În patul lui Procust

Sălaș de țigani din Bărăgan, lângă o barieră a Bucureștiului interbelic. Foto: Arhiva

De-a lungul secolelor, țiganii au fost modelați după chipul și asemănarea societății românești.

 

Text: Catalin Gruia

În Evul Mediu, deși robi, cei mai mulți țigani au rămas nomazi după sosirea în spațiul românesc, colindând țara în cete – pe rute prestabilite – pentru a-și câștiga traiul cu meșteșugurile lor. Iarna și-o petreceau pe moșia stăpânului, căruia îi plăteau anual o taxă.

Boierii progresiști, care i-au dezrobit prin legile de emancipare de la mijlocul secolului al XIX-lea, au vrut să-i sedentarizeze, transformându-i în țărani plătitori de bir. În urma reformei agrare din 1864, țiganii au devenit mici proprietari de pământ. Foarte mulți  au refuzat însă lotul de pământ, profitând de libertatea dobândită pentru a-și relua viața nomadă.

Mareșalul Antonescu, convins că deparazitează țara, a deportat, între 1942-1943, în Transnistria, 25.000 de țigani nomazi și sedentari fără mijloace de subzistență sau care fuseseră condamnați pentru diverse delicte. Numai 10.000 de supraviețuitori s-au întors în România în primăvara lui 1944.

Comuniștii au vrut – și au reușit în mare măsură – să-i transforme pe țigani în muncitori, integrându-i, uneori forțat, în modul de viață modern. Oficial, țiganii nu au mai fost considerați o etnie aparte; au fost trimiși la școală, li s-au asigurat locuri de muncă și locuințe. Vremurile tulburi de după ’89 au însemnat o răscruce pentru populația de romi, care a luat-o în două direcții opuse: în vreme ce unii s-au îmbogățit culegând roadele înmormântării vechiului regim, majoritatea au alunecat pe o pantă a sărăciei fără ieșire.

 

Date cheie din  istoria țiganilor din Romania

1385  – Prima atestare documentară a țiganilor în spațiul românesc. Dan I, voievod al }ării Românești, dăruiește Mănăstirii Tismana, printre altele, 40 de sălașe de țigani.

 

1850  – Conform lui Mihail Kogălniceanu, din cei 600.000 de țigani, câți erau în acea vreme în Europa, o treime trăiau în Moldova și Țara Românească.

 

1855-1856  – Abolirea robiei țiganilor în Moldova și, respectiv, în }ara Românească. În Transilvania, acest lucru se întâmplase încă în 1785.

 

1864 – În urma reformei agrare, țiganii ar fi trebuit să devină mici proprietari de pământ. Foarte mulți  refuză însă lotul de pământ, profitând de libertatea dobândită pentru a-și relua viața nomadă.

 

1855-1880 – În câteva decenii după eliberare, pendulările sezoniere ale nomadismului tradițional se transformă într-un vagabondaj perpetuu. Începe a doua mare migrație a țiganilor spre Occident.

 

1900-1940 – Meseriile tradiționale țigănești intră în declin, concurate de progresul industrial. Apare o elită de intelectuali țigani care vor „emanciparea și redeșteptarea neamului rom“.

 

1942-1944  – 25.000 de țigani sunt deportați în Transnistria. Numai 10.000 de supraviețuitori se întorc în primăvara lui 1944 pe urmele armatei române.

 

1977-1983 – Ultimii 65.000 de romi nomazi și seminomazi sunt sedentarizați în urma unui program al partidului comunist. Autoritățile locale sunt obligate să le asigure locuințe și locuri de muncă.

 

1980-1990 – În urma crizei economice, o parte a populației de romi revine la modelele tradiționale de viață, dar în forme moderne. Acești țigani devin specialiștii pieței negre.

După 1990  – Ion Cioabă, Octavian Stoica și Nicolae Bobu sunt primii 3 țigani care acced în parlament; în continuare, romii sunt reprezentați de Gh. Răducanu (între 1990-1996); Mădălin Voicu (între 1996-2000), Nicolae Păun (după 2000).

 

Daca ti-a placut acest articol s-ar putea sa iti placa si…

Neamuri Tiganesti, Acasa la Regii Romi, Tiganii.

Sau aprofundeaza subiectul Romii din Romania.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*