Frecvenţa iernilor calde – STUDIU

Foto: Dana Oprea

Consideraţii privind frecvenţa iernilor calde în sud-vestul României, în intervalul de timp 1999-2009

De-a lungul secolului XX, în România iernile calde au avut o frecvenţă medie de circa 1/10 – 15 ani. Odată cu intensificarea fenomenului de încălzire a climei, aspect pus în evidenţă de numeroase lucrări, mai ales după anii 90, a crescut şi frecvenţa iernilor calde, ca şi a verilor secetoase şi excesiv de călduroase. Analizăm frecvenţa excepţională a iernilor calde în deceniul 1999-2008, la nivelul arealului studiat, unde aceasta a fost de 60%, din care 10% au fost foarte calde şi 10% excepţional de calde. În cursul iernii 2000-2001 s-a înregistrat o valoare maximă excepţională de temperatură care a devenit valoare maximă absolută de temperatură pentru luna ianuarie. Stratul de zăpadă a avut valori nesemnificative sau a fost absent pe perioade întinse de timp. Riscul climatic al iernilor calde se produce pe fondul încălzirii climei care a provocat intensificarea circulaţiei aerului tropical de origine mediteraneeană, în directă legătură cu aceasta, procesele vegetative se declanşează încă din timpul iernii determinând stadii avansate de vegetaţie la sfârşitul acestui sezon la pomii fructiferi şi culturile agricole de toamnă, iar brumele târzii de primăvară devin, astfel, deosebit de distructive. În intervalul analizat, iernile 2000-2001 şi 2006-2007 au fost excepţional de calde, iar în aceasta din urmă, abaterile mediilor termice lunare şi zilnice faţă de mediile multianuale considerate normale au fost cele mai mari din istoria observaţiilor meteorologice. Deseori, iernile calde sunt urmate de primăveri secetoase. În analiza noastră am utilizat datele din arhiva CMR Oltenia, hărţile de la centrele meteorologice internaţionale şi imagini satelitare, care ne-au servit la clasificarea iernilor.

Termenul de ,,iarnă caldă” se referă la orice iarnă în care temperatura medie anotimpuală ca şi temperaturile medii lunare înregistrează abateri pozitive faţă de mediile multianuale, considerate ca valori normale.

Caracterul de iarnă caldă este pus în evidenşă mai ales de abaterile pozitive ale lunii ianuarie considerată de drept, luna cea mai rece din an (Bogdan, Marinică, 2008).

În literatura de specialitate sunt consemnate pentru secolul XX, următoarele ierni foarte calde în România: 1906-1907, 1920-1921, 1935-1936, 1943-1944, 1947-1948, 1990-1991, ceea ce înseamnă o frecvenţă medie de circa 1/10 – 15 ani.

Iernile calde se produc de regulă în regiunile sudice ale ţării i în mod deosebit în cele sud-vestice unde barajul orografic al Carpaţilor, blochează circulaţia maselor de aer de origine mediteraneeană sau tropicală.

În deceniul 2000-2009 frecvenţa iernilor calde a crescut considerabil, pe fondul încălziri climei, fapt ce rezultă din analiza datelor statistice de mai jos. Pentru clasificare iernilor am folosit criteriul Hellmann.

În acest sens au fost calculate:

– temperatura medie a fiecărei luni de iarnă (XII, I, II) de la fiecare staţie din intervalul de timp 1999-2009;

– temperatura medie a fiecărei ierni din deceniul analizat pentru fiecare staţie, prin însumarea mediilor lunare (XII, I, II) şi împărţit la 3.

– temperatura medie anotimpuală (din fiecare iarnă) pentru toată Oltenia (considerată şi media generală) calculată pentru regiunile de câmpie şi de deal – podiş prin însumarea temperaturilor medii din fiecare iarnă de la cele 14 staţii din aceste regiuni şi împărţit la 14; idem pentru regiunile de munte prin însumarea temperaturilor medii din fiecare iarnă de la cele 3 staţii meteorologice şi împărţit la 3.

Valorile normale (N) pentru perioada multianuală 1901-2000 de la fiecare staţie, din fiecare lună de iarnă, din fiecare iarnă, şi din toată Oltenia prin însumarea valorilor de la toate staţiile şi împărţit la numărul lor;

– abaterile temperaturii medii a fiecărei luni de iarnă (XII, I, II) faţă de normala acestora, pentru fiecare staţie;

– abaterea temperaturii medii a fiecărei ierni din deceniul analizat faţă de normala acesteia, pentru fiecare staţie;

– abaterea temperaturii medii anotimpuale din deceniul analizat faţă de normala acesteia pentru tot arealul considerat;

– stabilirea tipurilor de timp pentru fiecare lună de iarnă, pentru toată iarna şi pentru tot arealul, conform criteriului Hellmann;

– frecvenţa în % a abaterilor pozitive faţă de normală considerate ca tip de timp cald (TC) prin însumarea tipurilor de timp EC, FC, C, şi CL şi respectiv a celor negative, considerate timp rece (TR) prin însumarea tipurilor de timp ER, FR, R şi RC, precum şi pentru timpul normal (N) pentru fiecare staţie meteorologică, iarnă şi pentru toată Oltenia.

Pentru a avea o situaţie mai clară asupra iernilor calde din acest areal, unde probabilitatea producerii lor este mare ca efect al poziţiei geografice, a rolului de baraj orografic al Carpaţilor şi a influenţelor mediteraneene, tratarea subiectului s-a făcut pe trepte de relief precum şi pe tot arealul.

 

Analiza lunară a tipurilor de timp din iernile intervalului de timp 1999-2009

Pentru a ilustra mai bine caracterul termic al fiecărei luni de iarnă din cele 10 ierni succesive din deceniul analizat, au fost calculate tipurile de timp conform criteriului Hellmann care are la bază, abaterile temperaturii medii lunare (XII, I, II) din fiecare iarnă faţă de media multianuală (1901-1990), pentru fiecare staţie meteorologică.

Din analiza datelor a rezultat frecvenţa mare a timpului cald (TC) compus din timpul călduros (CL), cald (C), foarte cald (FC) şi excepţional de cald (EC), comparativ cu timpul rece (TR) compus din timpul răcoros (RC), rece (R), foarte rece (FR) şi excepţional de rece (ER).

Prelucrarea de ansamblu a datelor a scos în evidenţă două ierni cu abateri pozitive evidente ale regimului termic lunar. Este vorba de iarna 2000-2001 caracterizată prin timp cald (C) şi călduros (CL) în luna decembrie şi timp cald (C) în lunile ianuarie şi februarie la toate staţiile.

Cea de a doua iarnă a fost 2006-2007 în care procesele de încălzire au fost mai intense decât în precedenta, ceea ce au favorizat medii lunare de temperatură mai mari şi deci abateri termice lunare faţă de normală mai mari. Acest lucru a condus la încadrarea lor în tipuri de timp cu regim termic mai ridicat.

Astfel în decembrie 2006, timpul a variat între normal (N) şi călduros (CL). Urmează ianuarie 2007 în care procesele de încălzire au fost cele mai intense şi ca urmare,  această lună s-a încadrat în tipul de timp foarte cald (FC) la toate staţiile meteorologice. Ultima lună de iarnă din acest sezon, februarie 2007 a fost în totalitate caldă (C), la toate staţiile luate în considerare. Un studiu detaliat (Bogdan, Marinică, Rusan, Rusu, 2007) demonstrează că această iarnă, 2006-2007, a fost cea mai caldă din istoria observaţilor meteorologice din România.

Luni de iarnă calde (sau aproape în totalitate calde) au mai fost: februarie 2000 (C); ianuarie 2002 (călduros şi cald cu o excepţie de normal); februarie 2002 în totalitate foarte cald (FC); februarie 2004 cu timp călduros (CL); decembrie 2004 în care a predominat timpul călduros (CL), dar şi cald (C) la o staţie; ianuarie 2005 cu timp cald (C); decembrie 2005 cu timp călduros (CL) şi o staţie cu timp normal (N); februarie 2008 cu timp cald (C), precum şi decembrie 2008, la 2 staţii călduros (CL), dar şi cald (C) tot la 2 staţii şi pe ansamblul arealului cald (C) datorită compensării mediei cu diferenţele pozitive de la cele două staţii cu regim cald (C).

În ceea ce priveşte timpul rece (TR) se remarcă luni de iarnă cu timp rece (R) la toate staţiile dar şi asociat cu timp răcoros (RC) şi normal (N).

Astfel se pun în evidenţă: luna decembrie 2001 caracterizată prin timp rece (R) în tot arealul considerat, la toate staţiile; luna decembrie 2002 caracterizată prin timp rece (R); februarie 2003 cu timp rece (R) în tot arealul; februarie 2005 cu timp rece (R) în majoritate, dar şi răcoros (RC) la o staţie; ianuarie 2006 cu timp răcoros (RC) la o staţie şi în majoritate rece (R); decembrie 2007, cu timpul răcoros (RC) la două staţii şi normal (N) la două staţii; ianuarie 2009 cu timp răcoros (RC) la o staţie, dar şi rece (R) la două staţii şi normal (N) la o staţie.

 

Frecvenţa lunară a tipurilor de timp din fiecare iarnă a perioadei 1999-2009

Pentru a avea o imagine mai clară şi a putea face o ierarhizare a iernilor în funcţie de predominarea timpului cald (TC) şi a timpului rece (TR) comparativ cu timpul normal (N) s-a efectuat frecvenţa lunară cumulată (în număr de cazuri şi procente) pentru fiecare tip de timp (EC, FC, C, CL, N, RC, R, FR şi ER), precum şi a timpului rece (TR: ER, FR, R, RC) din cele trei luni de iarnă din fiecare anotimp, din deceniul analizat.

Această analiză s-a efectuat, atât pentru toate staţiile, cât şi pentru întregul areal prin considerarea valorilor medii şi abaterile acestora.

Frecvenţa lunară cumulată a tipurilor de timp conform criteriului Hellmann.

Având în vedere cele trei luni de iarnă, rezultă că într-un anotimp s-au făcut observaţii la 4 staţii x 3 luni, respectiv în 12 luni x 10 ierni. Astfel faţă de aceste 120 de luni/anotimp care reprezintă 100%, s-a calculat, mai întâi, frecvenţa în procente pentru fiecare tip de timp din cele trei luni de iarnă, iar apoi frecvenţa cumulată a lor din fiecare anotimp de iarnă care reflectă tipul de timp cald (TC), cu toate abaterile pozitive (EC, FC, C, CL) şi tipul de timp rece (TR), cu toate abaterile negative (ER, FR, R, RC), comparativ cu timpul normal (N).

S-a observat predominarea timpului cu abateri pozitive (FC, C, CL), comparativ cu timpul cu abateri negative (RC, R) şi timpul normal (N).

Astfel, se detaşează două ierni şi anume: iarna 2000-2001 şi 2006-2007 în care a predominat timpul cald. De remarcat faptul că în aceste ierni (2000-2001 şi 2006-2007) nu s-a înregistrat nici o abatere negativă.

În consecinţă din cele 10 ierni analizate, se constată:

– o iarnă (2003-2004) în care a predominat timpul normal (N) cu o frecvenţă lunară cumulată de 50.0%; urmează în ordine descrescătoare timpul cald (TC) cu 33.3% în defavoarea timpului rece (TR) cu 16.7%;

–  6 ierni (1999-2000; 2000-2001; 2001-2002; 2004-2005; 2006-2007; 2007-2008) cu predominarea timpului cald (TC), a cărui frecvenţă lunară cumulată variază între > 41.7% şi 100% pe anotimp. Împreună cu iarna 2003-2004 când timpul cald (33.4 %) a fost de două ori mai frecvent decât cel rece (16.7%), rezultă 7 ierni calde;

– 3 ierni (2002-2003; 2005-2006; 2008-2009) au fost reci cu o frecvenţă lunară cumulată a timpului rece care a variat între > 41% şi > 66% pe anotimp;

– pe ansamblul întregului deceniu frecvenţa lunilor cu timp cald (TC) a fost de 48.3%, ceea ce înseamnă cu 7.5% mai mult decât frecvenţa lunilor cu timp rece (TR) care a fost 35.8%.

Din cele prezentate rezultă o frecvenţă a iernilor calde (în care au predominat abaterile pozitive faţă de cele negative) de 2/1, adică de două ori mai mare a iernilor calde decât a iernilor reci.

În cadrul iernilor calde s-au detaşat două:

– iarna 2000-2001 în timpul căreia, toate lunile (XII, I, II) de la toate staţiile au fost calde (C) sau călduroase (CL), ceea ce a însumat o frecvenţă cumulată a timpului cald de 100%. Aceasta reprezintă iarna cu cea mai mare frecvenţă lunară cumulată a timpului cald (TC) din tot deceniul analizat, în timpul căreia nu a existat nici o lună cu timp răcoros (RC), rece (R) şi nici normal (N).

Cu toate acestea, nu aceasta a fost iarna cea mai caldă. Dacă luăm în considerare abaterile temperaturii din luna cea mai rece, ianuarie, faţă de media multianuală, acestea au variat între 3.3 °C la staţia Tg. Logreşti şi +3.4°C la celelalte trei staţii, ceea ce încadrează această lună în categoria timpului cald (C).

De remarcat faptul că în ianuarie 2001 s-a înregistrat temperatura maximă absolută a acestei luni din România, de 22.2°C/7. I (Marinică, 2002, 2006; Bogdan, Marinică 2007).

– iarna 2006-2007 a fost iarna caldă ca frecvenţă lunară cumulată a timpului cald (TC) de 100.0% şi prima ca mărime a abaterii. Astfel, în ianuarie 2007, toate abaterile, au fost pozitive, iar după valoarea lor s-au încadrat în categoria timpului foarte cald (FC). Ele au variat între 6°C la staţia Tg. Logreşti şi +7.3 °C la Polovragi, fiind în prezent cele mai mari din istoria observaţiilor meteorologice din România. Dacă luăm în considerare şi timpul cald (C) şi călduros (CL) din celelalte două luni de iarnă, putem spune că această iarnă a fost cea mai caldă din tot deceniul.

Cercetările anterioare referitoare la această iarnă (Bogdan, Marinică şi colab., 2007) au arătat că aceasta a fost cea mai caldă iarnă, nu numai pentru Oltenia ci şi pentru toată România, remarcându-se abateri pozitive faţă de normală, similare cu cele de la Calafat, chiar în ulucul depresionar Giurgeu – Ciuc – Braşov, unde de regulă este localizat polul frigului din ţară.

Reprezentarea grafică a distribuţiei statistice a tipurilor de timp în deceniul analizat (fig. 1 şi fig. 2) pune în evidenţă predominarea timpului cald în anotimpul de iarnă.

 

Tipuri de ierni conform criteriului Hellmann pentru  anotimpul de iarnă în Oltenia

În acest caz s-au analizat abaterile temperaturilor medii lunare din fiecare iarnă din deceniul respectiv faţă de normalele pe tot arealul. Mediile lunare şi normale pentru tot arealul au rezultat din suma mediilor lunilor de iarnă (10 valori) din deceniul analizat (1999-2009) şi respectiv din perioada multianuală (1901-2000) de la toate cele 4 staţii pe care am mai numit-o şi medie de iarnă generală pe 10 ani comparată cu o media generală pe 99 de ani.

Se remarcă, de asemenea predominarea abaterilor pozitive comparativ cu cele negative, precum şi cu cele normale, astfel:

6 ierni (1999-2000; 2000-2001; 2001-2002; 2004-2005; 2006-2007; 2007-2008) s-au caracterizat prin predominarea timpului cald (TC), frecvenţa lunară a acestuia a variat între 41.7% şi 100%;

 

Fig. 1. Distribuţia statististică a tipurilor de timp: cald (TC), normal (TN) şi rece (TR) în deceniul analizat (date prelucrate).

Fig. 2. Valori medii de temperatură (°C) pentru anotimpul iarnă, în deceniul 2000-2009, şi abaterea faţă de normal (date prelucrate).

1 iarnă (2003-2004) s-a caracterizat prin predominarea timpului normal (N), cu o frecvenţă lunară cumulată de 50.0%;

1 iarnă (2002-2003) s-a caracterizat prin predominarea timpului rece (TR), cu o frecvenţă de 66.7%;

1 iarnă (2005-2006) deşi după abaterea mediei întregului areal este clasificată normală (N) la limita inferioară a clasei o putem considera răcoroasă (RC) datorită predominării timpului de tip rece (TR) 58.3%.

1 iarnă (2008-2009) s-a caracterizat prin frecvenţe lunare cumulate ale timpului rece (TR), de 41.7 %, însă conform abaterii mediei generale faţă de normală se clasifică termic normală (N), clasificare corectă datorată compensării introduse în calcul de valorile din perioadele calde.

Se observă că luând în considerare mediile anotimpuale de temperatură pentru întregul areal, o singură iarnă a fost rece (R), iarna 2002-2003, trei au fost normale (N) (2003-2004; 2005-2006 şi 2008-2009) şi şase au fost calde iar dintre acestea, una au fost foarte caldă (FC) (2006-2007), aceasta din urmă având şi cea mai mare abatere faţă de media generală normală respectiv de 3.8°C, adică în clasa de ierni foarte calde (FC).

După criteriul Hellmann aplicat mediei generale pentru întreaga regiune Oltenia, cu altitudinea 600 m, iarna 2006-2007 a fost excepţional de caldă (EC), având şi cea mai mare abatere faţă de media generală normală respectiv de 5.0°C, adică intră în clasa de ierni excepţional de calde (EC) pentru toată Oltenia, cu excepţia arealului de munte. Aceasta este singura iarnă EC din tot istoricul observaţiilor meteorologice.

 

Dacă vom lua în consideraţie mediile lunii ianuarie şi abaterile faţă de normală, vom constata că în iarna 2006-2007 abaterile acesteia faţă de normală au fost cuprinse între 6°C la staţia Tg. Logreşti şi +7.3°C la Polovragi. Iarna 2001-2002, a avut luna februarie foarte caldă (FC) pe întregul areal, iar abaterile mediilor lunii februarie faţă de normală au fost cuprinse între 5.3°C la Apa Neagră şi Tg. Logreşti şi 7.6°C la Drăgăşani. Pentru primele 9 ierni (1999-2000…2007-2008) reprezentarea grafică a valorilor medii de temperatură pentru întreaga regiune arată o tendinţă liniară de creştere. Ierarhizarea acestor ierni în ordine crescătoare a valorilor medii de temperatură pentru întregul areal este: 2002-2003, 2005-2006, 2008-2009, 2003-2004, 1999-2000, 2007-2008, 2004-2005, 2001-2002, 2000-2001, 2006-2007.

Conchidem apreciind că în ultimul deceniu (1999-2009) a crescut frecvenţa iernilor calde pe seama încălzirii climei la nivel global. Nu toate iernile s-au caracterizat prin acelaşi tip de timp în toată Oltenia.

Astfel, iernile calde în cea mai mare parte a arealului şi anotimpului de iarnă au fost: 1999-2000, 2000-2001; 2001-2002; 2004-2005; 2006-2007.

Nicio iarnă nu a fost rece în tot arealul şi în tot anotimpul, iar normală a fost 2003-2004.

Se remarcă astfel predominarea iernilor calde.

Fenomenul este foarte bine pus în evidenţă şi datorită faptului că aici sunt prezente influenţele mediteraneene caracterizate printr-o frecvenţă crescută a advecţiilor de aer cald, mediteraneean, datorită aceleiaşi cauze.

 

Autori: dr. Ion Marinică, dr. Victor Viorel Vătămanu, Andreea Floriana Marinică, dr. Dana Maria Oprea –

Centrul Meteorologic Regional Oltenia, Bachelor of Siences, Klimacampus, Hamburg Germania, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*