La volan, în Ținutul Conacelor

În această aventură, Pegas înaripat ne-a fost pick-up-ul Mercedes-Benz Clasa X Edition, o mașină care mi-a venit mănușă, ca oricui visează să se retragă la domeniul de la țară, păstrându-și în același timp un picioruș pe accelerația de la oraș. Foto: Bogdan Croitoru

Editorial: Aventuri de Clasa X în zona cu cea mai mare densitate de conace și castele din România

Criza vârstei mijlocii se manifestă, de regulă, printr-o aventură. Realizăm brusc că suntem muritori, că nu mai e timp de pierdut, că e esențial să trăim clipa, investită în acele vise pe care încă n-am avut curajul să le îmbrățișăm. Și, imediat, Universul ne trimite bâta, balta, blonda care să ne dea restart la viață.

Anul ăsta am făcut 40 de ani. Și m-am hotărât să dau frâu liber unei vechi fantezii. Încă din studenție, de când i-am citit eseurile, am visat să ajung un Michele de Montaigne, filozoful francez din secolul al XVI-lea care, înainte de 40 de ani, și-a părăsit funcțiile înalte și s-a retras la castelul de la țară pentru a se dedica libertății, liniștii și delectării.

Și preț de o săptămână am condus din conac în conac mașina la care visez către viața la care visez. Vă recomand să faceți același lucru pentru a vedea cum e să trăiești ca acum câteva secole într-o Mare Casă din Secuime. Eu mi-am ales drept teren de joacă Ținutul Conacelor, zona Covasnei (mai aproape de locuința mea de vară, de la țară), dar sunt mai multe locuri în România unde experimentul poate fi replicat.

Mica nobilime din Ținutul Secuiesc știa să se respecte. Doar în satul Bigfalău din Covasna există 36 de conace din secolele al XVII-lea-al XIX-lea. Au fost peste 200. Azi mai sunt în picioare în jur de 160, cele mai multe neîngrijite, schimonosite în cămine culturale, primării sau mai știu eu ce instituții de stat. Câteva au fost restaurate și sunt locuite de proprietari. Am aflat de la fața locului că în ziua de azi a avea un castel sau conac e în același timp și o binecuvântare, și un blestem. Căci un castel înghite bani cu linguroiul.

„Cheltuielile la Domeniul Zăbala sunt de 1.700 de euro pe zi”, spune tânărul administrator Zoltan Albert. „Ca să întreții un metru pătrat de castel aveai nevoie pe vremuri de un hectar de pădure”, explică Roman Attila de la Castelul Daniel din Vârghiș. Sau de turiști – pare a fi soluția salvatoare a generației actuale de castelani.

Text: Cătălin Gruia
Foto: Bogdan Croitoru
Descoperă sumarul ediției de toamnă a revistei National Geographic Traveler

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*