Orașul care plânge

„Pe la mijlocul secolului al-XVIII-lea, tinerii de la marginile Bucureștilor găseau loc de relaxare în zona bălții cunoscute ca „Balta de la Icoana”.

 

“Acesta este locul unde se găsește oaza de verdeață și bună dispoziție Grădina Icoanei” – așa scrie pe plăcuța montată de primăria de sector în Parcul Grădina Icoanei din capitală. Dar, și aici apare un mare „dar” pentru că străzile și casele din jurul Grădinii Icoanei încep să-și piardă încet, încet farmecul secolelor trecute.

O călătorie a unor adolescenți pe străzile Bucureștiului plin de iz interbelic, cu case construite de arhitecți celebri în epocă, cu personalitate aparte și parfum al vremurilor trecute descoperă astăzi ruine lăsate în paragină de proprietari (locuite de chiriași de ocazie) mânați de interese financiare obscure. Străzile pe care ne poartă pașii azi, ne duc cu gândul la pașii străbunicilor în drumul lor spre Podul Mogoșoaiei sau spre Târgul Moșilor sau de ce nu spre Balul de la Palat.

Fațadele clădirilor pe lângă care trecem încet într-o plimbare lungă, plâng și parcă se roagă să se găsească omul care să le aduca la starea lor de odinioară.

Zona din jurul Grădinii Icoanei începe să fie infestată și ea cu construcții fără gust și fără personalitate la fel ca în mai toate zonele capitalei unde exista un pic de stil architectural. Clădirile istorice de altădată pot reda orașului strălucirea apusă doar cu un pic de stăruință.

Visăm la ziua când clădirile, din vechiul București, vor începe să zâmbească…

  • Damian Claudia – profesor de Geografie la Școala Generala Nr. 70, București


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*