Istoria fotbalului din România

Imagine obținută prin amabilitatea d-lui Dan Cristea

Cine a dat lovitura de începere în fotbalul românesc.

 

Text: Cătălin Gruia

„Ce-o mai fi și cu paiațele astea?!“ – se mirau, conform Gazetei ilustrate din 12 mai 1912,  acum aproape un secol, bucureștenii ieșiți în preumblare la Șosea, oprindu-se „la spectacolul unor oameni îmbrăcați în jersee viu colorate, cu genunchii goi, care fugeau ca niște smintiți, tot dând cu piciorul într-o minge mare și strigând cât îi ținea gura într-o limbă neînțeleasă.“

Prin 1895, Mario Gabauer a adus prima minge de fotbal în București, din Elveția, unde își făcuse studiile. în Transilvania, inclusă atunci în Imperiul Austro-Ungar, fotbalul a avut o dezvoltare mai precoce decât în Regat. Tradiția spune că medicul arădean Iuliu Weiner s-a întors din Anglia cu o minge de fotbal și cu pasiunea pentru acest joc încă din 1890.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, industria românească începuse să atragă investitori străini. în zonele unde activau companiile acestora, au apărut primele echipe de fotbal-asociație, în care lucrătorii străini jucau un sport cu totul inedit pentru România.

„Fotbalul a fost introdus pe teritoriul României de astăzi de străinii veniți aici la muncă și de tineri autohtoni care au cunoscut jocul nu atât în Anglia, cât în alte țări care îl preluaseră mai devreme“ – spune Dan Cristea, președintele Comisiei de istorie și statistică a FRF.

 

Primele echipe

  • Olympia Sport Club, fondat în octombrie 1904 de germanul Charles Viereck, a deschis drumul în București.
  • Doi ani mai târziu, s-au format Colentina București și United Athletic Club Ploiești.
  • Aceste trei formații au jucat între ele într-un campionat antebelic, până în 1914.

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*