Un ranger american la București

Donny Leadbetter la Observatorul Parcului Natural Văcărești. Foto: Ioana Damian

Donny Leadbetter, fost ranger și acum coordonator de parteneriate comerciale la Serviciul Național al Parcurilor din SUA, a vizitat două arii protejate din România și a împărtășit din experiența sa.

Cu ce anume vă ocupați la Serviciul Național al Parcurilor

Lucrez la Biroul Centenarului (Centennial Office) de doi ani, ajutând la pregătirea și planificarea anumitor componente pentru celebrarea centenarului Serviciului Național al Parcurilor (SNP). Suntem o echipă mică, așa că sarcina mea constă în a lucra cu concesionarii noștri, cei care țin pensiunile și magazinele din Parcurile Naționale, și cu asociațiile care se ocupă de librării, pe licențele referitoare la obiecte și suveniruri și alte asemenea produse pentru public. Am lucrat în mod special cu noile logouri, noile produse grafice, și am creat un program de licență pentru utilizarea lor pe suveniruri.

Deci aveți un control asupra aceea ce se întâmplă în magazine, iar operatorii de turism au și ei un set de reguli de funcționare în parcuri?

Categoric. Avem concesionari care se ocupă de cabane, de restaurante, librării, toate serviciile pentru vizitatori — avem un program de menegement pentru concesionari care supervizează implementarea acestor contracte și serviciile pe care ei le oferă. Noi definim exact ce fel de servicii sunt oferite vizitatorilor, iar ei nu pot depăși limitele trasate. Noi stabilim că se oferă mâncare, băutură, echipament de camping sau un tur ghidat….

Dar nu și închirieri de ATV-uri, de exemplu?

Exact. Noi stabilim ce se poate, și există inspecții care le monitorizează impactul asupra ecosistemului, felul în care își gestionează inventarul, managementul deșeurilor. Fiecare aspect al operațiunii e evaluat din punctul de vedere al impactului de mediu și ne asigurăm că se menține în interiorul anumitor criterii și limite.

Reglementați și numărul de locuri de cazare sau de construcții?

Catagoric. Cea mai mare parte a cabanelor din parcurile naționale sunt foarte vechi, dar astăzi nu prea construim nimic nou în parcuri. Ce facem e să renovăm spațiile existente, de exemplu în Yellowstone, în zona canionului, exista o cabană care în ultimii ani a fost demolată și înlocuită cu cinci căbănuțe mai mici: amprenta la sol și numărul de camere au rămas cam aceleași, dar designul e mult mai bun și mai adaptat nevoilor actuale. Deci sigur, controlăm cu strictețe spațiile de cazare.

Deci turismul în masă se dezvoltă în afara limitelor parcului?

Depinde de mărimea și specificul parcului, dar în cele mai multe parcuri comunitățile limitrofe sunt principalele furnizoare de cazare și alimentație, precum și de alte servicii pentru vizitatori. Noi folosim termenul de „necesar și potrivit”. Acordăm concesiuni în parc doar dacă este necesar și potrivit. Dacă poate fi furnizat de o comunitate limitrofă, atunci nu e nevoie să existe în interiorul parcului.

E doar o graniță fină între turismul ca alternativă la, să zicem, defrișări și sufocarea parcurilor prin turism…

Absolut. E o luptă — și poate fi una dificilă. Unele dintre parcurile noastre sunt atât de celebre că presiunea e intensă iar vizitarea poate avea impact foarte mare. Pe de altă parte, prefer să am turism decât și mai multă industrie extractivă. Și apoi, în spații precum Yosemite, unde Valea Yosemite e foarte foarte aglomerată, e vorba doar de un mic procent din toată suprafața parcului, iar concentrând vizitarea poți lăsa restul parcului neimpactat sau cu impact foarte mic. Deci și în locul prea vizitate, o mare parte din parc e intactă. Cred că e preferabil să avem parte de prea mult interes și să găsim moduri de a gestiona această problemă să găsim noi moduri de dispersare a vizitelor — temporar sau geografic. E un efort continuu de-a ajunge la un echilibru.

 

Castelul Bran, un posibil magnet pentru vizitatorii Parcului Național Piatra Craiului. Foto: Ioana Damian

De ce vă aflați în România?

Tema pentru sărbătoarea de 4 iulie, care e organizată de Ambasada SUA din București în acest weekend, este Centenarul Parcurilor Naționale și au avut amambilitatea să mă invite, ca să fie și un ranger prezent la eveniment. Tot cu ocazia aceasta prezentăm și un film IMAX, „Aventura Parcurilor Naționale” (The National Parks Adventure), susținut de brandul USA (VisitTheUSA.com) și produs de MacGillivray Freeman. Și știu că guvernul româniei a început crearea unei agenții care să gestioneze sistemul național de arii protejate și a dorit să afle despre lecțiile învățate de noi, despre modelul american, și să ceară expertiză tehnică în dezvoltarea acestui nou organism. Deci cred că mă aflu aici ca să lansez această discuție.

Ați vizitat ieri Parcul Național Piatra Craiului, ce probleme ați identificat?

Ce mi s-a părut extraordinar a fost noul centru de vizitare, care mi s-a părunt extrem de promițător și un loc grozav în care să primești grupuri. Dincolo de asta, cred că orice mod prin care se poate facilita vizita e util. Mi s-a părut oarecum ciudat că drumul de acces spre parc e neasfaltat, cel puțin porțiunea pe care am mers noi. Deci un acces ceva mai bun și o semnalizare mai bună în sat ar face parcul mai ușor de găsit. Ești destul de aproape de Castelul Bran, deci ar fi o oportunitate să promovezi parcul și să atragi oamenii. Ai nevoie de afișaj și de acces ușor ca să-i faci să-și dorească să meagă până acolo.

Personalul centrului e minunat și înțeleg că există rangeri în parc în timpul weekendului. Dacă s-ar extinde acest serviciu și ar putea fi rangeri în parc și în timpul săptămânii ar fi grozav.

Am făcut doar un tur scurt, dar am aflat ce presiuni există în Piatra Craiului și am înțeles că sistemul se confruntă cu probleme complexe. E diferit față de SUA, unde tot ce e în parc este proprietatea guvernului federal și a Serviciului Național al Parcurilor, așa că noi avem control complet. Aici este un mix de proprietăți private, și o altă structură. Dacă ar fi bine — încerc să fiu diplomat — să fie mai puține defrișări? Ar fi optim, dar asta e la altitudinea guvernului și poporului român să decidă.

Protecția parcurilor e asigurată de stat în SUA, dar în România încă se duce o luptă pentru a salva aceste arii protejate.

E adevărat, suntem norocoși că primul parc din SUA are 154 de ani — Yellowstone — și că SNP are 100 de ani. E drept în alte țări nu există o istorie atât de lungă și da, e o luptă ca să conștientizezi publicul despre importanța parcurilor. Dar în SUA se duce încă o luptă la limita multor parcuri din cauza presiunii de dezvoltare și din partea industriei extractive. Afectează parcurile, peisajul, calitatea aerului. Și parcurile americane sunt amenințate. În Parcul Național Theodore Rosevelt din Dakota de Nord, de exemplu, se fac foraje chiar la graniță, iar lângă Marele Canion sunt mine de uraniu de care unii sunt interesați. Deci indiferent în ce țară te afli, e o luptă continuă și va fi mereu nevoie să luptăm să protejăm aceste locuri.

Vedeți soluții care să înlocuiască vânzarea naturii en-gros: să conserve parcurile și să permită și comunităților locale să prospere?

În mod sigur aveți nevoie de sprijin public pentru păstrarea parcurilor, așa că e importantă implicarea comunităților, astfel încât să simtă că dețin locul și că sunt mândre de el. E important și să convingeți guvernul să le conserve, așa că se pot forma grupui de prieteni ai parcurilor, care să implice comunitatea mai mult. Dacă satul e în interiorul parcului, unde știu că mulți au pensiuni și primesc oaspeți — e un model pe care noi nu îl avem în SUA, dar poate fi benefic, pentru că ai oameni care sunt parte a țesutului parcului și beneficiază de pe urma existenței lui.

Și să continuați munca pe care o face personalul parcului – grupuri școlare, educarea tineretului, sporirea interesului public pentru parc.

Dacă parcurile americane nu ar avea sprijinul financiar al guvernului, credeți că s-ar putea autosusține?

Cred că e nevoie de protecția statului. Chiar și în SUA, în unele state cele mai multe operațiuni din parcuri au fost externalizate spre sectorul privat. Pe de-o parte, operatorii privați fac lucrurile mai eficient, poate mai flexibil, au o altă motivație, profitul, pe care noi nu o avem ca entitate publică, și trebuie să recunoști că pot aduce o doză de ingeniozitate, resurse, idei. O mulțime de parcuri, cu succes, sunt rezultatul parteneriatelor public-privat, iar concesiunile sunt un exemplu gozav în acest sens. Deci cred că proprietatea trebuie să rămână în sectorul public, care poate face parteneriate cu cel privat pentru expertiza și resursele necesare, în beneficiul parcurilor.

Costurile operării unui parc sunt mult mai ridicate decât se poate obține din bilete și alte venituri. Yellowstone e de exemplu un parc foarte costisitor și un bilet de doar 25 de dolari). In SUA apelăm din ce în ce mai mult la filantropie și ne îndreptăm spre sectorul privat pentru resurse filantropice și colectare de fonduri și donații. Pentru noi însă majoritatea dondurilor vor continua să vină de la guvernul federal, și sunt doar suplimentate din aceste surse.

Aveți în minte vreo soluție ingenioasă de gestionare economică?

În San Francisco, parcul se numește Aria Națională de Recreere Golden Gate (Golden Gate National Recreation Area), iar partenerul non-profit se numește Golden Gate Preservancy, care ajută la operarea parcului. Iar ei au fost inovatori și nu s-au temut de experimente. Iar acum lucrează în parteneriat cu primăria din San Francisco, cu guvernul districtual, cu operatori de turism privați, cu concesionari care gestionează cabana din parc, cu școlile locale și cu ONG-uri.  Cred că succesul vine tocmai de la acest mix de parteneriate. Nu s-au temut să-i aducă pe toți laolaltă ca să și conserve resursele ariei protejate, să adune fondurile necesare pentru infrastructură, să permită secoului privat să profite — din cazare sau alte servicii. Fie că se fac memorandumuri sau contracte de parteneriat, forma nu contează, filosofia e importantă – punerea laolaltă a resurselor și expertizei.

În căutarea mixului perfect de tehnlogie și experiență directă în natură, la Centrul de Vizitare al Parcului Național Piatra Craiului. Foto: Ioana Damian

Ce au dorit omologii români să afle de la dumneavoastră?

Am vorbit despre centre de vizitare și despre dezvoltarea unor astfel de centre într-o epocă în care oamenii sunt obișnuiți cu tehnologia și când alte atracții și destinații folosesc masiv tehnologia ca parte a experienței. Dar într-un parc național, care e doza corectă de tehnologie? Am avut o conversație excelentă despre cum găsești o soluție de echilibru. Pe de-o parte, vrei ca experiența într-un parc să fie … nu știu dacă pură e cuvântul corect …. frustă, naturală. Pe de altă parte, oamenii sunt atât de obișnuiți cu tehnologia încât o caută, o așteaptă – ecrane tactile, realitate virtuală, experiențe multimedia.

Cred că poți combina ambele aspecte. De exemplu, centrul de vizitare din Piatra Craiului mi s-a părut din multe puncte de vedere mai bun decât multe din SUA. Aveau experiențe multimedia extrem de inovatoare, iar acesta e doar primul contact cu parcul, îți dă doar o privire de ansamblu ca să știi la ce să te aștepți. De acolo, poți pătrunde mai adânc, poți trăi acea experiență naturală.

Mie îmi plac foarte mult ghidurile audio sau aplicațiie — s-au făcut unele grozave pentru parcurile americane — care te ajută să înțelegi la ce te uiți. Nu văd de ce să nu le folosești și apoi să le dai deoparte și să de bucuri de natură. Nu cred că există un singur mod corect de a te bucura de natură și nu cred că trebuie să-i învățăm noi pe alții cum s-o facă.

 

Ne puteți împărtăși un moment aparte trăit în natură?

Am lucrat ca ghid și duceam grupuri mici pin parcuri și îmi plăcea în mod special să lucrez cu grupuri internaționale — oameni din toată lumea. Desigur, făceam excursii cu cortul, două trei săptămâni prin parc, iar oamenii ăștia de multe ori nu erau obișnuiți să stea la cort sau să petreacă mut timp în aer liber. Ce îmi plăcea era cum în timp diferențele dintre noi – de limbă, de cultură – se topeau până ne simțeam egali în acest spațiu natural. Găseam numitorul comun în natură, formam un fel de echipă în timp ce campam, sau găteam, sau ce mai făceam prin tabără. Nedistrași de tehnolgie, de televizoare, oamenii se conectau. Remarcabil.

Și cea mai bună experiență de management al parcurilor?

Ceva mai recent: anul trecut am introdus un nou program în SUA — „Toți copii în parc” (Every Kid In the Park), prin care am dat un permis pentru parcuri fiecarui copil de clasa a 4-a. Am fost cu câteva clase de-a patra în parc, unde făceam o activitate educativă: copiii răspundeau la niște întrebări și învățau ceva nou — apoi le dădeam tuturor permisele și le explicam că e permisul lor și că ei își pot duce familia în parc, ei sunt cei care vor „plăti” pentru toată familia. Iar acești copii, care sunt mici, nu prea au ocazia să fie responsabili, să ia decizii, simțeau că iau parcul în stăpânire. „Cum, eu pot face asta? Eu pot să-mi duc familia într-un loc special?”. Și se entuziasmau, le vedeai zâmbetele largi, ochii măriți. Grozav e că, atunci când un copil ajunge să simtă că un spațiu public ne aparține tuturor, că depinde de noi să avem grijă de el, și ajunge să se entuziazmeze așa, probabil că s-a făcut primul pas în a-l face să-i pese de aceste locuri toată viața. În a-l face să se gândească la alegerile din viața de toate zilele și la felul în care ele afectează acele locuri. În a crea un etos și o etică a mediului în acei copii. Și totul începe în acel moment de entuziasm. A fost grozav, e un program foarte bun.

 

Cu Mircea Vergheleț, managerul Parcului Național Piatra Craiului. Foto: Ioana Damian

Cu ce gânduri plecați din Parcul Natural Văcărești

Am fost incredibil de impresionat. Sunt uimit de dedicarea acestor oameni, care au muncit voluntar pentru a crea acest parc, pentru a obține sprijinul guvernului, e remarcabil. Ce îmi place e că nu există o definiție anume a ce reprezintă un parc. În fond, scopul e să conservi ecosistemele, să recunoști nevoia de conservare și să educi.

V-a inspirat acest loc vreo soluție tehnică anume?

Cred că locul e perfect pentru recreere urbană și m-am bucurat să constat că au inclus și ei acest aspect în planul de management: e greu să-i faci pe oameni să iubească un loc dacă nu-l vizitează, dacă nu știu de el și nu ajung în el.

Într-o zonă urbană trebuie să recunoști nevoia oamenilor de a se recrea, iar recreerea poate fi un element puternic de atracție. Noi procedăm la fel, putem include un teren de fotbal sau baschet într-un parc urban, deși nu o să punem așa ceva într-un parc din Dakota. Pe lângă asta, trebuie să faci și ceva educație. În Canada, de doi ani se fac demonstrații de camping în parcurile din Toronto, Montreal și vancouver

Echipa de la Văcărești a făcut o treabă foarte bună implicând o gamă largă de parteneri, cred că cu cât mai mulți parteneri implici, cu atât sporesc șansele de succes. Acum trebuie doar să continue, să convingă guvernul că recomandările lor de management sunt cele potrivite.

Vedeți și unele probleme în acest plan?

E un spațiu destul de mic, așa că încercarea de a găsi un echilibru între managementul ecosistemului — conservarea florei și faunei — și recreere va fi mereu o provocare. E o luptă continuă să găsești resurse să monitorizezi, să inventariezi regulat și să faci raporte asupra statutului ecosistemului. E cu atât mai greu într-o zonă urbană cu atâta vizibilitate, unde politicienii sunt cu ochii pe parc. Vor fi mereu presiuni să se dezvolte prea mult: mai mult agrement, mai mult acces. Pe temen lung, acesta pare să fie principalul risc.

Trebuie să ai un design inteligent, un plan inteligent, să ai mixul potrivit ca să nu fii copleșit de fluxul de vizitatori. Nu vrei să transformi locul într-un parc de distracții. Deci, repet, va fi o luptă continuă pe care cred că trebuie să rămâi foarte concentrat.

Cum ați proceda pentru a ține oamenii aproape, și totuși la distanță de zona sălbatică.

Totul ține de infrastructură și planificare. Din câte am înțeles, echipa parcului are o abordare foarte inteligentă și documentată, un plan clar de zonare a activităților. Deci design inteligent.

În Washington D.C., de exemplu, avem un monument dedicat celui de-al Doilea Război Mondial și are ca element central o fântână. La Washington vara e foarte, foarte cald și ai familii, copii… deci cu toate că sunt semne că nu e voie în fântână, oamenii intră tot timpul. Nu pot să-i invinovățesc, pentru că e teribil de cald și pentru că designul fântânii include de fapt și trepte pe margini: e evident că te invită să intri. Poate că ăsta nu e un exemplu de design inteligent.

Trebuie să te gândești bine la aspectele practice ale designului și mi se pare că ei s-au informat temeinic și sunt foarte sistematici în privința asta. Cred că se află pe drumul cel bun.

Dacă ar fi în SUA, într-un astfel de parc s-ar intra gratuit sau contra cost?

Un asemenea parc ar fi probabil gratuit, majoritatea parcurilor noastre urbane au acces liber. Dar probabil că unele servicii opționale ar fi contra cost, cum ar fi, normal, mâncarea sau băutura, poate niște tururi ghidate, sau poate evenimente speciale. Noi am avut concerte contra cost pe National Mall. Probabil va fi un mix.

Și ar fi suficient ca să susțină parcul?

Nu, ar fi nevoie și de fonduri guvernamentale. E nevoie de finanțare, și așa și trebuie să fie. Guvenrul central trebuie să conserva parcurile care ne aparțin tuturor. În SUA, răspunderea aparține guvenrului federal, iar aici nu cunosc detaliile administrației, dar dacă guvernul local e implicat în planificarea sau operarea parcului, fondurile ar putea veni de la bugetul local.

– a consemnat Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*