Enescu repus în drepturi la Mihăileni

Amestecul de pământ și paie, bine frământat cu apă, s-a făcut după rețeta locală. Odată uscați, pereții vor arăta precum cei originali și vor dura decenii bune. Foto: Francisc Mraz

Casa lui George Enescu de la Mihăileni va fi restaurată și redată circuitului cultural.

Un vis al lui George Enescu a devenit realitate în această vară: cel de a face din casa lui un loc de primire pentru muzicieni. E adevărat, nu este vorba de Vila Luminiș, de la Sinaia, așa cum prevăzuse compozitorul, ci de casa bătrânească din Mihăileni, Botoșani, locul copilăriei sale, care în 2013 a fost la un pas de a fi demolată.

Voluntari inimoși, muzicieni și arhitecți, au reușit în doi ani de eforturi masive să claseze casa pe lista monumentelor istorice, să adune fonduri prin concerte caritabile și să înceapă să o restaureze.

Alături de clădirea învecinată, o casă negustorească achiziționată de Fundația Remember Enescu, locuința bunicilor compozitorului va face parte din noua Academie de Muzică „George Enescu“ de la Mihăileni. Primul eveniment a avut deja loc în august – un curs de excelență pentru studenți și elevi din comunitățile românești, susținut de violonistul Alexandru Tomescu și de alți patru profesori.

Salvarea vechii locuințe care stătea să cadă a început în 2014, cu o intervenție de urgență făcută de arhitecți și studenți voluntari, care au proptit-o cu bârne. În primăvara lui 2015, o echipă de meșteri restauratori a refăcut structura de rezistență, înlocuind părțile afectate tot cu lemn vechi. „Construcția, de 160 mp, era o casă de oameni înstăriți, în stil vernacular, ridicată, după cum indică bârnele mai vechi, cu îmbinări și cepuri, pe structura unei alte case, mai vechi, undeva între 1775 și 1830“ – a explicat Raluca Munteanu, vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din București.

Casa din Mihăileni înainte de începerea reparațiilor. Foto: Raluca Munteanu.

Apoi, în iulie, studenți arhitecți, coordonați de președintele ProPatrimonio, Șerban Sturdza, și localnicii au lutuit pereții casei după tehnica tradițională, învățată de la meșterii și bătrânii din sat. În august, o echipă de meșteri a refăcut acoperișul cu șiță, după chipul original al casei.

Banii adunați până acum – de inițiatoarea campaniei, pianista Raluca Știrbăț, de Alexandru Tomescu și de alți muzicieni și artiști, la evenimente organizate de Fundația ProPatrimonio și Ordinul Arhitecților – au acoperit materialele, utilajele și meșterii lemnari și vor mai ajunge pentru ferestre. Pardoselile, sobele și mâna a doua de lut au nevoie de noi fonduri, finisajele vor trebui să aștepte trecerea iernii, iar mobilierul vechi este în curs de restaurare, pro bono.

Comunitatea locală e entuziasmată de proiect și s-a mobilizat (cu sprijin și îndemn de la primarii din Hilișeu și Mihăileni), organizând o clacă moldovenească autentică, cu tot cu fanfară și masă câmpenească.

— Domnica Macri

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*