București, un oraş care merită descoperit şi iubit

Un grup de turiști descoperă picturile murale din București. Foto: Alexandra Siebenthal

Bucureștiul este un oraș în schimbare, tot mai atractiv pentru turiștii din toată lumea. Anita Sterea, istoric, preşedintele Asociaţiei Coolturale Nouă ne pasă! și lector la Fundația Calea Victoriei, povestește despre tururile alternative pe care le organizează prin București și nu numai, și ce impact are România asupra turiștilor.

 

Cum ați început tururile?

Am pornit cu un ONG, Asociaţia Coolturală Nouă ne pasă! acum zece ani pe ideea de a promova cât se poate de mult cultura și, de la niște proiecte mici pentru români, ne-am extins, iar din 2014 am creat acest program al Asociației care este Interesting Times Bureau. Prin Interesting Times Bureau am încercat să creăm niște produse si evenimente culturale altfel, destinate turiștilor. 

Turiștii sunt încurajați să experimenteze și fața alternativă a Bucureștiului, nu doar obiectivele clasice. Foto: Alexandra Siebenthal

Nu am mers pe partea de tur clasic în oraș, ci pe unul alternativ, în care cultura urbană, alternativă să fie în prim plan, să vedem alte locuri, încercând mereu să sprijinim cât se poate de mult comunitatea locală. Acest sprijin pentru comunitatea locala îmbracă mai multe forme: relaţia de parteneriat e care o avem cu o cafenele sau localuri alternative, fie un artist de street art care primește de la noi o sponsorizare prin care să facă o pictură frumoasă, galerii de artă sau magazine cu produse româneşti pe care încercăm să le promovăm sau inclusiv alte asociații sau fundații care au nevoie de sprijin, cum este Fundația Parada cu care am dezvoltat un tur diferit, Outcast, ghidul in acest tur fiind un tânăr care şi—a trăit copilaria pe  strazi, astăzi stabilt la casa lui.

Spune-ne mai multe despre acest tur, Outcast.

Pe Sergiu l-am cunoscut prin Fundația Parada, o fundație care se ocupă mai ales de persoanele în nevoie, iar cu Sergiu a fost o întâmplare fericită. Mergând la Parada și întrebând cine, cum știe limba engleză, pentru că acest tur pe care l-am creat, Outcast, este destinat turiștilor străini, Sergiu știa limba engleză, așa că am început colaborarea cu el.

Este o persoană implicată care se simte bine în echipă și noi ne-am bucurat să îl avem alături și să îi vedem evoluția. Sergiu face deci turul Outcast, iar turiștii se bucură mereu de această  experiență. Pentru că, da, este o experiență în care nu este totul roz și nu vorbim doar de Ateneul Român și de Micul Paris. Vorbim de un București al anilor ’90, în care copiii stăteau prin gurile de canale și mâncau de pe unde apucau. 

Sergiu este poate cel mai de succes proiect al nostru, este la casa lui și cu sprijinul nostru, dar mai ales prin puterea lui de a depăși orice fel de obstacol, şi-a cumpărat casă, a zugrăvit-o, a mobilat-o, are un loc de muncă stabil, merge la școală, mai are un pic și termină liceul.

Cum reacționează turiștii la acest tur?

Românii sunt în continuare critici și aș spune chiar duri cu el, în condițiile în care acest om merge și îți povestește prin tot ceea ce a trecut, iar impactul emoțional este unul mare. Românii încă au imaginea acelor ani cu copiii pe stradă și cu pungile în mână, în timp ce un străin este curios, este ca o sugativă, absoarbe tot ceea ce îi spui tu, fără a veni cu tot felul de idei și preconcepții.

Cum ați ajuns să colaborați cu brandul Urban Adventures?

În acest context, de susținere a comunității locale cât s-a putut de mult, ne-am intersectat, pentru că eu cred că nimic nu este întâmplător pe lumea asta, cu ceea ce înseamnă Urban Adventures, care este un proiect al celor de la Intrepid. Intrepid este o companie mare de turism care promovează călătoriile nu circuitele turistice, de cîteva săptămâni în , în grupuri mici în care accentul este pus pe  conexiunea cu comunitatea locală. Este vorba de o experiență cât se poate de reală și nu despre acel turist de masă.

Cei de la Intrepid au creat această companie Urban Adventures prin care au încercat să realizeze niște experiențe similare, dar nu pentru câteva săptămâni, ci pentru câteva ore. Și, dintr-o căutare online, ne-am întâlnit și am încheiat un parteneriat. Între timp ne-am extins și în Brașov și vrem să ne ducem către tot mai multe destinații din țară. 

Ce ne place cel mai mult la Urban Adventures este că din întreaga comunitate reușim să învățăm unii de la alții, să creăm o rețea cu oameni care fac lucruri similare în alte orașe și să susținem cât se poate de mult autenticitatea locului. 

În toiul verii bucureștene, un grup de turiști încearcă roșii cu ceapă și brânză. Foto: Valentin Dilta, www.valentindilta.ro

Unde mergeți cu turiștii?

Mergem cu turiștii în Piața Obor sau Cimitirul Bellu,  vizităm locurile cu artă stradală, mergem în localuri care ne primesc foarte frumos, precum Dianei4 sau Lente. Mergem şi către comunități care nu sunt atât de cunoscute sau care au nevoie de sprijin, cum este comunitatea evreiască, sau comunitatea din jurul Bisericii Olari.  Încercăm să dăm cât se poate de mult din ceea ce știm către turiști, cu ajutorul acestei comunități locale, dar mai ales al oamenilor din aceste mici comunitati.

Cum au reacționat comunitățile când le-ați adus turiști?

Aș zice că sunt trei situații. Avem o dată românii deschiși care sunt absolut dornici de așa ceva, cei curioși care spun haideți să vedem despre ce este vorba și cei care spun ce veniți cu ei aici, că n-au ce să vadă. Pe primii i-am cooptat foarte ușor în echipă, apoi sunt cei curioși. Nu vrei să știi cum erau la început țăranii din Piața Obor. Eram punctul lor de atracție, cred că vorbeau o săptămână despre noi după ce plecam. După care au început să se obișnuiască cu noi, ba chiar am început să primim întrebări: nu ați mai venit de mult pe la noi, ne-aţi uitat! Apoi sunt scepticii, cărora le spun: ok, nu crezi că ai ce să vezi acolo: hai într-o experiență cu noi, apoi ei singuri ne spun habar n-aveau că sunt atâtea lucruri frumoase în București.

Explorând Pasajul Englez care face legătura între Calea Victoriei și Strada Academiei. Foto: Alexandra Siebenthal

Vin turiștii cu preconcepții despre România?

Și categoria aceasta a turiștilor s-a schimbat. Acum 4-5 ani aveam poate mai mulți turiști care întrebau dacă e sigur, unde sunt câinii, la ce trebuie să am grijă. Îi simțeai un pic mai timorați, dar doar pe foarte puțini dintre ei. Azi nu mai există așa ceva. Azi, cei mai mulți ne spun că vin pentru că era biletul de avion ieftin sau pentru că văzuseră mare majoritatea a Europei și nu mai știau ce să vadă și că sunt pur și simplu șocați, în sens pozitiv,  de ceea ce văd. Avem un cuplu din Irlanda, printre primii noștri turiști, care de-a lungul a patru ani ne-a mai trimis vreo zece alte cupluri. O dată la două trei luni ne mai dau un mesaj: vedeți că vin prietenii noștri, aveți grijă de ei. 

Am o poveste absolut minunată, din 2015, undeva prin vară. Aveam un tur cu doi francezi, iar la final terminăm turul la o cafea, pentru că noi ne dorim să închegam o amiciție între ghid și turist. La cafea, doamna îmi spune: “Anita, pot să fiu sinceră cu tine? Nu are nici o legătură cu turul. Soțul meu este director Dacia Renault, a primit această poziție în luna ianuarie, iar în momentul în care a venit acasă și mi-a spus că pleacă în România i-am spus că eu divorțez, pentru că eu acolo nu am ce căuta. Până la final de aprilie, a făcut naveta Paris – București. La un moment dat, în aprilie mi-a spus că urmează o recepție foarte mare unde va veni inclusiv șeful statului și că trebuie să fiu alături de el. Așa că l-am rugat să îmi ia bilet la București de sâmbătă până duminică. Am ajuns sâmbătă la recepție, duminică eram la Paris. Luni eram la muncă, am demisionat, luni după-amiază eram în România, miercuri ne-am cumpărat casă. Nu știm dacă vom sta aici definitiv, dar până atunci vreau să mă bucur de tot ce este în jurul meu. Dacă nu veneam să descopăr, rămâneam cu acea mentalitate că nu am ce să caut aici”.

Anita Sterea este istoric, preşedintele Asociaţiei Coolturale Nouă ne pasă! și lector la Fundația Calea Victoriei. Foto: arhiva personală

O concluzie despre București.

Bucureștiul este un oraș în schimbare, eu de zece ani de când fac tururi văd lucrurile acestea. În unele părți s-au întâmplat multe lucruri, în altele mai puține.

Acesta este farmecul orașului, că este cât se poate de amestecat, este un loc unde poți să găsești și o clădire de sticlă premiată și o restaurare foarte frumoasă precum Cărturești Carusel, dar și case care au acel parfum de secol XIX și care nu sunt atât de bine puse în valoare, este un oraş care merită descoperit şi iubit!



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*