomul.

Îmi zic că o fi la mijloc vreo superstiție de vânător care îl împiedică să dea înapoi. În orice caz, explozia halucinantă de strigăte, bătăi cu pumnul în piept și adrenalină continuă. Abia după ce începe să se strângă lumea din sat, cel înțelept, adică șoferul nostru, cedează … Cum-necum, după trei ore, ajungem la ținta noastră: mănăstirea Prodromu. Unde sunăm și sunăm. Poarta încuiată. Un câine latră turbat, în stare să trezească și morții. Nimic. E ora 13.12. Am întârziat. Măicuțele se culcă la ora 13, căci se trezesc noaptea de la 3 pentru rugăciune. Plecăm și după vreo oră suntem în satul Dimitsana. Chiar de la intrare, un nou blocaj rutier. Pe drumul îngust, un autocar nu mai poate da nici înapoi, nici înainte. Așteptăm și iar așteptăm. Dimitsana are numai 250 de locuitori, cotropiți de cel puțin 10 autocare pe zi.

Intrăm în taverna tradițională La Chipur. Omul care servește e fără chef și cu mâini tremurânde. E transpirat și pare că aleargă de colo-colo ca un nebun, fără să facă nimic util … Abia după vreo oră ne aduce niște apă. (Mâncarea avea sș vină peste 3 ore.) Noroc că ne întreținem cu omul de la masa vecină. Un uriaș relaxat, dar cu cămață călcată la dungă. Baxevanos Haralambos. De la el, după ce îi arătăm poze, aflăm că la prânz n-am fost nici măcar la mănăstirea bună. Adică ne-a dus GPS-ul la Prodromu, care e tot mănăstire, tot de măicuțe, dar nu cea din Arcadia … Clar, n-a fost ziua noastră! Însă e ziua pe care o țin minte cel mai clar, poate cea mai frumoasă din toată excursia prin Peloponez!

Text: Cătălin Gruia
Foto: Bogdan Croitoru
Citește sumarul ediției de vară a revistei National Geographic Traveler
Găsești revista National Geographic Traveler la punctele de difuzare a presei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*