ARGEŞUL – GROAPA DE GUNOI A BUCUREŞTIULUI

Foto: Popa Elena şi Neacşu Mariana

Râul Argeş este un curs de apă din S-SE României, afluent al Dunării la Olteniţa. Are 350 km lungime, iar suprafaţa bazinului hidrografic este de 12.550 km2.

Izvorăşte din partea central-vestică a culmii principale a Munţilor Făgăraş prin doi afluenţi: Buda şi Capra.

Afluenţii principali ai râului sunt: Vâlsan, Râul Doamnei, Sabar, Dâmboviţa, Neajlov.

În vederea exploatării râului Argeş, pe cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 17 hidrocentrale (Argeş, Cerbureni, Oeşti, Albeăti, Curtea de Argeş, Zigoneni, Băiculeşti, Budeasa, Merişani, etc.). Valea superioară a râului Argeş se încadrează într-o interesantă şi neasemuită zonă turistică străbătută de şoseaua naţională Transfăgărăşan.

Un alt proiect de exploatare, Canalul Dunăre – Bucureşti, a fost plănuit pentru a face posibil transportul naval între capitala României şi Marea Neagră, prin intermediul Dunării. Partea de canal deja realizată se estimează a fi de 70 % din întregul proiect, însă în prezent se află în paragină din cauza lucrările ce au fost oprite după 1989. Construcţia canalului este un proiect controversat, existând atât argumente pro cât şi contra finalizării sale.

Canalul este proiectat să aibă o lungime de 73 km şi o lăţime de 80 m, adâncimea minimă a apei de 4.5 m, diferenţa de nivel de 53 m (10 m deasupra nivelului mării la Olteniţa şi 63 m la Bucureşti). Planul include patru ecluze şi trei porturi, două la Bucureşti (lângă comuna 1 Decembrie – pe Argeş şi la Glina – pe râul Dâmboviţa) şi altul la Olteniţa.

Actualmente acest obiectiv este abandonat din lipsă de fonduri şi spaţiul limitrof râului Argeş este exploatat ca zăcământ de materiale de construcţii (nisip, pietriş) şi loc de depozitare al gunoiului. Zilnic, sunt descărcate tone de gunoi în excavaţiile rezultate în urma „recoltării” cantităţilor uriaşe de pietriş.

Foto: Popa Elena şi Neacşu Mariana

În acest spaţiu „lagunar” se pot vedea resturile nebiodegradabile care poluează mediul (pânza de apă freatică şi aerul). Ca urmare, a acestui lucru majoritatea fântânilor din comunele învecinate nu mai pot fi utilizate ca surse de apă potabilă, iar aerul în zonele limitrofe devine irespirabil.

Autori: prof. Popa Elena – Colegiul Naţional Bilingv “George Coşbuc”, Sector 2, Bucureşti

prof. ing. Neacşu Mariana – Grup Şcolar Electronică Industrială, Sector 2, Bucureşti



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*