Natura României în 2014

Poiana Ponorici, din Munţii Şureanu, un loc puţin cunoscut. Un drum, un buldozer, câteva construcţii... şi farmecul inefabil al unui astfel de peisaj poate fi compromis. Foto: Andrei Posmoşanu.

Editorialul lunii decembrie

Vă propun să privim spre un plauzibil tablou al naturii României în 2014. Politica economică a ţării, orientată tot mai mult spre exploatarea resurselor naturale, va pune o presiune fără precedent asupra patrimoniului natural naţional. Până acum, asemenea exploatări se făceau cu mijloacele tehnice şi financiare autohtone, mai modeste; acum, mari companii străine vor da o mână de ajutor.

Unele ajung la noi după ce au făcut prin alte ţări prost guvernate dezastre de pomină. Peisajele cu sonde, cariere, halde se vor înmulţi. Dacă au rămas păduri virgine în România, a fost pentru că ele se aflau în locuri inaccesibile, de unde lemnul nu putea fi extras. Acum, statul face pentru aceste firme drumuri forestiere. România va cheli în curând. Tot mai multe microhidrocentrale vor sluţi râurile de munte, ele se află deja în diferite stadii de execuţie sau aprobare. Experţii în biodiversitate ne asigură că vânătoarea nefundamentată ştiinţific şi braconajul vor continua să lovească în speciile valoroase, iar Delta Dunării îşi va continua declinul. Regionalizarea ar putea reduce controlul statului asupra patrimoniului natural, lăsând pe mâna unor interese locale şi conjuncturale ariile naturale protejate. O naţie întreagă stăm în casă şi ne uităm la televizor, în timp ce ni se demolează gardul, curtea, pereţii, acoperişul. Ne vom trezi oare la timp?



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*