Lacrima lui Ovidiu

Marea Neagră îngheaţă adesea; aici, ceva mai la nord, în Crimeea. Foto Pavlishak Alexei ITAR-TASS/Corbis

Avem cam puţine informaţii despre geto-daci. Dacă faimoasa Columnă a lui Traian sau Monumentul de la Adamclisi oferă chei de descifrare a evenimentelor legate de războaiele romanilor cu dacii, izvoarele despre periaoda anterioară sunt şi mai sărace.

Pierderea  cărţii De Bello Dacico pe care ar fi scris-o împăratul Traian, a fost un mare ghinion. Dar am fi putut afla multe despre geţi, pentru că în anul 8 ÎHr. a debarcat la Tomis (Constanţa), pentru a-şi petrece aici tot restul vieţii, unul dintre cei mai mari poeţi ai antichităţii, romanul Publius Ovidius Naso. Sigur, el nu venise aici în vacanţă, nici într-un voiaj de documentare. Fusese surghinit de  Augustus, ca pedeapsă, se pare, pentru pasajele din Ars Amatoria ( Arta Iubirii), considerate licenţioase de puritanul împărat.

Statuia lui Ovidiu din Constanţa. Foto Corbis

Odată ajuns la ţărmul Mării Negre, Ovidiu s-a pus pe scris. Opusurile create de el aici  sunt Tristia,  Epistulae ex Ponto şi Ibis care încap azi într-un  volum bunicel.

Avid de informaţii despre strămoşii geţi, despre Dobrogea, Dunărea şi Marea Neagră a acelor timpuri, m-am pus pe căutat. Dar am fost dezamăgit. Relatările sale sunt în mod stereotip negative şi fără nuanţe. Localnicii care-l înconjoară – geţi, sciţi, sarmaţi, uneori şi greci –,  apar ca un fel de brute. Ţara asta e grotescă, oamanii nişte sălbatici… obiceiurile primitive, limba lor seamănă cu ghiorţăitul  emis de maţele caprelor….

Doar puţini dintre ei înţeleg câteva cuvinte greceşti, am învăţat eu sarmata, o combinaţie de fraze, gesticulaţii şi sughiţuri. Mă tem că latina mea se va sălbătici şi ea aici.

Şi mai spune rafinatul roman:…Când închei o afacere cu ei, geţii nu ştiu ce e aia cinste, nici nu au un termen în limbă pentru aşa ceva… Sunt fioroşi, hidoşi, vesmintele lor duhnesc, … râsul lor răsună ca nechezatul cailor…

În scrisoarea trimisă prietenului său Maximus, e şi mai sarcastic: …unii geţi când au de numărat până la 11 trebuie să se descalţe…

Ovidiu învaţă destule cuvinte din limba geţilor pentru a compune un scurt poem în getă şi îl recită băştinaşilor. Efect spectaculos: Au dat din mâini şi din picioare, şi-au zornăit armele, au fluierat. Aşa fac ei când le place ceva, dacă nu le place, te omoară.

Avem toate motivele să credem că ilustrul  poet nu e tocmai obiectiv. O măsură a exagerărilor sale este descrierea mediului geografic din Dobrogea şi mai ales a climei, pe care debine de rău le cunoaştem, că doar aici ne petrecem vacanţele.

Clima e teribilă, anotimpurile sunt doar variaţiuni ale iernii, mai crunte, mai umede, mai uscate,  totdeauna reci,…vânturile bat dinspre nord şi acoperă fortificaţiile cu gheaţă,  …

Ce mai, un fel de Murmansk!

Vremea la Pontul Euxin e de multe ori aşa. Foto Cristian Lascu

Dar autorul se dă singur de gol atunci când vorbeşte despre vinul Pinot produs de localnici… care, spune el, nu  e rău de loc… Probabil un strămoş al Murfatlarului. Ce struguri s-ar fi copt în clima siberiană descrisă de el? Denaturările sale au fost preluate mai târziu de alţii. În tabloul său Ovidiu între sciţi, binecunoscutul pictor Eugen Delacroix îl înfăţişează pe poet înconjurat de sălbatici cu câinii şi caii lor uriaşi, la poalele unor munţi.

Asemenea descrieri dramatice aveau un scop clar: el spera să înduplece inima cezarului Augustus, ca să-l graţieze. Speranţă în van. Augustus a murit, şi nici succesorul său Tiberius nu l-a repatriat. Ovidiu a murit, a fost înmormântat la Tomis şi nici azi nu ştim unde este mormântul său. Lamentaţiile nu l-au ajutat pe Ovidiu, dar nici pe noi. Căci am pierdut şansa de a beneficia de descrieri geografice şi istorice obiective şi detaliate, făcute de un mare scriitor al antichităţii.

– Cristian Lascu

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*