Pădurea cu Legume

Ferma propune un model de antreprenoriat bazat pe experiența senzorială a consumatorilor-deveniți-culegători. Foto: Asociația Pădurea Copiilor

Pădurea cu Legume este un proiect ecologic, educațional și social creat de Asociația Pădurea Copiilor, cu scopul de a genera fonduri pentru scopul primar al asociației, împăduririle în Regiunea Sud-Muntenia.

Bazată pe principii de agricultură ecologică și agrosilvicultură, Pădurea cu Legume este prima fermă agro-pedagogică unde consumatorii vin să-și culeagă singuri legumele din București, fiind situată în sectorul 1 –  zona Băneasa (pe Aleea Privighetorilor, nr 1A, lângă Jandarmeria Felix Țopescu, în imediata apropiere a Academiei de Poliție). Lansată la începutul anului 2018 de către Asociația Pădurea Copiilor, cu sprijin financiar din partea LIDL România, ferma împlinește în curând un an de la lansare și a strâns deja multe povești. 

Foto: Asociația Pădurea Copiilor

Ferma propune un model de antreprenoriat bazat pe experiența senzorială a consumatorilor-deveniți-culegători și este gândită ca un proiect sustenabil și replicabil, cu impact asupra comunității. Printre lucrătorii fermei se numără persoane din grupuri vulnerabile, identificate cu ajutorul unor ONG-uri de profil. Pădurea cu Legume se întinde pe 1,3 ha, din care o suprafață de 1 2000 mp de culturi neprotejate și 1250 mp de solarii. În incinta fermei, tinerii ingineri agronomi (proaspeți absolvenți de facultate) din echipa Pădurea Copiilor au cultivat, respectând principiile agriculturii organice: tomate, ardei gras, kapia, gogoșar, castraveți, vinete (în variantele negru-violet, alb și galben), porumb (pentru fiert și pentru floricele), dovlecei albi și zucchini, pepene, varză albă și roșie, sfeclă roșie, conopidă, ceapă verde, praz, plante aromatice: busuioc, cimbru, leuștean, pătrunjel, dar și culturi mai rare, precum: isop, lophantus, castravete de lufă. Toate tratamentele utilizate în fermă sunt omologate pentru agricultura ecologică. 

Cum a apărut Pădurea cu Legume? 

Pădurile și comunitățile cresc împreună, așa că în mod natural, Asociația Pădurea Copiilor și-a propus să dezvolte inițiative de eco-educație care să pună în prim plan beneficiile oferite comunităților de către pădure. Și ce e mai nimerit decât o fermă ecologică situată la granița cu ultima pădure din București, pădurea Băneasa? Nicăieri nu se simțea nevoia unui astfel de proiect mai mult decât într-un oraș precum Bucureștiul. Pădurea cu Legume a plecat inițial de la nevoia de a face practică a elevilor din domeniul agricol, însă a devenit dincolo de laboratorul de horticultură, locul în care cei interesați au învățat experiențial despre ce înseamnă cu adevărat alimentația cu produse proaspete, ecologice, legume pe care le văd ei înșiși crescând și pe care le pot culege singuri! Plecând de la rolul său educațional de pregătire a viitorilor horticultori, Pădurea cu Legume, proiectul găzduit în ferma agro-didactică a Colegiului Agricol „Viaceslav Harnaj”, a fost locul unde elevii au beneficiat de 40 de ore de vizite și de cursuri axate pe subiecte ca agricultura ecologică și legumicultura, management de proiect și modalități de finanțare. Dintre ei, doi elevi au început deja proiecte proprii, inspirați de fermă.

Foto: Asociația Pădurea Copiilor

În timpul verii, proiectul a devenit un spațiu de eco-educație pentru publicul larg, nu doar pentru specialiști. Bucureștenii au apreciat apariția unui astfel de proiect care îi aduce mai aproape de “grădina bunicilor”, loc de care mulți dintre ei își amintesc cu nostalgie, sub asediul betoanelor din mediul urban.

Pădurea cu Legume a funcționat până la începutul lunii noiembrie ca spațiu experiențial, unde vizitatorii fermei și-au cules singuri legumele la sesiuni de U Pick, dar și ca spațiu educațional pentru bucureșteni, vizând diferite categorii de public: viitori specialiști în agronomie, care beneficiză de ateliere practice în fermă, grupuri de preșcolari sau școlari care vizitează ferma sau familii interesate de modul în care este produsă hrana pe care o achiziționează. 

Cel mai mare flux de culegători l-am avut în lunile august, septembrie, octombrie, când în medie cca 8 familii/săptămână ne-au trecut pragul pentru a-și culege legumele bio proaspete.

În lunile de vară, dar mai ales după reînceperea anului școlar, peste 1000 de pre-școlari de la grădinițe publice și private ne-au trecut pragul fermei și au învățat cum arată legumele și plantele de pe care acestea se culeg.

Primele luni la Pădurea cu Legume

Acest an a reprezentat o perioadă foarte agitată, cu multe activități și cu multe învățături. Ne-a bucurat însă interesul oamenilor pentru Pădurea cu Legume, aprecierea acordată conceptului și produselor. Familiile tinere vin aici cu cei mici să respire aer curat, să își aleagă legumele preferate și să petreacă timp în natură. Școlile și grădinițele se programează pentru vizite “cu clasa”, unde copiii descoperă agricultura bio și…  uneori gustă roșii pentru prima dată! Cei pasionați de alimentație naturală apreciază faptul că își pot culege singuri legumele și că le pot mânca proaspete. În fermă au învățat și că natural poate însemna și că leguma nu este perfect simetrică sau uniform coaptă, că poate avea și o pată (arsură solară) sau o zonă afectată de insecte, fapt care nu-i modifică proprietățile și gustul.

Foto: Asociația Pădurea Copiilor

Cele mai simpatice amintiri sunt totuși cele legate de copii, care intră în fermă cu o curiozitate de înțeles și care se bucură de fiecare element din jur: de la vrejul de roșie și mirosul acestuia la forma vinetelor (cărora le-au dat și nume) sau la codițele de ceapă, când se ivesc din pământ. 

Bineînțeles că au existat și provocări în această perioadă – dăunători specifici sau carențe de elemente nutritive care au afectat unele culturi – situația fiind mai dificilă în cazul agriculturii în regim ecologic. Aceste experiențe ne-au făcut mult mai atenți la următorii pași, făcându-ne să ne axăm pe prevenție.  

Planuri de viitor 

Foto: Asociația Pădurea Copiilor

Pentru 2019 vom menține dimensiunea actuală a fermei, însă o vom reorganiza funcțional, separând zona exclusiv de producție și educație profesională de zona de vizitare și educație pentru publicul larg. Prin aceasta vrem să ne dedicăm mai bine cercetării și pregătirii profesionale a viitorilor specialiști horticoli. 

Ne propunem să extindem zona de culture protejate până la 2000 de mp, iar solariile, împreună cu alți 6000 de mp de culturi neprotejate vor rămâne spațiu dedicat exclusiv cercetării și producției organice. Recoltele de pe această suprafață, estimate la cca 20 de tone, se vor valorifica prin distribuție directă și prin lanțurile de magazine care desfac legume organice, sau vor fi procesate chiar în cadrul fermei, iar fondurile strânse din comercializare vor fi direcționate către împădurirea terenurilor degradate din Regiunea Sud-Muntenia.

Ne dorim să susținem cercetarea agriculturii ecologice din România, pentru că în continuare nu există suficiente ferme ecologice, deși cererea de astfel de produse este în creștere la noi. Am constatat anul aceasta că pe piața noastră sunt încă produse organice care trebuie testate pentru a le crește eficiența. Vom marja mai mult pe colaborări cu studenții din anii terminali sau ai programului de master de Științe Horticole Ecologice din USAMV (Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti). Elevii de la Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj vor fi principalii beneficiari ai programului de practică didactică, însă o colaborare mai strânsă cu USAMV-ul va permite viitorilor ingineri horticoli să pună în practică teoria învățată pe băncile școlii. O abordare sistemică între calitatea solului, a apei, a aerului și a culturilor organice de legume, precum și îmbinarea silviculturii cu horticultura, aceasta este filosofia din spatele Pădurii cu Legume. 

Foto: Asociația Pădurea Copiilor

Din suprafața totală a fermei de aproape 1,3 ha, vom restrânge zona de vizitare pe 5000 mp, pentru a putea avea un mai mare control asupra modului de culegere a legumelor. Anul acesta am avut surpriza ca anumite plante să fie afectate de culegători, de aceea, zona de vizitare, zonă ce va fi cultivată tot în regim organic, va funcționa din luna mai până la finalul lunii octombrie și va produce legume pentru cel puțin 50 de familii/ lună și 2500 de elevi de vârstă preșcolară. Cei mici și mari deopotrivă sunt așteptați să ne treacă pragul fermei pentru a învăța experiențial despre legume și arbori și pentru a-și culege legume bio, proaspete, din Pădurea cu Legume.  

1 Trackback / Pingback

  1. Pădurea cu Legume în National Geographic Magazine Romania – Padurea Cu Legume

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*