Sturionii – încă cinci ani de prohibiție

O imagine cât 1000 de pești... Oaspeții deltei sunt dornici să asiste la desfășurarea ocupațiiilor tradiționale. Foto: Domnica Macri

În aprilie 2016 a intrat în vigoare ordinul de prelungire a prohibiției la pescuitul de sturioni cu încă cinci ani.

Măsura vine după câteva luni de vid legislativ în care părțle interesate au negociat intens și se adaugă celor 10 ani precedenți de prohibiție, care nu au rezolvat însă problema secătuirii dramatice a populațiilor. Două din cele șase specii de sturioni de Dunăre sunt periclitate și nici celelalte nu se simt prea bine.

Declinul sturionului a început după 1972, când s-a construit barajul de la Porțile de Fier I, blocând migrația peștilor pe Dunăre și limitându-le drastic aria de răspândire. S-a înrăutățit apoi după 1990, în lipsa unei noi legi a pescuitului, în condițiile în care cea veche a fost total ignorată. Habitatul restrâns, puzderia de autorizații de pescuit sturion (700 în 1998 față de 100 în perioada comunistă), dispariția unui control supra comerțului și tentația uriașă reprezentată de prețul caviarului au făcut din acești pești victime sigure.

Specialiștii consideră un alt cincinal de prohibiție necesar, admițând însă cu nu există deocamtată date care să măsoare clar efectele deceniului anterior de prohibiție – în special în condițiile în care în tot acest răstimp s-a practicat braconajul.

„E un ordin benefic. A fost obținut greu, pe fondul speranțelor comunității din Sfantul Gheorghe că în sfârșit vor avea acces la resurse. Din păcate s-a constatat ca nu există un reviriment al populațiilor, nici nu a trecut un timp rezonabil ca să se constate ca măsurile din ultimii 10 ani au avut efect”, a spus Grigore Baboianu, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Și el, și alți specialiști, au deplâns lipsa măsurilor compensatorii și speră ca ordinul să fie completat și îmbunătățit ulterior.

„Ar trebui create niște facilități pentru comunitățile cele mai afectate – instituind de exemplu o perioadă de o săptămână sau 10 zile în care să se poate prinde un număr de exemplare ca să le folosească la sărbătoarea locală, ziua Sfântului Gheorghe, de la început de mai, când se prepară celebrul storceag de sturion”, a adăugat Baboianu.

„Da, s-a zis că de mâine e interzis sturionul, dar nu s-a gândit nimeni la fenomenul social”, mai spune Aurel Dinu, director de politici la Ag. Națională pentru Pescuit și Acvacultura ANPA, referindu-se la localități întregi care, tradițional, își trag bunăstarea de pe urma pescuitului acestor pești. Nu există de exemplu o măsură compensatorie – care să răspătească pescarul care își ține captura vie până când vine un cercetător care îl măsoară, îl marchează și îl eliberează.

Și Tudor Ionescu, expert în sturioni de la Universitatea Dunării de Jos, Galați (UDJG), crede că abordarea cea mai eficientă ar fi „albirea” pieței negre. „Pescarii care prind accidental sturioni (în afara perioadei de reproducere) să aibă un număr de telefon, să cheme un specialist care să ia datele genetice și să elibereze exemplarul, iar el să primească o compensație și felicitări. Se practică în Germania și funcționează. Iar la capătul a cinci ani de monitorizare, am avea date importante despre populațiile existente, plus un număr mare de exemplare salvate și rămase în sălbăticie”, spune el.

Pentru o tură de pescaturism, nu e nevoie ca plasa să fie plină. Căștigul e bun, iar peștele are o șansă de supraviețuire. Foto: Domnica Macri

 

Ce sunt sturionii și de ce dispar

Sturionii sunt o familie de pești apăruți în urmă cu 200 de milioane de ani. Au fost contemporani cu dinozaurii, iar înfățișarea lor reține aspecte fosile. Talia uriașă și scutul de pe spate, adesea cu lame tăioase, fac ca ei să nu aibă dușmani naturali, însă nu îi apără de om, marele lor prădător.

Biologia sturionilor e diferită de a tuturor celorlalți pești. Sunt pești de apă dulce, dar majoritatea s-au adaptat să se hrănească în mare. Ajung la maturitate aproape ca și oamenii – masculul de morum la 14 ani iar femela la 12. Folosesc Dunărea doar ca să se reproducă. Călătoria lor are o singură țintă – o întâlnire cu iubita la capătul a 800 de km pe fundul întunecat al fluviului. Reproducerea se face doar în perioadele în care temperatura corpului – și deci a apei – ajunge la 8-9 grade.

În România, pescuitul cu sturioni a fost interzis în mai 2006, dar prohibiția a încetat la finele anului trecut, iar ANPA a avut de negociat luni de zile până să obțină o prelungire a măsurii.

Braconajul s-a perfecționat într-atâta încât e foarte dificil să mai prinzi pe cineva în flagrant, spun surse din rândul pescarilor. Braconierii țin peștele prin legat de un par în Dunăre până când vine cumpărătorul, eventual noaptea, și îl ridică. Organele de control nu pot face față.

În 2014, înr-o acțiune excepțională, în Deltă s-au făcut descinderi cu elicoptere și s-au confiscat tone de sturion și 80 de kilograme de icre negre, precum și 3 camioane de plase de braconaj.

Aurel Dinu, de la ANPA, spunea în 2015 că agenția sa are protocoale de colaborare cu poliția, cu ministerul de interne, cu jandarmeria, și că în perioada de prohibiție anuală – când sturionii sunt cei mai interesanți, pentru icre –  face o monitorizare atentă în zonele fierbinți pe bratul Borcea, în Groapa Catargului, la Galați, Isaccea, Chilia. „Stăm non-stop acolo, dar ei comunică între ei, au telefoane, e greu. Aș minți să spun că monitorizarea e chiar eficientă, dar reduce mult din braconaj”, arată el.

Cercetătorii arată însă că paza bună în perioada de prohibiție anuală nu e suficientă, pentru că unii sturioni se reproduc până mult mai târziu.

Este repopularea cu puiet de sturion o soluție viabilă?

Între 2006-2009, 400.000 de puieți de sturion au fost eliberați în fluviu, într-un proiect de repopulare coordonat de ANPA. Fiecare pui purta un cip în valoare de 2 euro. Pe fondul crizei, Ministerul Mediului a întrerupt repopulările și nu a monitorizat în nici un fel efectele acestui program, astfel încât presa vremii a comentat că autoritățile au aruncat în Dunăre 8 milioane de lei.

Un an mai târziu, în 2010, au intervenit cercetătorii. „Ne-am gândit că trebuie să facem totuși o evaluare, să vedem dacă trebuie continuat sau nu. Discutand cu secretarul de stat de la Mediu, ne-a îndrumat spre Programul Operațional de Pescuit”, spune Radu Suciu, cercetător la INCDDD.

Cu fonduri europene, s-a pus la cale o nouă repopulare, de data acasta urmată de o monotorizare complexă, la care au participat centre de cercetare din România și din țări riverne ale Dunării și Mării Negre.

Repopularea se face numai cu specii sălbatice, existente în Dunăre. E nevoie să fie prinși din Dunăre pești maturi, care sunt strămutați apoi la ferme speciale, unde se vor reproduce. Pentru a asigura diversitatea genetică a urmașilor, se folosește o femelă reproducătoare la 7-8 masculi. Puietul trebuie crescut apoi până la o dimensiune convenabilă (uneori un an) înainte de a fi cipat și eliberat în Dunăre.

„Am lansat în Marea Neagră pui de sturion de două vârste – în 2013 pui de 3 ani din cele trei specii amenințate critic: 70.000 de moruni, 10.000 de nisetri și 10.000 de păstrugi, iar în 2014 pui de un an, 95.000 de nisetri și 15.000 de păstrugi.” povestește Tudor Ionescu, de la UDJG, care și-a scirs teza de doctorat pe acest proiect de evaluare a repopulărilor cu sturioni.

Experți în sturioni din Ucraina. Georgia, Turcia, Bulgaria, Serbia și România, însoțiți de pescari, au plecat la începutul verii și toamna în expediții de câte 30 de zile, la pescuit de puiet, la adâncimi de până la 9 metri șu cu plase speciale. La puii marcați cu sărmulițe codate, au putut vedea data și locul elibarării, și au putut înregistra ceșterile în dimensiuni și greutate.

Pescăruși, paznicii neobosiți ai setcilor. Foto: Domnica Macri

Cum se măsoară rezultatele?

Ideea că că sturionii crescuți un an sau trei în ferme nu se mai adaptează în sălbăticie a fost categoric contrazisă de studiul „Evaluarea supraviețuirii în Marea Neagră a puilor de sturion lansați în Dunăre”, coordonat de Universitatea din Galați și finalizat la începutul lui 2016 (în curs de publicare). Peștii s-au hrănit foarte bine, au crescut mult, erau vioi și au parcurs dinstanțe foarte mari – unii din puii marcați fiind capturați la Istanbul și în Georgia.

Pe parcursul a 4 expediții, s-au capturat 1620 de pui și s-au tras concluzii pe bază statistică privind cele mai bune locuri de repopulare (Stelnica și Isaccea), dar și privind raportul dintre numărul de exemplare din repopulare și numărul de exemplare sălbatice prinse. Aici rezultatele au fost îngrijorătoare. La nisetru 73% din exemplarele prinse erau marcate, la morun 54% iar la păstrugă 16%. Ceea înseamnă că s-au găsit păstrugi sălbatice în proporție de 89%, moruni 45%, iar nisetru – 27%.

Deși nu poate măsura succesul celor 10 ani de prohibiție, studiul poate da o idee asupra stocurilor de puiet din Marea Neagră. El conchide că populaţiile sălbatice de pui de sturion prezintă poțential de redresare naturală în condiţiile menținerii prohibiţiei, dar că la nisetru e nevoie de populări de susţinere a stocurilor sălbatice.

O urmărire a efectelor prohibiției necesită însă un cadru legislativ și o strategie pe termen lung care să pemită continuarea monitorizării pilor de sturion marcați, spune Tudor Ionescu, în timp ce Guvernatorul ARBDD confirmă „Ce trebuie acum să vedem e dacă puietul ăsta lansat începe să urce pentru reproducere. Și e foarte important să se continue procesul de repopulare, stopat acum 6 ani. Ar trebui ca el să se reia”.

Alternative la decimarea sturionilor

Avem așadar un nou ordin de prohibiție, necesar, dar sec. Avem comunități cu probleme economice în Deltă și o resursă naturală pe muche de cuțit? Cum procedăm? Răspunsuri au venit de la două organizații non-guvernamentale cu viziune pe termen lung: WWF România a încercat să comunice prohibiția celor care au cel mai multă nevoie să o înțeleagă, iar Asociația „Ivan Pazaichin-Mila 23” luptă de ani de zile să creeze alternative durabile la pescuit.

 

Borș ad-hoc: un ceaun de apă din Dunăre, pește prins și curățat sub ochii turistului, o mână de legume, mujdeul păstos, pregătit de acasă și niște pâini proaspete pot face farmecul unei zile. Foto: Domnica Macri

Cum regândești Delta Dunării

De pe faleza Tulcei, cu atmosfera ei de film rusesc de anii 60, am pornit în trombă pe Canalul Sulina. Se merge printre cele două balize, cea verde și cea portocalie, care marchează șenalul navigabil „și nu ne ciocnim”, îmi explică Marius, pilotul regulile de circulație de pe canal. Nici nu prea e trafic, pe drum ne întâlnim doar cu două barje, cu un vapor de dimensiuni mai mari și cu mai multe ambarcațiuni rapide, în al căror siaj săltăm pe apă, cu izbituri rapide. Când locul se îngustează, încetinim politicos prin dreptul bărcilor mai mici.

La Mila 23, vedem pescarii care se adună la „benzinărie”, o navă de pe care se alimentează cu combustibil pentru ambarcațiuni. Aci, dacă ieșim de pe canalul lat și cu margini pietruite, suntem deja în Deltă, unde e impusă o restricție asupra motoarelor. Nu o respectă toată lumea.

Pe lacul Trei Iezere, prezența unui pescar care își scoate plasele face bărcile cu turiști să vină buluc, ca la urs, și vin în mare viteză, cu zgomot și jeturi cât mai spectaculoase de apă, în detrimentul tihnei și al peștilor.

Dorin Barbăneagră, care conduce una din bărcile cu motor ale grupului nostru, ce înaintează încetișor tractând în urma ei două lotci turistice pline cu jurnaliști, merge la locul unde a lăsat cu zile în urmă plasele: scoate din ele o știucă, doi somni și doi raci. „Restul stau acolo până venim să-i luăm, spune el.

Cu știuca pe care au mai adus-o cu ei, se face destulă marfă pentru borșul care o să sature vreo 20 de guri flămânde. O cutie de lemne de foc, un ceaun, legume, niște pâini și niște borcane cu un mujdei dumnezeiesc completează masa pescărească. Doar suntem la Pescaturism, noul concept de turism lent și blând cu natura, promovat în Deltă ca o alternativă la pescuitul intensiv. Dorin și ceilalți ghizi ai noștri sunt foști pescari, reconvertiți în gazde și promotori ai specificului local pescăresc.

Din 2015, ”Le propunem turiștilor să încerce, alături de pescari, o zi din viața acestora. Este o formă de turism de bun simț, responsabil, de nișă, care reduce din presiunea pe resursa de pește, dar mai ales oferă experiențe noi pentru turiștii care vor să se apropie de natură și de cultura locului. Este ideal pentru Delta Dunării!” a spus Ivan Patzaichin.

 

Organizația lui Patzaichin sprijină o mulțime de inițiative care, toate împreună și fiecare în parte, încearcă să valorifice mai bine resursele locale – astfel încăt oamenii să poată obține un venit bun fără să mai fie nevoie să pescuiască în cantitate mare. Trei kilograme de pește se vând mai bine în ciorba pentru turiști decât 300 en gros, roșiile și usturoiul din grădină pot deveni produse gourmet într-un concept de turism lent, cu specific local, construcția de lotci, trasul la rame, cunoștințele despre baltă, stuful, papura, porumbul local măcinat la viitoare moară, pot deveni mărfuri cu valoare adăugată care să atragă vizitatori și să stimuleze meserii și meșteșuguri. Triunghiul Mila 23- Crișan – Caraorman oferă deja un pachet complex de experiențe eco-turistice, culminând cu un Ghid de mândrie locală pentru copiii din Deltă și sonerii de mobil cu chemările păsărilor de baltă.

O Strategie Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării, pusă în dezbatere publică în aprilie 206, ridică la rangul de politică publică această viziune.

 

Canotci, marca Patzaichin, casă tradițională cu coperiș de stuf la Mila 23 și tură pe canale. Foto: Domnica Macri

Cum comunici prohibiția

Ca să obții cooperare într-o decizie atât de dificilă, trebuie să înțelegi bine cum au ajuns sturionii să fie decimați și să explici localnicilor măsurile luate. Un proiect WWF și-a asumat parte din aceste sarcini,  printr-un proiect carea implicat comunitățile locale, pescarii, companiile și autoritățile. În două serii de interviuri față în față cu părțile implicate direct, în 2013 și în aprilie-iunie 2015, organizația a căutat să afle care e impactul prohibiției și cum s-a schimbat atitudinea fiecărui actor față de situația sturionilor.

În România, pescuitul reprezintă o activitate importantă de-a lungul și în Delta Dunării, majoritatea pescarilor intervievați declarându-l o ocupație full-time atât în 2013 (64.5%), cât și în 2015 (57.6%), deși doar 12.1% dintre respondenții români și 6,7% din cei bulgari au spus că toate veniturile le provin din pescuit.

Majoritatea pescarilor (75.8% dintre cei români și 90% dintre cei bulgari) spuneau anul trecut că ar încerca să obțină venituri și din surse alternative, cum ar fi turismul sau realizarea unor produse din pește, deși în 2013, mai bine de jumătate dintre pescarii români intervievați nu vedeau nicio alternativă la pescuit. 45.4% dintre pescari admit că atât capturile accidentale, cât și pescuitul, reprezintă o amenințare pentru populațiile de sturion. În 2015, prohibiția era privită ca fiind o măsură bună dacă e aplicată corect, spre deosebire de 2013 când majoritatea pescarilor priveau cu reticență prohibiția. În plus, prohibiția pe termen lung nu mai era privită ca o amenințare atât de mare pentru asigurarea traiului: 68% o priveau așa în 2013 și doar 30.3% dintre pescarii români mai erau de aceeași părere anul trecute.

În urma sondajelor de anul acesta am observat că pescarii ar fi de acord cu o prohibiție pe termen lung dacă ar fi recompensați când prind accidental un sturion și dacă ar avea posibilitatea de a câștiga venituri din alte surse”, a completat Cristina Munteanu, coordonatorul proiectului în România. Cu toate acestea, dacă în 2013 doar 39.4% considerau că prohibiția sezonieră ar fi suficientă să protejeze sturionii, în 2015 majoritatea (97%) pescarilor considerau că această măsură ar fi suficientă.

– Domnica Macri

Cele șase specii de sturion din apele României

Huso husoMorun

Cel mai mare pește de apă dulce din lume, poate atinge și 6 metri lungime și o tonă geutate (de obicei, sub 3 metri și 300 de kilograme). Cel mai mare morun capturat vreodată avea 7,2 metri și 1.571 kg. Femelele, care sunt mai mari ca masculii, ating maturitatea sexuală la 13-15 ani, și pot trăi un secol. Dintr-o femelă se pot extrage și 40 de kilograme de caviar – ceea ce explică uriașa presiune economică pusă pe această specie.

 

Acipenser gueldenstaedtiiNisetru

La 2 metri lungime și 20-30 kg greutate, specia nu se compara cu monstrul care este morunul. Șiruri de scuturi osoase proeminente, unele în formă de stea. Se matruizează târziu și pot depăși vârsta de 30 de ani.  Este cea mai preiclitată dintre speciile încă existente în Dunăre.

Acipenser stellatusPăstrugă

Forma mai lungită, zveltă și botul lung și curbat în sus o deosebesc clar de restul sturionilor. Măsoară de obicei un metri și ceva, maximum 2, și de obicei în jur de 20 de kilograme dar ajunge și la 50. Femelele se maturizează între 7 și 10 ani și tăiesc maximum 35.  Scuturi bine dezvoltate, proeminente, iar între ele plăcuțe osoase albe în formă de stea cu structură fin granulată.

 

Acipenser ruthenusCegă

Ce mai mică specie de sturion din Dunăre, crește la maximum 1,2 metri și are de obicei 3-4 kg (record 16 kg).  Scuturile alcătuiesc o band albă pe lateralul corpului. Se maturizează după 4-7 ani și trăiesc peste 20. E singura specie ale cărei stocuri au început să crească după 1980. E singura care trăiește exclusiv în ape dulci și nu migrează în Marea Neagră

 

Acipenser nudiventrisViză

La dimensiuni maxime de 2,2 metri și 80 de kilograme, dar cu o maturizare sexuală lentă (12-14 ani la femele), viza nu a mai fost văzută nici în România, nici în Bulgaria, de 3-4 decenii.

 

Acipenser sturioȘip

Un pește care crește încet, ajungând la 120 kg (record 600 kg) și trăiește mult (60 de ani), maturizându-se la 7-14 ani. Este foarte asemănător cu sturionul de Atlantic, putându-se deosebi doar prin analize genetice. Răspândit cândva în toată Europa, acum se mai regăsește în sălbăticie doar în Franța, pe Garrone și Dordogne.




Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*