După cincizeci de ani

Vin americanii! La fiecare popas pe malul românesc, expediția era înconjurată de curioși. Foto: Christopher Knight

Vâslașii americani care au descris România anului 1964 în National Geographic revin la București

Șase din echipa de nouă canotori care au coborât pe firul Dunării în 1964, realizând un reportaj National Geographic despre țările din spatele Cortinei de Fier, vin pe 17 iunie la București pentru o expoziție retrospectivă organizată de Muzeul Național de Istorie.

Reportajul Down the Danube by Canoe („Dunărea din canoe”), publicat în iulie 1965, a fost prima ocazie în care publicația americană a întrezărit realitățile României comuniste.

Articolele mai consistente despre țara noastră care au apărut ulterior (1969 „Americans Afoot in Rumania”/ 1975 „Romania: Maverick on a Tightrope”) au fost probabil o urmare firească a acestui prim pas, având în vedere că inițiatorul expediției pe Dunăre, americanul de origine română Dan Dimăncescu, a condus și echipa NG care a sosit în țară trei ani mai târziu.

Expediția s-a născut la clubul de canotaj al Colegiului Dartmouth, o universitate americană din Ivy League. Ea a necesitat zece luni de planificare, colectare de fonduri și stabilire de legături cu cluburile de canotaj ale țărilor dunărene, și a inclus ajutorul unui fost diplomat, alumnus al colegiului.

Sosirea studenților americani pe malul românesc a fost mediatizată de televiziunea română, astfel încât popasurile lor (Giurgiu, Ostrov, Galița, Păcuiu Soarelui, Tulcea, Ivancea, Sfântu Gheorghe) atrăgeau adesea mulțimi de săteni.

Citește integral articolul Down the Danube by Canoe din numărul de iulie 1965 al ediției intenaționale.

Portrete de dincoace de cortina de fier: țărănci din deltă. Foto: Christopher Knight

Protagoniștii expediției s-au prezentat pentru cititorii NG România:

 

Cristopher Knight a fost unul dintre fotografii expdiției. I-a fost repartizată România ca țară pe care să o studieze, în care să caute contacte și a cărei limbă să o învețe.

Christopher Knight. Foto: Arhiva personală

„Eram în anul III la arhitectură la Dartmouth College. Fotografia era hobbyul meu și îmi plăcea să vâslesc. După ce a apărut articolul din National Geographic, Dick Durrance și cu mine am lucrat ca interni la National Geographic.

Am mai ilustrat încă trei articole pentru revistă, apoi mi-am făcut o companie de film documentar pe care am condus-o timp de 31 de ani. Am produs filme de televiziune, multe despre aventuri în caiace, canoe și veliere. Arhitectura a devenit un hobby mai curând decât o profesie.

Am navigat mult, inclusiv două traversări ale Atlanticului cu propria mea ambarcațiune. Cu doi ani înainte, parcursesem 1.300 de mile în caiac de la Sakgway, Alaska, la Seattle, reușind să vând și un articol de revistă despre aventura mea. Voiam și să aflu mai multe despre lumea de dincolo de „cortina de fier” și să o umanizez în ochii americanilor, prin fotografiile mele.

Expediția mi-a schimba complet viața. Datorită sprijinului lui Robert Gilka, director de fotografie la NG, am avut incredibila șansă de a deveni fotograf profesionist încă din studenție. Am muncit imens ca să reușesc să obțin fotografiile de care aveam nevoie pentru articol.

Am ajuns să cunosc destul de bine România și oamenii ei frumoși pe parcursul acestei excusii și apoi, trei ani mai târziu, când am străbătut pe jos Carpații pentru un alt reportaj National Geographic. Sunt foarte curios să văd ce s-a schimbat și ce s-a păstrat după 50 de ani. Sper că mai știu ceva română.”

 

Înainte de călătorie, probabil undeva la izvoarele Dunării, parte din echipa de canotori de la Dartmouth participă la un jam session cu localnicii. Foto: Dick Durrance

 

Terry Fowler a contribuit la articol cu jurnalul său de călătorie. I-a fost repartizată Germania ca țară de contact și studiu, iar pe parcurs a fost cel care a înveselit grupul cu vocea sa și cu chitara.

Terry Fowler. Foto: Arhiva personală

„Studiam științe politice și mă pregăteam să încep studii post universitare, ca să pot preda politica la facultate. Deci cine ar fi refuzat o asemenea ofertă – șansa de a cunoaște oamenii din Europa de Est?

Acum predau, scriu cărți și articole (în special non-academice, de popularizare) și mă interesează în mod special problemele ecologice și filosofia verde.

Expediția a fost o ocazie de a sta față în față cu oameni din alte țări, în special din spatele „cortinei de fier”. Acum sper să am șansa să văd și alte locuri din România și să mă reîntâlnesc cu minunații mei tovarăși de drum.”

 

 

 

Fowler sparge monotonia vâslitului cu câteva acorduri de chitară. La rame, Dan Dimăncescu. Foto: Dick Durrance

 

Michael Lewis a fost unul din muzicienii echipei, târând după el tot drumul o chitară. Fotografiile lui alb-negru au reprezentat o rezervă pentru fotografii desemnați, Chris Knight și Dick Durrance.Michael Lewis. Foto: Arhiva personală

„Studiam științe politice cu gândul să calc pe urmele tatălui meu și să intru în diplomație. Asta am și făcut după absolvire, petrecând acolo cinci ani, dintre care trei în Thailanda. Așadar, cum puteam refuza o călătorie prin Europăa Centrală și de Est?

Mai târziu am decis că serviciul diplomatic nu e ceea ce îmi doresc. Am urmat dreptul și de 40 de ani încoace lucrez ca mediator. Soția mea și cu mine am pus umărul la crearea acestui nou domeniu al arbitrajului, ceea ce ne-a adus bucurii și recunoaștere. Pentru că putem decide câte cazuri dorim să mediem, am avut suficient timp să facem excursii pe bicicletă prin Statele Unite, Canada și Europa
(inclusiv una care ne-a purtat de-a lungul Dunării austriece). Mi-am păstrat și interesul pentru fotografie.

Expediția pe Dunăre a fost o aventură extraordinară. Nu sunt sigur că mi-am dat seama de la început ce însemna. Am realizat abia după. Umoristul american Mark Twain scria: „Călătoriile sunt letale pentru prejudecăți, bigotism și gândirea îngustă”. Dacă noi, cei nouă, nu am știut asta la plecare, cu siguranță am înțeles-o până la sfârșit.

Până la excursia pe bicicletă de acum câțiva ani, nu mai revăzusem Dunărea de patru decenii, așa că ea mi-a retrezit un val de amintiri – toate frumoase. Sunt fascinat să pot vizita din nou România și mă interesează schimbările care au survenit între timp.”

 

Până-n gât. Lewis savurează o baie în Dunăre. Foto: Dick Durrance

 

William Fitzhugh a fost co-organizator și a condus expediția alături de Dan Dimăncescu, având ca responsabilitate directă etapa iugoslavă, inclusiv memorabila excursie în susul Drinei. În Deltă, a fost pescarul oficial de broaște al echipei.

William Fitzhugh. Foto: Arhiva personală

„Studiam antropologia și visam să devin arheolog, iar experiența cu vâslele o aveam deja din expedițiile cu canoea prin Canada. Ca președinte al Clubului de Canoe Ledyard de la Dartmouth petrecusem mult timp pe apele din Noua Anglie, inclusiv în descinderea anuală de pe Fluviul Connecticut. Îmi doream ape mai mari și experiențe mai bogate.

A fost aventura tinereții mele. Citeam NG încă din copilărie, o avusesem mereu acasă, și experința de a ne vedea proiectul pe coperta revistei a fost incredibilă. Ca și altor memebri ai echipei, mi-a schimbat viața și m-a condus către o carieră la Institutul Smithsonian, în care se îmbină cercetarea, scrisul și educația. Am devenit arheolog, iar expediția pe Dunăre m-a pregătit în multe privințe pentru organizarea deplasărilor în Canada, Rusia și, acum, Mongolia. Siturile arheologice vizitate atunci au fost o inspirație. Am continuat să îmi duc parte din viață pe râuri și oceane și conduc și acum proiecte arheologice în Insulele Baffin, Labrador și Terra Nova cu o ambarcațiune de 16 metri numită Pitsiulak – „Porumbelul de mare” în inuită.

De la articolul cu Dunărea am mai lucrat la expoziții de amploare și proiecte de publicistică despre vikingi și Ginghis Han. Vikingii au navigat în jurul României în timp ce trupele lui Ginghis Han au disturs multe sate și orașe în înaintarea lor spre Budapesta. Abia aștept să revăd fragmentele de istorie lăsate de ei în urmă acolo unde se întâlnesc Estul și Vestul. Sper să am și ocazia de a întâlni arheologi specializați în invazia mongolă mai timpurie, de la sfârșitul Epocii Bronzului.”

 

Portrete de dincoace de cortina de  fier: fierar din Deltă. Foto: Dick Durrance

 

Bruce Irvine a fost însărcinat cu achiziția de echipamente și cu problemele medicale ale expediției.

Bruce Irvine. Foto: Arhiva personală

„În 1964 eram la finalul studiilor de biologie și mă pregăteam să urmez medicina. A fost o adevărată onoare să fiu invitat să iau parte la această mare aventură, nu știu cine n-ar fi fost încântat.

A fost o experiență unică. A fost extrem de educativ să învățăm despre țările Est Europene, să le cunoaștem locuitorii și să le admirăm priveliștile. O șansă excepțională a fost că National Geographic ne-a oferit sprijin și i-a pregătit pe fotografi (Durrance, Knight, Lewis), iar faptul că articolul a apărut pe copertă a făcut călătoria și mai memorabilă.

Ulterior, am terminat medicina la Universitatea din Utah și m-am specializat în chirurgie generală pe care am practicat-o timp de doi ani la Forțele Aeriene și apoi 40 de ani la Salt Lake City.

Sunt foarte nerăbdator să revăd România și să împărtășesc experiența cu soția mea, care nu vizitat-o niciodată. Abia aștept să-mi revăd coechiperii pe care nu i-am mai văzut de mulți ani.”

 

 

Irvine, în față, vâslește împreună cu Slade Backer, autorul articollului din 1965. Foto: Christopher Knight

 

Dan Dimăncescu a fost autorul moral și organizatorul principal al expediției și s-a ocupat, printre altele, de relația cu Departamentul de Stat, de contactele cu România și logistica de transport a echipamentului. A fost primul din echipă care a vizitat Bucureștiul.

Dan Dimăncescu. Foto: Arhiva personală „În 1964, studiam științele politice și aveam planuri vagi de a intra în serviciul diplomatic. Motivația mea personală pentru a gândi această expediție pe Dunăre a fost de a descoperi țara de origine a părinților mei, care m-au adus pe lume în Marea Britanie. Asta și, în mod cert, dorința de aventură.

A fost un eveniment care mi-a schimbat viața, cu rezultate neașteptate, dar minunate. A fost și o ocazie de a concepe alte trei subiecte pentru National Geographic o călătorie de 1.100 de mile cu caiacul de-a lungul coastelor Japoniei, una de peste 500 de mile prin Carpați și o aventură în caiac în jurul Coreei de Sud și a miilor sale de insulițe.

După ce am absolvit afaceri internaționale am decis să pornesc pe cont propriu, lansând alături de alți 10 oameni un studiu major multi-media asupa a patru metropole: Tokio, New York, Londra și Moscova. Asta m-a condus spre domeniul dezvoltării urbane și am fondat o companie de cartografie  care a folosit, în premieră, computere comerciale pentru a desena hărți urbane. Apoi am studiat economia la Harvard și am început o a doua carieră de consultant în management, autor și, ocazional, lector universitar.

Mă aflu pentru a 120-a oară în România în ultimii 17 ani și, ca de fiecare dată, va fi o plăcere.”

 

Citește articolele Proba de foc și Bătălia pentru Ploiești, semnate de Dan Dimăncescu în revista National Geographic România.

 

Pauza de masă pe Dunărea germană, cu Dimăncescu în planul îndepărtat. Foto: Dick Durrance

 

Ceilalți trei participanți la expediție – autorul textului William Slade Backer, fotograful Richard Durrance și David Donelly – nu vor fi prezenți la deschiderea retrospectivei.

– a consemnat Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*