Viața ca în Evul Mediu

Iacobu’ Sânzienii nu a avut niciodată curent şi, la 6¬7 de ani, nici nu-i mai vede rostul. După atâţia ani de gospodărire fără canalizare, televizor si curent, simbolurile civilizaţiei pentru el sunt doar un moft. Foto: Adina Branciulescu

Un sătean din Ibăneşti, judeţul Mureş, trăieşte ca în Evul Mediu, disprețuind confortul modern.

Text şi foto : Adina Brânciulescu

Unde locuiesc Iacobu’ Sânzienii şi băiatul lui, Costică, ursul vine până aproape de curte ca să mănânce prune din pom. Casa e pe vârf de deal, fără vecini de jur împrejur. Cât vezi cu ochii se întind grădini şi păşuni, iar în zare se văd păduri dese şi sate cocoţate pe dealuri sau pierdute-n văi. Peisajul îţi taie răsuflarea: copaci în culori tomnatice vii, dealuri care se unduiesc în orizont, depărtări azurii şi cer de un albastru crud. Lui Iacob îi place imaginea pe care o vede-n fiecare zi peste gardul de lemn şi nu ar da-o pe nimic în lume. Îi place singurătatea asta, unde calul îi aleargă în voie printre pomi, bea apă de la izvorul rece din curte şi nu dă seamă vecinilor. Seara stă de vorbă până târziu cu Costică la lumina lămpii. Nu a avut niciodată curent şi, la 6­7 de ani, nici nu-i mai vede rostul. După atâţia ani de gospodărire fără canalizare, televizor si curent, simbolurile civilizaţiei pentru el sunt doar un moft.

Poveste de viaţă

Iacob a venit aici prin ‘75 pe averea nevastei, cum se spune pe aici. Adică, a venit în casa Zamfirei si a soacrei lui, Sânziana. Dar, soacra a murit, în urmă cu 16 ani s-a dus şi Zamfira, iar el a rămas singur cu o droaie de copii. “Am rămas cu cinci copii. Feciori toţi. Ǎl mai mic o rămas de patru ani şi jumătate”, îmi povesteşte aşezat în faţa prispei. Anii au trecut şi băieţii au crescut. Unu’ e la pădure, altul e călugar la Slobozia, unul a fugit în lume la moartea maică-sii, unul stă mai în jos şi ajută un vecin la treburi şi altul e Costică. Are o curte mare, măturată şi cosită, cu o şură mare cu pereţii acoperiţi cu şindrilă. Casa este ţărănească, dar lungă şi frumoasă, cu lemnăria modelată aşa cum se făcea odată. Pe târnaţ (pridvor) sunt atârnaţi ştiuleţi de porumb pentru mămăligă şi cocoşi (“sau floricele cum le spun domnii”). Doar în casă se simte nevoia de mână straşnică de femeie, care să mai scuture şi deretice prin camere.

Când am urcat la Iacob, era prin curte cu Costică, dezbrăcat până la brâu că era sfântul Dumitru şi se spăla. Şi-a pus cămaşă curată şi-am stat de vorbă câteva ore bune. Nu-i deloc om urât Iacob asta. Are ochi tare frumoşi şi trăsături regulate. Îi place vorba lungă şi să înflorească, povesteşte cu drag de muieri, şi nu doar de-a lui, îngropată lângă casă. Stomacul i-a “crăpat”, a fost operat, şi totuşi bea voiniceşte (şi nu aghiasmă), dar ştie cum să se dreagă apoi fără medicamente din farmacie. “Pui un pic de apă în cană, o ţâr’ de oţet şi sodă şi face spume. Râgâi şi odată îmi trece.”

Lampa, soba, porcul şi radioul

Omul n-are bani, are o pensie de 350 de lei care-i ajunge pentru pâine. « Dacă nu-i pită la cooperativă, mămăligă. Cu aia am crescut.” Dar, are porci în tot anul pe care-i pregăteşte ca să se ţină multă vreme. N-are nevoie de frigider sau congelator pentru asta. În pod ţine afumătura, oasele şi cârnaţii, în dulapul din bucătărie, carnea e pusa la untură în borcane mari şi în bidoane stă slanina cu sare. De lampa din camera din faţă este atârnată sămânţă de praz şi borcanele de dulceaţă sunt înşirate sus, pe dulap. Găteşte pe soba cu lemne. Azi avea gulaş şi ciorbă de fasole.

Apa este aproape de casă, în curte. Pe seceta de anul ăsta mulţi oameni au rămas fără apă, iar reţeaua comunală nu a făcut faţă. Dar, el se “scaldă” în apa rece şi limpede a unui izvor care nu a secat niciodată. Are un puţ în care-si ţine mâncarea la frigider (apa e atât de rece încât mâinile îţi amorţesc) şi o fântână plină ochi cu apa de băut. Înainte să-i taie, porcii aveau balta lor şi un jgheab mare şi gros de unde se adăpau. Mai încolo este o groapă, căptuşită cu pietre din vale, care va fi un bazin de păstravi. Afumătoarea este o coşmelie mică unde-şi ţine carnea şi slănina o zi la fum din rumeguş de fag (nu mai mult că se amărăşte). Are lemne că pădurea-i mare, baterii pentru radio şi motorină pentru lampă. “Iau zece litri de motorină şi pân’ la primăvară cand cântă cucu, pe aia o folosesc.”  În ladă are grâu, în doi saci, fasole boabe şi prin curte, pe Irina, o iapă pe care a uns-o cu ulei împotriva păduchilor şi pe care o plimbă cu şaua în spinare. O iubeşte cu asprime: o mângâie, iar peste câteva clipe îi şterge una peste bot şi trage de zăbală.

Contează ce are, nu ce n-are

Aşa trăieşte Iacob. Nu este nici filozof, nici învăţat, nu-şi pune întrebări existenţiale, dar lipsurile şi modul lui de viaţă m-au pus pe gânduri. Nu am găsit un om furios pe sărăcie şi neputincios, ci pe unul care mă plimba prin casă ca să-mi arate câte are şi cum se gospodăreşte. Nu se plângea de ce-i lipseşte, mulţumea lui Dumnezeu pentru ce avea – mâncare, sodă ca să se vindece, lemne să se încălzească, casă, apă şi o mânză. Nu ştiu dacă Iacob, dacă ar veni curentul în faţa casei fără să plătească, ar fi la fel de împotriva lui şi a lucrurilor care strică tineretul, ca acum. Poate că i-ar plăcea şi lui să stea în serile de iarnă la căldurică în faţă televizorului… dar până la urmă, dacă nu-l are, nu-şi otrăveşte zilele gândindu-se la el. Şi nu-i rău să stea lângă sobă, să asculte radioul şi să mai schimbe o vorbă cu Costică.

Învaţă să traieşti simplu

  • Citeşte-l pe Henry David Thoreau: filozoful s-a retras în sălbăticie, şi-a construit o colibă pe malul lacului Walden şi, doi ani, a trăit doar din munca şi gospodaria lui rudimentară. Experienţele lui sunt descrise în cartea “Walden”.
  • Citeşte “Cum am ales libertatea. Mic tratat pentru o viaţă fără griji”, de Tom Hodgkinson: o lectură plăcută despre cum să te retragi din capcana marilor oraşe, a vieţii subjugate unei slujbe care nu-ţi place şi despre cum să te întorci în mijlocul naturii şi la plăcerile simple ale vieţii.
  • Învaţă despre permacultură: un model de agricultură ecologică şi sustenabilă care se bazează pe modul în care se potenţează culturile şi animalele, pe felul în care interacţionează şi pe relaţiile din natură.


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*