Pe urmele exploratorilor români

Foto: Marian Luminiţa

Fascinația explorărilor există în fiecare din noi, ascunsă în codul nostru genetic, de când dorința de supraviețuire ne dicta să ne extindem arealul de căutare, mânați parcă de o curiozitate moștenită dintr-o perioadă de început, oamenii au încercat să cunoască cele mai ascunse și vitrege locuri de pe Pământ.

Text:  prof. Marian Luminiţa – Școala Gimnazială „Sfântul Vasile” din Ploiești, jud. Prahova

Mai târziu, spațiile necunoscute au devenit pământuri bogate ce trebuiau colonizate în numele marilor puteri mondiale, în ultima parte a secolului XX, civilizația tot mai agresivă ne-a transformat în niște viețuitoare terestre într-o asiduă căutare a  confortului, a hranei, care ne ispitește la fiecare colț de stradă, copiind tipare umane din ce în ce mai sofisticate. De aceea, este foarte greu de înţeles spiritul exploratorilor, mereu în cercetarea unor zone neprielnice, punându-şi viaţa în pericol, sfidând parcă moartea, pentru că, acolo unde merg exploratorii, limita dintre tărâmuri este foarte fragilă, cu toată tehnologia actuală.

Văzând titlul revistei National Geographic din ianuarie,  mi-a fost de ajuns un minut să mă decid ce temă voi alege pentru concursul de proiecte, organizat de ziua școlii noastre, pe 30 ianuarie 2013. M-am încurajat spunându-mi că trebuie să știe și elevii mei ce oameni curajoși a avut și are ţara noastră, să le trezesc curiozitatea de a urmări, cu ochii minții, traseele și dificultățile întâmpinate de exploratorii români.

Așa încât am împărțit clasa pe grupe și am distribuit temele, alegând cu dificultate, dintr-o lista lungă, nume de rezonanță din istoria explorărilor româneşti:

  • Spătarul Nicolae Milescu din sec. al XVII-lea, care a traversat întreaga Asie;
  • Julius Popper– în sec. al XIX-lea , care și-a folosit inteligența și spiritul de întreprinzător în dezvoltare unui ținut de la capătul Pământului: Țara de Foc;
  • Emil Racoviţă– un savant care  a transformat oceanul de gheață într-un imens laborator de cercetare în aer liber, atâta timp cât nava “Belgica” a fost prinsă  între banchize.
  • Contemporani cu noi, Constantin Lăcatuşu, Maria Uca Marinescu şi Teodor Negoiţă au realizat trasee în premieră pentru explorările româneşti.

Spătarul Nicolae Milescu, un mare cărturar şi diplomat român, realizează, în Asia secolului al XVII-lea, o călătorie care ar putea impune dificultăţi chiar şi în zilele noastre. La ordinul ţarului rus, Spătarul Milescu pleacă din Moskova în 1675 şi ajunge în China, la Beijing, în 1676, traversând marile fluvii din Nordul Asiei: Obi- Irtiş şi Enisei- Angara până la Lacul Baikal şi fluviul Selenga. Trebuie să-i fi fost greu să treacă de Deşertul Gobi şi de Munţii Hinganul Mare, aşa cum trebuie să-i fi fost să facă şi drumul de întoarcere, din 1676 până în 1678, cu o aşteptare de 1 an pentru instalarea unui ţar, care să-i fie favorabil. Cărţile de călătorie tipărite ulterior de Spătarul Milescu, cu însemnări preţioase care descriu traseul în amănunt, vor constitui, pentru călătorii acelor vremuri, ghiduri de urmat în zonele izolate ale Asiei.

Julius Popper, considerat de mulţi un aventurier, în scurta sa viaţă, a călătorit în Extremul Orient, Alaska şi a traversat cele 2 Americi, de la Nord la Sud, stabilindu-se în Argentina.    Numele lui Julius Popper a rămas în istoria  Insulei Ţara de Foc, unde  explorează ţărmurile inospitaliere ale Insulei Mari, denumeşte promontorii, ţărmuri şi forme de relief folosindu-se de nume româneşti ( Monte Lahovary, Punta Sinaia, Rio Ureche, Puerto Popper). De asemenea, de numele lui se leagă întemeierea unor aşezări în Ţara de Foc şi colonizarea lor cu moşneni munteni, ca şi emiterea unui timbru de circulaţie internă şi a unor monede din aur . Spiritul organizatoric, curajul de a administra un teritoriu populat numai de indigeni ostili albilor, clarviziunea de a transforma o insulă neprielnică, într-un teritoriu cu perspective de dezvoltare economică, fac din Iulius Popper un explorator  care îşi găseşte locul în marile enciclopedii geografice.

Emil Racoviţă, născut la Iaşi în 1868, are norocul să-i aibă profesori la liceu pe  geologul Grigore Cobălcescu şi pe chimistul Petre Poni, nume mari în ştiinţa românească; de altfel, numele lui Cobălcescu se regăseşte în denumirea unei insule aflată în vecinătatea Antarcticii (Insula Cobalescou), denumire dată de Racoviţă în memoria marelui său profesor.

Călătoria spre Antarctica, pe vasul Belgica, în compania exploratorului şi ofiţerului de marină, Adrien de Gerlache şi a exploratorului polar Roald Amundsen ( cel care, în decembrie 1911, atinge Polul Sud), constituie pentru Emil Racoviţă  un prilej de a studia spaţiul geografic al Strâmtorii Drake, flora şi fauna antarctică, de a face observaţii meteorologice şi de a observa magnetismul unei regiuni neumblate. Toate observaţiile sale ştiinţifice se concretizează în 60 de volume, studii de referinţă în lumea ştiinţifică.

Atras de viaţa cavernelor, Emil Racoviţă înfiinţează, în 1920, primul Institut de Speologie din lume, adăugând noi lucrări ştiinţifice, care au ca obiect de studiu vieţuitoarele din peşteri.

Toate aceste exemple de exploratori români au deschis orizontul geografic unor copii care vor visa, la rândul lor,călătorii în afara civilizaţiei, în zone necunoscute, în căutarea naturii nemodificate antropic. Rămâne în sarcina lor să respecte natura, să-i înţeleagă regulile de guvernare şi să păstreze în memoria lor numele unor români, călători tenace în natură.

 




Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*