Plimbare prin București

Pietoni, bucureșteni, fotografi - participantii la Plimbarea prin București cu National Geographic din 13 septembrie. Foto: Ion Bănică

Duminică, pe o vreme perfectă, National Geographic România a dat startul evenimentului amânat de ploaia de sâmbătă, Plimbări prin București.

Plimbarea a fost un îndemn pentru fotografi de a se înscrie la Photocontest 2015 – organizat împreună cu Nikon – , iar pentru bucureșteni de a-și cunoaște mai bine orașul. Avându-i la cârmă pe Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu, cei doi ghizi-vedetă ai capitalei de altădată, peste 60 de fotografi amatori au pornit pe Calea Victoriei, într-un scurt dar foarte dens tur de istorie și imagine.

Ghizii de la Asociația Română pentru Educație, Cultură și Normalitate (A.R.C.E.N.) au vrăjit grupul cu istorisirile lor arhi-documentate, purtându-l pe vechile străzi, prin lumea care nu mai e a Podului Mogoșoaiei, de la Șosea la Șapele Roz (fost Mărul de Aur, fost Istria, fostă Casă a Ziariștilor și fostă reședință a Principesei Elisabeta, fiica regelui Fedinand și a Reginei Maria), la casa Banloc-Goodrich, aparținând primului fabricant de anvelope din România, sau la bijuteria de la 1810, una din cele mai vechi clădiri de pe Calea Victoriei – Casa Monteoru.

Explorări tehnice. Reprezentații Nikon au pus la dispoziția participanților la plimbare aparate foto cu tehnologii de ultimă oră. Foto: Ion Bănică

 

Cu ochii deschiși asupra detaliilor care fac istorie – de la fațade și stiluri, la însemnele constructorilor și arhitecților sau la semnele bogăției unei case de altă dată, fotografii au făcut eforturi reale să se împartă între povestea care îi ținea cu sufletul la gură și dorința de a imortaliza chipurile orașului, care de acum înainte li se vor arăta puțin altfel.

 

La Palat - și la Grădina de pe Birou. Foto: Ion Bănică

Turul s-a încheiat după o oră și jumătate de reinterpretare a orașului, în Piața Revoluției, cu un popas prelungit la Palatul Regal și cu vizitarea atelierului de Grădina de pe Birou, desfășurat de redacția revistei Casa și grădina, ca parte a festivalului Kulturama.

Fotografiile realizate în cursul Plimbării prin București și orice altă imagine inspirată de orașul nostru, acum candidat la poziția de Capitală Culturală Europeană pentru 2021, pot fi înscrise la Photocontest 2015 până la finele lunii septembrie. Vă așteptăm.

14 septembrie 2015



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*